Deparazitarea internă la pisici este una dintre cele mai importante măsuri de prevenție pentru sănătatea animalului, dar și una dintre cele mai des făcute greșit. Mulți stăpâni o văd ca pe „o pastilă dată din când în când”, însă lucrurile sunt mai nuanțate. Pisicile pot avea paraziți intestinali fără semne evidente, iar în alte cazuri pot apărea vărsături, diaree, scădere în greutate, blană ternă, abdomen umflat sau viermi vizibili în fecale. Paraziții gastrointestinali sunt o problemă frecventă la pisici, iar unele infestații pot afecta și oamenii, mai ales prin contact cu medii contaminate sau igienă deficitară. Deparazitarea internă la pisici trebuie făcută corect, în funcție de vârstă, greutate, stil de viață, acces la exterior, contact cu alte animale, prezența puricilor și riscul real de reinfestare. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, pisica poate fi evaluată corect, iar medicul veterinar poate recomanda schema potrivită de deparazitare, analize coproparazitologice sau tratament specific, în funcție de fiecare caz. În acest articol explicăm când se face deparazitarea internă, ce paraziți poate viza, ce semne trebuie urmărite și ce greșeli ar trebui evitate. Ce înseamnă deparazitarea internă la pisici? Deparazitarea internă la pisici înseamnă administrarea unui produs antiparazitar care acționează asupra paraziților interni. De cele mai multe ori, stăpânii se gândesc la viermii intestinali, dar există mai multe categorii de paraziți care pot afecta pisicile. Printre paraziții interni întâlniți la pisici se pot număra: limbricii; tenia; viermii cu cârlig; Giardia; coccidiile; alți paraziți gastrointestinali. Nu toate produsele acționează asupra tuturor paraziților. De exemplu, un tratament potrivit pentru limbrici poate să nu fie suficient pentru Giardia sau coccidii. De aceea, deparazitarea internă la pisici nu ar trebui făcută la întâmplare. De ce este importantă deparazitarea internă? Paraziții intestinali pot afecta digestia, absorbția nutrienților și starea generală a pisicii. La pui, impactul poate fi mai puternic, deoarece organismul este în creștere și se poate deshidrata sau slăbi mai repede. Cornell Feline Health Center menționează că paraziții gastrointestinali la pisici pot da semne nespecifice, precum blană ternă, tuse, vărsături, diaree, scaun cu mucus sau sânge, lipsa poftei de mâncare, mucoase palide sau abdomen umflat. Cititi si: Giardia la câini. Deparazitarea internă contează pentru că poate ajuta la: protejarea sănătății digestive; prevenirea slăbirii și a anemiei; reducerea riscului de contaminare a mediului; protejarea altor animale din casă; reducerea riscului pentru oameni, în cazul unor paraziți zoonotici; menținerea unei prevenții corecte pe termen lung. Pisica de apartament are nevoie de deparazitare internă? Da, poate avea nevoie, chiar dacă riscul este mai mic decât la o pisică ce iese afară. O pisică de apartament poate intra în contact cu paraziți prin purici, alte animale, insecte, încălțăminte murdară, hrană contaminată sau prin istoricul ei anterior, mai ales dacă a fost adoptată recent. Pisicile care ies afară, vânează rozătoare sau au contact cu alte animale au, de obicei, risc mai mare. VCA explică faptul că pisicile pot lua paraziți interni în moduri diferite, inclusiv prin ingestia ouălor din fecale contaminate, prin purici în cazul teniei sau prin rozătoare și alte gazde intermediare. Cititi si: Giardia la pisici. Când se face deparazitarea internă la pisici? Nu există o singură schemă perfectă pentru toate pisicile. Frecvența depinde de vârstă, stil de viață și risc. ESCCAP subliniază că deparazitarea câinilor și pisicilor trebuie stabilită în funcție de riscul individual, inclusiv acces la exterior, vânătoare, dietă cu carne crudă, expunere anterioară și recomandarea medicului veterinar. În general, medicul veterinar poate recomanda o schemă diferită pentru: pui de pisică; pisici adulte de apartament; pisici care ies afară; pisici care vânează; pisici adoptate recent; pisici cu purici; pisici care trăiesc cu alte animale; pisici cu diaree, vărsături sau slăbire; pisici gestante sau care alăptează. Deparazitarea internă la puii de pisică Puii sunt mai vulnerabili la paraziți. Unele infestații pot apărea devreme, inclusiv prin transmitere de la mamă. Cornell explică faptul că puii pot lua larve de Toxocara cati prin laptele mamei, iar limbricii sunt printre cei mai frecvenți paraziți intestinali la pisici, cu rate mai mari la pui. Citiți și: Mâncărime la câini. La pui, paraziții pot provoca: abdomen umflat; diaree; vărsături; blană fără luciu; creștere lentă; apatie; anemie; deshidratare. Schema pentru pui trebuie stabilită de medicul veterinar. Contează vârsta exactă, greutatea, starea generală și produsul folosit. Nu administra deparazitant pentru adulți unui pui fără recomandare, pentru că dozarea greșită poate fi periculoasă. Deparazitarea internă la pisicile adulte La pisicile adulte, schema depinde mult de stilul de viață. O pisică adultă care stă exclusiv în apartament și nu are contact cu alte animale poate avea un risc diferit față de o pisică ce iese afară, vânează sau are purici. Medicul veterinar poate recomanda deparazitare internă periodică sau testare coproparazitologică, în funcție de caz. VCA menționează că examinarea fecală ar trebui să facă parte din programul de îngrijire preventivă de rutină al pisicii, deoarece unii paraziți nu sunt descoperiți până când apar semne clinice. Ce paraziți poate viza deparazitarea internă? Limbricii Limbricii sunt printre cei mai comuni paraziți intestinali la pisici. Pot afecta mai ales puii, dar pot apărea și la adulte. Uneori pot fi observați în fecale sau în vomă, dar nu întotdeauna. Semne posibile: abdomen umflat; vărsături; diaree; blană ternă; scădere în greutate; creștere lentă la pui. Tenia Tenia este adesea legată de purici sau de vânătoare. Pisica se poate infesta dacă înghite un purice infectat sau dacă mănâncă rozătoare infectate. VCA explică faptul că teniile au nevoie de gazde intermediare, precum purici, păsări sau rozătoare, iar pisica nu ia de obicei tenia direct de la altă pisică sau câine. Semne posibile: segmente albe ca boabele de orez lângă anus; segmente în fecale; lins excesiv în zona posterioară; scădere în greutate; disconfort digestiv. Viermii cu cârlig Viermii cu cârlig pot fi mai periculoși, deoarece se pot hrăni cu sânge și pot produce anemie. VCA notează că viermii cu cârlig se atașează de intestin și se hrănesc cu sânge, iar în infestații pot cauza anemie severă. Semne posibile: gingii palide; slăbiciune; diaree; scădere în greutate; apatie. Giardia și coccidiile Giardia și coccidiile nu sunt viermi, ci paraziți microscopici.

Pisica nu bea apă sau pare că evită complet bolul? Pentru mulți stăpâni, asta poate fi un motiv real de îngrijorare. Hidratarea este importantă pentru digestie, temperatură corporală, circulație, funcționarea organelor și eliminarea toxinelor. Totuși, la pisici lucrurile sunt puțin diferite față de câini: unele pisici beau vizibil puțină apă, mai ales dacă mănâncă hrană umedă, care poate conține un procent mare de apă. Cornell Feline Health Center explică faptul că pisicile își iau apa atât prin băut, cât și din hrană, iar cele care mănâncă hrană umedă pot bea mai puțin din bol. Chiar și așa, dacă pisica nu bea apă și apar semne precum apatie, lipsa poftei de mâncare, gingii uscate, ochi adânciți, vărsături, diaree sau urinare modificată, situația trebuie verificată. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, pisica poate fi evaluată corect, iar medicul veterinar poate stabili dacă este vorba despre un obicei normal, stres, durere dentară, deshidratare, boală renală, diabet, probleme digestive sau altă afecțiune. În acest articol explicăm de ce pisica poate refuza apa, ce semne trebuie urmărite și când este cazul să mergi la veterinar. Câtă apă ar trebui să bea o pisică? Nu există o singură cantitate perfectă pentru toate pisicile. Nevoia de apă depinde de greutate, hrană, temperatură, activitate, vârstă și stare de sănătate. O pisică hrănită cu bobițe va avea nevoie, de obicei, să bea mai mult din bol. O pisică hrănită preponderent cu hrană umedă poate părea că nu bea aproape deloc, pentru că primește o parte importantă din apă direct din mâncare. Cornell oferă ca reper aproximativ 4 uncii de apă la 5 livre greutate corporală pe zi, adică pentru o pisică de aproximativ 4,5 kg, în jur de o cană de apă pe zi, dar subliniază că pisicile care mănâncă hrană umedă pot bea mai puțin, deoarece hrana umedă poate conține până la aproximativ 80% apă. Așadar, întrebarea corectă nu este doar „pisica bea din bol?”, ci și: mănâncă hrană umedă sau uscată? urinează normal? este vioaie? are apetit? are gingiile umede? are vărsături sau diaree? s-a schimbat ceva în comportamentul ei? Când poate fi normal ca pisica să bea puțină apă? Uneori, faptul că pisica nu bea apă vizibil nu înseamnă automat că este bolnavă. Poate bea noaptea, când nu o vezi. Poate prefera altă sursă de apă. Sau poate lua apă din hrana umedă. Cititi si: Deparazitarea internă la pisici: ghid complet pentru stăpâni. Poate fi normal dacă: mănâncă multă hrană umedă; urinează normal; are energie; mănâncă bine; nu vomită; nu are diaree; gingiile sunt umede; nu a slăbit; comportamentul este normal. Dacă pisica mănâncă hrană umedă și are o stare bună, lipsa interesului pentru bolul de apă poate fi mai puțin îngrijorătoare. Totuși, apa proaspătă trebuie să fie mereu disponibilă. De ce pisica nu bea apă? Sunt mai multe cauze posibile. Unele țin de preferințe și mediu, altele pot fi medicale. Cititi si: Giardia la pisici. 1. Primește apă din hrană umedă Dacă pisica mănâncă plicuri sau conserve, poate bea mult mai puțin din bol. Hrana umedă are un conținut mare de apă, iar unele pisici își acoperă o parte importantă din necesar prin mâncare. Cornell subliniază că pisicile care consumă hrană umedă pot bea mai puțin, în timp ce pisicile care mănâncă hrană uscată trebuie să compenseze mai mult prin băut. Asta nu înseamnă că bolul de apă nu mai este necesar. Apa trebuie să fie mereu la dispoziție, chiar dacă pisica pare să nu o folosească des. 2. Nu îi place bolul de apă Pisicile pot fi foarte sensibile la detalii. Uneori, problema nu este apa, ci bolul. Poate refuza bolul dacă: este prea mic; atinge mustățile de margini; este din plastic și păstrează mirosuri; este murdar; apa stă prea mult timp; este lângă litieră; este lângă mâncare; este într-o zonă aglomerată; alte animale o deranjează când bea. Cornell recomandă ca apa proaspătă să fie disponibilă în locuri ușor accesibile și atrage atenția că, în casele cu mai multe animale, conflictele pot împiedica o pisică să ajungă liniștită la bolul de apă. 3. Preferă apă curgătoare Unele pisici preferă apa curgătoare, cum este cea dintr-o fântână pentru pisici. Apa în mișcare poate fi mai atractivă pentru ele și poate părea mai proaspătă. Poți încerca: fântână pentru pisici; bol ceramic sau inox; mai multe boluri în casă; apă schimbată de 1-2 ori pe zi; bol mai lat și puțin adânc; bol pus departe de litieră. Cornell menționează că unele pisici pot bea mai mult dacă au acces la o fântână, deși preferințele diferă de la o pisică la alta. 4. Stresul sau schimbările din casă Pisicile pot bea mai puțin când sunt stresate. O mutare, o pisică nouă, zgomote, renovări, musafiri, schimbarea litierei sau conflictele cu alte animale pot afecta comportamentul. Stresul poate duce la: ascuns; apetit scăzut; mai puține vizite la bol; urinare în afara litierei; agitație; lins excesiv; comportament schimbat. Dacă pisica nu bea apă după o schimbare majoră, urmărește și restul comportamentului. Dacă nu mănâncă, nu urinează sau pare apatică, nu amâna consultul. Cititi si: Giardia la câini. 5. Durere dentară sau probleme în gură O pisică poate evita apa dacă are durere în gură, gingii inflamate, dinți afectați, leziuni orale sau disconfort când înghite. Cornell menționează ezitarea de a bea din cauza problemelor dentare ca una dintre cauzele posibile pentru aport scăzut de apă. Semne care pot sugera probleme dentare: respirație urât mirositoare; salivare; mestecat pe o singură parte; refuzul hranei tari; scăderea poftei de mâncare; sensibilitate la atingerea feței; gingii roșii; pisica scapă mâncarea din gură. 6. Pisica este bolnavă sau apatică O pisică ce se simte rău poate mânca și bea mai puțin. Deshidratarea poate apărea atunci când aportul de apă scade sau pierderile de apă cresc. Cornell explică faptul că deshidratarea poate fi favorizată de aport redus de apă, pierderi crescute sau combinația celor două. Cauze posibile: febră; infecții; durere; boli digestive; vărsături; diaree; boli renale; diabet; hipertiroidism; stres sever; probleme orale. Dacă pisica nu bea apă și este apatică, consultul veterinar este recomandat. 7. Vărsături sau

Paraziții intestinali la pisici sunt o problemă frecventă, dar care poate trece neobservată la început. Unele pisici nu arată semne clare, în timp ce altele pot avea vărsături, diaree, scădere în greutate, blană ternă, abdomen umflat sau viermi vizibili în fecale. La pui, problema poate fi mai serioasă, pentru că organismul este mai sensibil, iar deshidratarea sau anemia pot apărea mai rapid. Paraziții pot fi viermi intestinali, precum limbricii, tenia sau viermii cu cârlig, dar și paraziți microscopici, cum ar fi Giardia sau coccidiile. Cornell Feline Health Center menționează că paraziții gastrointestinali pot fi frecvenți la pisici, iar semnele pot include vărsături, diaree, scaun cu mucus sau sânge, blană ternă și lipsa poftei de mâncare. Dacă suspectezi paraziți intestinali la pisici, cel mai bine este să nu administrezi tratamente la întâmplare. Tratamentul depinde de tipul parazitului, vârsta pisicii, greutate, stare generală și rezultatul analizelor. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, pisica poate fi evaluată prin consult, examen coproparazitologic și recomandări de tratament adaptate fiecărui caz. În acest articol explicăm de ce apar paraziții intestinali, ce semne pot da, cum se pune diagnosticul și ce poți face pentru prevenție. Ce sunt paraziții intestinali la pisici? Paraziții intestinali la pisici sunt organisme care trăiesc în tubul digestiv al animalului și se hrănesc pe seama gazdei. Ei pot afecta intestinul subțire, intestinul gros sau alte zone ale tractului digestiv. Unii paraziți sunt vizibili cu ochiul liber, iar alții pot fi identificați doar prin analize de laborator. Cele mai cunoscute categorii sunt: limbricii; tenia; viermii cu cârlig; viermii bici, mai rar la pisici; Giardia; coccidiile. Nu toți paraziții intestinali la pisici arată la fel și nu toți produc aceleași simptome. De exemplu, limbricii pot fi observați uneori ca viermi albicioși în scaun sau vomă, în timp ce Giardia și coccidiile sunt microscopice și pot fi depistate prin teste specifice. De ce apar paraziții intestinali la pisici? Paraziții intestinali la pisici apar atunci când animalul intră în contact cu ouă, larve, chisturi sau gazde intermediare infectate. Chiar și o pisică de apartament poate avea risc, mai ales dacă are contact cu alte animale, purici, încălțăminte murdară adusă din exterior sau hrană contaminată. Cititi si: Deparazitarea internă la pisici: ghid complet pentru stăpâni. Căi frecvente de infestare Pisica se poate infesta prin: ingerarea ouălor de paraziți din mediu; contactul cu fecale contaminate; folosirea unei litiere contaminate; consumul de rozătoare, păsări sau insecte; ingestia de purici, în cazul teniei; transmitere de la mamă la pui, în cazul anumitor paraziți; contactul cu alte pisici infestate; medii aglomerate, adăposturi sau locuințe cu mai multe animale. Cornell explică faptul că pisicile pot lua limbrici prin ingerarea ouălor din mediu sau prin consumul de rozătoare care poartă larve, iar puii pot lua anumite larve prin laptele mamei. Cititi si: Giardia la pisici. Tipuri frecvente de paraziți intestinali la pisici Pentru un tratament corect, este important să se știe ce tip de parazit există. Nu toate deparazitantele acționează la fel. Limbricii la pisici Limbricii sunt printre cei mai frecvenți paraziți intestinali la pisici, mai ales la pui. Pot trăi în intestin și pot elimina ouă prin fecale. Uneori pot fi observați în scaun sau în vomă, dar nu întotdeauna. Semne posibile: abdomen umflat; vărsături; diaree; blană ternă; scădere în greutate; lipsa poftei de mâncare; creștere lentă la pui. Cornell menționează că limbricii sunt cei mai comuni paraziți intestinali ai pisicilor, cu rate mai mari la pui. Cititi si: Pisica nu bea apă: cauze și ce trebuie să faci. Tenia la pisici Tenia este un parazit segmentat. De multe ori, stăpânul observă segmente mici, albe, asemănătoare unor boabe de orez, în jurul anusului, în fecale sau pe locul unde doarme pisica. În multe cazuri, tenia este asociată cu puricii, pentru că pisica se poate infesta dacă înghite un purice infectat în timpul toaletării. Semne posibile: segmente albe în fecale sau lângă anus; lins excesiv în zona posterioară; scădere în greutate; disconfort digestiv; uneori vărsături sau diaree. Merck Veterinary Manual arată că tenia poate afecta câinii și pisicile, iar controlul puricilor este important în prevenirea infestării cu Dipylidium caninum. Viermii cu cârlig Viermii cu cârlig pot fi mai periculoși, mai ales pentru pui, deoarece se pot hrăni cu sânge și pot contribui la anemie. Uneori nu apar semne evidente la început, dar în cazuri mai serioase pot apărea slăbiciune, scădere în greutate și gingii palide. Semne posibile: anemie; gingii palide; slăbiciune; diaree; scădere în greutate; blană ternă. Merck notează că viermii cu cârlig la pisici pot fi contractați prin ingerarea larvelor din mediu sau prin consumul de rozătoare infectate, iar uneori pot produce scădere în greutate și anemie. Giardia la pisici Giardia este un parazit microscopic care poate afecta intestinul subțire. Poate produce diaree, scaun moale, miros neplăcut și scădere în greutate. Unele pisici pot fi purtătoare fără semne evidente. Semne posibile: diaree apoasă; scaun urât mirositor; mucus în scaun; slăbire; lipsă de energie; deshidratare în cazuri mai serioase. Coccidiile la pisici Coccidiile sunt paraziți microscopici care pot afecta mai ales puii sau pisicile care trăiesc în medii aglomerate. Cornell menționează că infecțiile cu Isospora pot să nu producă probleme la pisicile adulte, dar pot provoca boală semnificativă la pui, inclusiv diaree cu mucus, vărsături sau apetit scăzut. Semne de paraziți intestinali la pisici Semnele pot fi foarte diferite de la o pisică la alta. Unele pisici par perfect normale, iar problema este descoperită doar la analiză. Altele au simptome digestive clare. Semne digestive Paraziții intestinali la pisici pot da: diaree; vărsături; scaun cu mucus; scaun cu sânge; balonare; abdomen umflat; scădere în greutate; lipsa poftei de mâncare; apetit crescut, dar cu slăbire; viermi sau segmente vizibile în fecale. Semne generale Pe lângă simptomele digestive, pot apărea: blană ternă; apatie; somnolență; slăbiciune; creștere lentă la pui; gingii palide; deshidratare; aspect general neîngrijit. La pui, semnele trebuie luate mai în serios, pentru că ei se pot deshidrata mai repede și pot fi afectați mai puternic de pierderea nutrienților. Cititi si: Giardia la câini. Pot exista paraziți intestinali fără simptome? Da. O pisică poate avea

Iritația pe pielea câinelui este una dintre cele mai frecvente probleme observate de stăpâni. Poate apărea ca roșeață, mâncărime, coji, cruste, zone fără păr, piele umedă, miros neplăcut sau răni provocate prin scărpinat și lins excesiv. Uneori este o problemă ușoară, apărută după contactul cu un produs iritant sau după o mușcătură de insectă. Alteori, iritația poate ascunde alergii, purici, acarieni, infecții bacteriene, drojdii, ciuperci sau boli dermatologice care necesită tratament veterinar. Mâncărimea este un semn, nu un diagnostic, iar printre cele mai comune cauze se află paraziții, infecțiile și alergiile. Dacă observi iritație pe pielea câinelui, este important să nu aplici tratamente la întâmplare. O cremă nepotrivită, un șampon agresiv sau un tratament incomplet poate agrava problema sau poate masca semnele. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat prin consult dermatologic, examinarea pielii și teste recomandate de medicul veterinar, astfel încât tratamentul să fie ales în funcție de cauza reală. În continuare, explicăm de ce apare iritația pielii la câine, ce semne trebuie urmărite și când este cazul să mergi la veterinar. Ce înseamnă iritație pe pielea câinelui? Iritația pielii la câine înseamnă o reacție inflamatorie a pielii. Aceasta poate fi localizată într-o singură zonă sau poate afecta mai multe părți ale corpului. De multe ori, stăpânul observă că animalul se scarpină, se linge insistent, se mușcă de labe sau își freacă botul, burta ori urechile de covor. O iritație poate fi temporară, dar poate deveni și o problemă persistentă dacă există o cauză de fond, cum ar fi alergia, infestarea cu purici sau o infecție secundară. Câinii care se scarpină mult își pot răni pielea, iar rănile deschise pot favoriza dezvoltarea bacteriilor sau a drojdiilor. Cum poate arăta iritația pielii la câine? Semnele pot include: piele roșie; mâncărime; coji sau scuame; cruste; zone fără păr; răni de la scărpinat; piele umedă sau lipicioasă; miros neplăcut; pete închise la culoare; lins excesiv; mușcatul labelor; blană rară sau ruptă; zone dureroase la atingere. VCA Hospitals explică faptul că pruritul, adică mâncărimea, este frecvent în multe boli de piele și poate fi însoțit de zone roșii, inflamate, infecții cutanate, căderea părului, cruste sau piele rănită prin automutilare. Cauze frecvente pentru iritație piele câine O iritație pe pielea câinelui poate avea multe cauze. De aceea, nu este bine să presupui imediat că este alergie sau ciupercă. Aspectul pielii poate fi asemănător în mai multe boli. Alergiile Alergiile sunt printre cele mai frecvente cauze de mâncărime și iritație. Câinii pot reacționa la alergeni din mediu, la mușcături de purici sau la anumite ingrediente alimentare. Merck Veterinary Manual menționează că alergiile la câini pot produce inflamație, roșeață, umflare și mâncărime, iar alergenii pot proveni din aer, hrană sau contact cu pielea. Cititi si: Pisica nu bea apă: cauze și ce trebuie să faci. Alergiile pot fi: alergie la purici; dermatită atopică; alergie alimentară; alergie de contact; reacție la produse de îngrijire. Un câine alergic se poate scărpina la urechi, bot, abdomen, axile, labe sau zona cozii. Uneori apar otite recurente, lins excesiv la labe sau piele îngroșată în zonele iritate. Puricii și alți paraziți Puricii pot provoca iritație puternică, mai ales la câinii alergici la saliva de purice. Uneori, o singură mușcătură poate declanșa mâncărime intensă. Acarienii, inclusiv cei implicați în râie, pot provoca și ei iritații, cruste, pierderea părului și disconfort major. Cititi si: Paraziții intestinali la pisici. Semne posibile: scărpinat intens; mușcat în zona cozii; puncte negre în blană; piele roșie; cruste; căderea părului; neliniște. Chiar dacă nu vezi purici, nu înseamnă că nu există. Unii câini se scarpină intens și se ling atât de mult încât puricii pot fi greu de găsit. Infecțiile bacteriene O iritație simplă se poate complica prin infecție bacteriană. Pioderma, adică dermatita bacteriană, poate apărea mai ales când pielea este deja afectată de alergii, paraziți, traumă prin scărpinat sau alte boli. MSD Veterinary Manual explică faptul că pioderma la câini este frecvent asociată cu afecțiuni de fond precum dermatita alergică, parazitismul extern, probleme endocrine, seboree sau alte boli ale pielii. Semne posibile de infecție bacteriană: pustule; coji; cruste; zone roșii; miros neplăcut; secreții; piele dureroasă; căderea părului; leziuni circulare sau extinse. Drojdii și infecții fungice Uneori, iritația pielii la câine poate fi legată de drojdii, cum ar fi Malassezia, sau de dermatofitoză, cunoscută popular ca „ciupercă”. Aceste probleme pot produce roșeață, mâncărime, miros neplăcut, piele grasă, scuame sau zone fără păr. Infecțiile fungice și cele cu drojdii nu se tratează la fel ca infecțiile bacteriene. De aceea, diagnosticul corect este important înainte de alegerea tratamentului. Cititi si: Deparazitarea internă la pisici: ghid complet pentru stăpâni. Produse iritante sau alergie de contact Uneori, iritația apare după contactul cu: șampoane nepotrivite; parfumuri pentru animale; detergenți; soluții de curățenie; iarbă sau plante; zgărzi antiparazitare; materiale textile; produse aplicate pe piele fără recomandare veterinară. În aceste cazuri, iritația poate apărea local, în zona care a intrat în contact cu substanța. Totuși, dacă animalul se scarpină intens sau pielea se rănește, poate apărea și infecție secundară. Zone unde apare mai des iritația pe pielea câinelui Iritația poate apărea oriunde, dar anumite zone sunt mai frecvent afectate. Labe Câinele poate linge sau mușca labele din cauza alergiilor, iritațiilor de contact, drojdiilor, corpilor străini sau durerii locale. Urechi Iritația din jurul urechilor poate fi legată de alergii, otită, drojdii, bacterii sau acarieni. Abdomen și axile Aceste zone sunt sensibile și pot reacționa la alergeni din mediu, iarbă, detergenți sau contact cu suprafețe iritante. Zona cozii și spatele Scărpinatul intens în zona cozii poate sugera purici sau alergie la purici, dar nu este singura cauză posibilă. Pliuri ale pielii La câinii cu pliuri, umezeala și frecarea pot favoriza iritațiile și infecțiile locale. Când iritația pielii poate fi semn de alergie? Alergia este posibilă atunci când iritația revine, apare sezonier sau este însoțită de mâncărime intensă. Câinii cu alergii pot avea simptome pe tot parcursul anului sau doar în anumite perioade. Semne care pot sugera alergie Poți suspecta o alergie dacă observi: scărpinat repetat; lins excesiv la labe; otite recurente; roșeață pe

Când câinele tușește și se îneacă, primul gând este că are ceva blocat în gât. Uneori chiar poate fi vorba despre un corp străin, mai ales dacă episodul apare brusc, în timp ce câinele mănâncă, roade un os, se joacă cu o jucărie sau încearcă să înghită ceva. Totuși, în multe cazuri, ceea ce pare „înecare” este de fapt tuse, gagging, iritație a gâtului, inflamație respiratorie sau o problemă a traheei. Tusea poate apărea în boli infecțioase, colaps traheal, probleme cardiace, bronșită, alergii sau alte afecțiuni respiratorii. De aceea, este important să observi cum sună tusea, cât de des apare, dacă animalul respiră normal și dacă există alte semne asociate. Când cauți „câinele tușește și se îneacă”, cel mai important este să faci diferența între o tuse care poate fi evaluată prin consult veterinar și o urgență reală, în care câinele nu poate respira. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi consultat, iar medicul veterinar poate verifica dacă problema vine din gât, trahee, plămâni, inimă sau dintr-un corp străin. În acest articol explicăm ce cauze pot exista, ce semne nu trebuie ignorate și când este nevoie de consult rapid. Câinele tușește sau chiar se îneacă? Primul pas este să înțelegi diferența dintre tuse, gagging și înec real. Când câinele tușește, de obicei poate respira, poate scoate sunete și încearcă să elimine mucus, aer sau un iritant. Când se îneacă cu adevărat, problema este mai gravă: un obiect blochează parțial sau complet căile respiratorii. În cazul înecului real, câinele poate avea dificultate severă la inspirat, poate da din labe spre gură, poate deveni panicat, poate avea gingii albăstrui sau palide și, în cazuri grave, se poate prăbuși. Când un câine doar tușește sau are un episod de gagging, poate părea dramatic, dar aerul încă intră și iese. Diferența este esențială, pentru că înecul real este urgență. PetMD explică faptul că tusea și înecul pot fi confundate, dar la înec adevărat câinele are dificultate să tragă aer în plămâni, nu doar să scoată aer prin tuse. Cititi si: Iritație pe piele la câine. Semne de urgență: când mergi imediat la veterinar Dacă animalul nu poate respira normal, nu aștepți să vezi dacă trece. Aceasta este o urgență. Mergi urgent la veterinar dacă observi: câinele nu poate respira; încearcă să inspire, dar nu reușește; nu poate lătra sau scoate sunete; are gingii albastre, mov, gri sau foarte palide; se prăbușește; pare panicat și duce labele la gură; salivează excesiv și pare că are ceva blocat; tusea devine slabă și animalul pare epuizat; apare dificultate respiratorie severă; episodul a început brusc după ce a mâncat sau a ros ceva. În astfel de situații, este posibil să fie vorba despre o obstrucție a căilor respiratorii. AKC descrie înecul la câini ca blocarea căilor respiratorii, iar semnele pot include dificultate de respirație, panică și imposibilitatea de a respira normal. Cauze posibile când câinele tușește și se îneacă Există mai multe explicații posibile. Unele sunt ușoare și trec cu tratament simplu, altele pot fi serioase. 1. Corp străin în gât sau căile respiratorii Dacă episodul apare brusc, mai ales în timpul mesei sau joacei, poate exista un corp străin. Câinii pot încerca să înghită bucăți de jucării, oase, bețe, pietre, bucăți mari de hrană sau alte obiecte. Semne posibile: tuse bruscă; gagging; salivare; panică; labe duse spre gură; respirație grea; refuzul hranei; încercări repetate de a vomita sau elimina ceva. Dacă suspectezi un obiect blocat, nu încerca să tragi de ceva din gât fără să vezi clar ce faci, pentru că poți împinge obiectul mai adânc sau poți răni animalul. Obiectele înghițite pot produce și obstrucții digestive serioase; Cornell explică faptul că un corp străin digestiv poate bloca trecerea alimentelor și poate deveni urgență medicală. Cititi si: Paraziții intestinali la pisici. 2. Tuse de canisă Tusea de canisă, numită și traheobronșită infecțioasă canină, este o cauză frecventă pentru tuse uscată, zgomotoasă, care poate suna ca și cum animalul se îneacă. De multe ori, câinele tușește puternic, apoi pare că vrea să vomite, dar nu elimină mare lucru. Poate apărea mai ales după contact cu alți câini, în locuri precum: pensiuni canine; saloane de grooming; parcuri; clinici veterinare; adăposturi; dresaj sau zone aglomerate cu animale. PetMD descrie tusea de canisă ca o boală respiratorie comună la câini, contagioasă, care se transmite ușor între câini, iar un semn frecvent este tusea puternică, de tip „honking”. 3. Colaps traheal Colapsul traheal apare mai ales la câinii de talie mică sau toy. Tusea poate suna ca un „gâgâit” sau ca un claxon, iar episoadele pot fi declanșate de emoție, efort, căldură, tras în lesă sau presiune pe gât. Semne posibile: tuse uscată, zgomotoasă; tuse la emoție; tuse după alergat; tuse când trage în zgardă; episoade în care pare că se îneacă; respirație grea în cazuri avansate. Merck Veterinary Manual menționează că colapsul traheal este mai frecvent la rase toy și miniaturale și poate produce tuse uscată, cronică, de tip „honking”, plus dificultăți respiratorii în unele cazuri. Probleme cardiace Uneori, tusea la câini poate avea legătură cu inima, mai ales la câinii mai în vârstă sau la cei cu suflu cardiac cunoscut. Nu orice tuse înseamnă boală cardiacă, dar este o cauză care merită verificată, mai ales dacă tusea apare noaptea, după efort sau este însoțită de oboseală. Semne care pot sugera o problemă cardiacă tuse noaptea; tuse după efort; oboseală rapidă; respirație accelerată; intoleranță la plimbări; abdomen mărit; leșin; slăbiciune; gingii palide sau albăstrui. Dacă un câine tușește și se îneacă frecvent, iar episoadele sunt însoțite de respirație grea sau oboseală, consultul veterinar este important. Tusea nu trebuie tratată doar cu sirop sau remedii acasă, pentru că poate fi semnul unei probleme mai profunde. Cititi si: Deparazitarea internă la pisici: ghid complet pentru stăpâni. Bronșită, pneumonie sau alte boli respiratorii Tusea poate veni și din plămâni sau bronhii. Uneori este vorba despre bronșită, infecții respiratorii, inflamație cronică sau pneumonie. În astfel de cazuri, câinele poate avea tuse umedă, respirație grea, febră, apatie sau lipsă de poftă de mâncare.

Hepatita la câini înseamnă inflamația ficatului și poate avea mai multe forme. Uneori, stăpânii se referă la hepatita infecțioasă canină, o boală virală produsă de adenovirusul canin tip 1. Alteori, termenul este folosit pentru inflamații cronice ale ficatului, care pot avea cauze diferite, precum acumularea de cupru, inflamații persistente, toxine, medicamente sau alte probleme hepatice. De aceea, hepatita la câini nu trebuie tratată ca o singură boală simplă, ci ca un semnal că ficatul este afectat și că animalul are nevoie de evaluare veterinară. Merck Veterinary Manual descrie hepatita infecțioasă canină ca o boală produsă de adenovirusul canin 1, care poate provoca febră, afectare hepatică, tulburări de coagulare și, în unele cazuri, complicații renale sau oculare. Semnele pot varia mult: un câine poate avea apatie, lipsă de poftă de mâncare, vărsături, diaree, durere abdominală, febră, sete crescută, icter sau scădere în greutate. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi consultat, iar medicul veterinar poate recomanda analize de sânge, ecografie, teste specifice sau tratament de susținere, în funcție de gravitatea cazului. În acest articol explicăm ce este hepatita la câini, ce cauze poate avea, ce semne nu trebuie ignorate și ce opțiuni de tratament există. Ce este hepatita la câini? Hepatita la câini este o inflamație a ficatului. Ficatul are roluri esențiale în organism: ajută la digestie, procesează nutrienții, contribuie la detoxifiere, produce proteine importante și participă la coagularea sângelui. Când ficatul este inflamat sau afectat, pot apărea semne digestive, generale, neurologice sau modificări vizibile precum icterul. Important este să diferențiem între: hepatita infecțioasă canină – boală virală contagioasă, produsă de adenovirusul canin tip 1; hepatita cronică – inflamație persistentă a ficatului, cu evoluție mai lentă; hepatita toxică sau medicamentoasă – afectare produsă de substanțe toxice sau anumite medicamente; inflamații hepatice secundare – ficatul reacționează la alte boli din organism. MSD Veterinary Manual descrie hepatita cronică la câini ca un sindrom de inflamație cronică a ficatului, iar acumularea patologică de cupru este menționată ca un factor important în unele cazuri. Hepatita infecțioasă la câini Hepatita infecțioasă canină este produsă de adenovirusul canin tip 1. Este o boală virală care poate afecta ficatul, vasele de sânge, rinichii, splina și alte organe. Transmiterea se face cel mai des prin contact cu urină, salivă sau fecale de la câini infectați. Câinii recuperați pot elimina virusul prin urină pentru o perioadă lungă după boală. Această formă de hepatită la câini poate avea evoluție ușoară, moderată sau severă. Unii câini se recuperează, dar cazurile grave pot fi fatale, mai ales la animalele nevaccinate sau vulnerabile. Tratamentul este de susținere, iar prevenția se face prin vaccinare. Vaccinul cu adenovirus canin tip 2 protejează împotriva bolii produse de adenovirusul canin tip 1 și este considerat vaccin de bază. Cititi si: Câinele tușește și se îneacă. Hepatita cronică la câini Hepatita cronică este diferită de forma infecțioasă acută. În acest caz, inflamația ficatului persistă în timp și poate duce treptat la fibroză, adică cicatrizarea țesutului hepatic. Uneori cauza poate fi identificată, alteori nu. Cititi si: Iritație pe piele la câine. Cauzele posibile includ: acumularea de cupru în ficat; predispoziție de rasă; inflamații cronice; unele medicamente sau toxine; infecții; reacții imune; alte boli hepatice sau biliare. VCA Hospitals explică faptul că tratamentul hepatitei cronice implică de obicei o abordare complexă: identificarea cauzei, nutriție potrivită, reducerea inflamației care duce la fibroză și susținerea funcției hepatice. Cauze posibile pentru hepatita la câini Hepatita la câini poate avea cauze diferite. Tocmai de aceea, diagnosticul nu se pune doar pe simptome. Două animale pot avea semne asemănătoare, dar cauze complet diferite. Cauze infecțioase În cazul hepatitei infecțioase, cauza este adenovirusul canin tip 1. Virusul se transmite prin contact cu secreții sau excreții de la câini infectați, mai ales urină, fecale sau salivă. Merck arată că virusul afectează endoteliul vaselor de sânge, ficatul, rinichii, splina și plămânii, iar în unele cazuri pot apărea afectări oculare sau renale după recuperare. Cauze toxice sau medicamentoase Unele substanțe pot afecta ficatul. Printre acestea pot fi anumite medicamente administrate incorect, plante toxice, substanțe chimice, pesticide sau alte toxine. Nu administra câinelui medicamente pentru oameni fără recomandare veterinară, pentru că ficatul poate fi afectat serios. Cauze metabolice și cronice În hepatita cronică, una dintre problemele importante poate fi acumularea de cupru în ficat. MSD Veterinary Manual menționează acumularea patologică de cupru ca factor important în hepatita cronică la câini. Cititi si: Pisica nu bea apă: cauze și ce trebuie să faci. Alte boli care pot afecta ficatul Ficatul poate fi afectat și secundar, în contextul altor probleme: infecții sistemice; boli biliare; pancreatită; boli endocrine; tumori; tulburări de coagulare; intoxicații. Semne de hepatită la câini Semnele pot fi ușoare la început și se pot agrava treptat. În forma infecțioasă, debutul poate fi mai brusc. În hepatita cronică, semnele pot evolua lent și pot fi observate abia când ficatul este deja afectat semnificativ. Semne generale Hepatita la câini poate provoca: apatie; lipsă de energie; febră; lipsa poftei de mâncare; scădere în greutate; sete crescută; stare generală proastă; slăbiciune. MSD Animal Health menționează semne precum apatie, anorexie, sete, conjunctivită, secreții nazale sau oculare, durere abdominală și vărsături în hepatita infecțioasă canină. Semne digestive Pentru că ficatul este implicat în digestie și metabolism, pot apărea: vărsături; diaree; greață; durere abdominală; abdomen sensibil; scaun modificat; lipsă de poftă de mâncare. În formele infecțioase, literatura veterinară menționează febră, letargie, inapetență, vărsături, diaree hemoragică, durere abdominală și deshidratare. Icter Icterul înseamnă colorarea galbenă a mucoaselor, gingiilor, albului ochilor sau pielii. Poate apărea în boli hepatice, dar nu este prezent în toate cazurile. La hepatita infecțioasă acută, icterul poate lipsi în multe cazuri, chiar dacă ficatul este afectat. Cititi si: Paraziții intestinali la pisici. Semne de sângerare Ficatul are rol important în coagularea sângelui. Când este afectat, pot apărea: vânătăi; puncte roșii pe mucoase; sângerări nazale; sânge în scaun; sângerări greu de oprit. Hepatita infecțioasă canină poate produce vasculită și tulburări de coagulare, iar cazurile severe pot avea semne hemoragice. Semne neurologice În boli hepatice severe, pot apărea semne neurologice prin acumularea de toxine pe

Otita la Bichon este o problemă destul de frecventă, mai ales pentru că această rasă poate avea mult păr în zona urechilor, iar umezeala, ceara și inflamația pot favoriza apariția infecțiilor. Un Bichon cu otită poate scutura des din cap, se poate scărpina la urechi, poate avea secreții, miros neplăcut, roșeață sau durere atunci când îl atingi în zona capului. Deși pare o problemă simplă, tratamentul pentru otita la Bichon nu ar trebui ales la întâmplare, pentru că otita poate avea cauze diferite: bacterii, drojdii, alergii, acarieni, corp străin sau umiditate rămasă în ureche. Semnele comune ale otitei externe la câini includ scuturatul capului, mâncărime, durere, miros neplăcut, roșeață, secreții și umflare. Când cauți „tratament otita Bichon”, cel mai important lucru este să înțelegi că nu toate otitele se tratează la fel. Uneori sunt necesare picături auriculare, alteori curățare profesională, tratament antifungic, antibiotic, antiinflamator sau investigații suplimentare. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat corect prin consult, examinarea urechii și teste recomandate de medicul veterinar, astfel încât tratamentul să fie ales în funcție de cauza reală. În acest articol explicăm ce semne trebuie urmărite, ce opțiuni de tratament există și ce nu ar trebui să faci acasă fără recomandare veterinară. De ce face Bichonul otită? Bichonul poate fi predispus la probleme auriculare din mai multe motive. Nu înseamnă că orice Bichon va face otită, dar rasa are câteva particularități care pot favoriza inflamația urechii. Un factor important este părul din urechi. Bichonii pot avea cantități mai mari de păr în canalul auditiv, iar acest lucru poate favoriza acumularea de umezeală și ceară, mai ales dacă urechile nu sunt verificate periodic. PetMD menționează că Bichon Frise pot avea exces de păr în urechi, lucru care îi poate predispune la infecții auriculare. Factori care pot favoriza otita la Bichon Otita poate apărea sau reveni mai ușor când există: păr în exces în zona canalului auditiv; urechi care rămân umede după baie; curățare incorectă sau prea agresivă; alergii alimentare sau de mediu; producție crescută de cerumen; infecții cu bacterii; suprapopulare cu drojdii; acarieni auriculari; corp străin în ureche; canal auditiv sensibil sau inflamat. MSD Veterinary Manual arată că otita externă poate fi cauzată de paraziți, corpuri străine, alergii, bacterii, drojdii sau infecții ale urechii medii, iar forma urechii sau a canalului auditiv poate crește riscul în unele cazuri. Semne că Bichonul poate avea otită Un Bichon cu otită poate arăta destul de clar că îl deranjează urechea. Uneori semnele sunt evidente, alteori sunt discrete și apar treptat. Semne frecvente Fii atent dacă observi: câinele scutură des din cap; se scarpină insistent la urechi; își freacă urechea de covor, pat sau canapea; urechea miroase urât; apar secreții maro, galbene sau negre; pavilionul urechii este roșu; urechea pare umflată; câinele nu te lasă să îi atingi urechea; ține capul ușor înclinat; devine iritat sau retras; apar cruste sau piele îngroșată. VCA Hospitals menționează că infecțiile urechii sunt dureroase și inconfortabile pentru câini, iar aceștia scutură capul și se scarpină pentru a încerca să elimine lichidul sau resturile din canalul auditiv. Cititi si: Câinele tușește și se îneacă. Tratament otita Bichon: de ce nu există o singură soluție Tratamentul pentru otita la Bichon depinde de cauză. Asta este partea cea mai importantă. Nu există o picătură universală care să rezolve toate otitele. Dacă otita este produsă de bacterii, tratamentul poate fi diferit față de o otită cu drojdii. Dacă problema este alergică, simpla administrare de picături poate ajuta temporar, dar otita poate reveni. Dacă există un corp străin sau un timpan afectat, tratamentul ales la întâmplare poate fi periculos. Cititi si: Iritație pe piele la câine. Tratamentul poate include În funcție de caz, medicul veterinar poate recomanda: curățarea urechii în cabinet; soluții auriculare speciale; picături cu antibiotic; picături cu antifungic; antiinflamator local; tratament pentru durere; tratament pentru alergii; tratament antiparazitar, dacă sunt acarieni; tratament oral în cazuri mai severe; cultură bacteriană în otite cronice sau recurente; control după tratament. Merck Veterinary Manual precizează că diagnosticul otitei externe se bazează pe istoric, examinare otoscopică și citologie, iar tratamentul depinde de diagnosticul specific. Cauza declanșatoare trebuie tratată pentru a preveni recidivele. Cum se pune diagnosticul înainte de tratament? Înainte de a stabili tratamentul pentru otita la Bichon, medicul veterinar trebuie să vadă ce se întâmplă în ureche. Doar culoarea secreției sau mirosul nu sunt suficiente pentru un diagnostic corect. Ce poate verifica medicul veterinar În cabinet, medicul poate face: examinarea pavilionului urechii; examinare otoscopică; verificarea canalului auditiv; evaluarea timpanului, dacă este posibil; citologie auriculară; identificarea bacteriilor sau drojdiilor; verificarea acarienilor; cultură bacteriană, dacă otita este cronică sau nu răspunde la tratament. Citologia este importantă pentru că arată dacă în ureche predomină bacteriile, drojdiile sau inflamația. În funcție de rezultat, tratamentul poate fi ales mai precis . De ce nu e bine să pui picături la întâmplare? Mulți stăpâni încearcă să folosească picături rămase de la un tratament mai vechi sau produse recomandate de altcineva. Problema este că otita poate avea altă cauză de data aceasta. Cititi si: Paraziții intestinali la pisici. Un tratament greșit poate: să nu rezolve infecția; să irite canalul auditiv; să mascheze simptomele; să întârzie diagnosticul corect; să agraveze durerea; să fie riscant dacă timpanul este afectat. Dacă urechea este foarte dureroasă, câinele nu trebuie forțat acasă. Un Bichon mic, speriat și dureros poate reacționa brusc, iar curățarea agresivă poate face mai mult rău. Curățarea urechii: când ajută și când poate face rău Curățarea urechii poate face parte din tratamentul otitei, dar trebuie făcută corect. Uneori, medicul veterinar recomandă o soluție specială pentru curățare. Alteori, dacă urechea este foarte inflamată sau dureroasă, curățarea se face mai sigur în cabinet. Greșeli de evitat Nu este recomandat să: cureți adânc cu bețișoare; folosești alcool; folosești apă oxigenată; torni apă în ureche; cureți agresiv până se irită pielea; aplici produse pentru oameni; oprești tratamentul imediat ce mirosul dispare. Bețișoarele pot împinge secrețiile mai adânc și pot irita canalul auditiv. Curățarea trebuie să ajute urechea, nu să o traumatizeze. Tratament pentru otita bacteriană la Bichon

Otita la pisici este o inflamație a urechii care poate provoca disconfort, durere, mâncărime, secreții și modificări de comportament. Uneori, stăpânul observă că pisica se scarpină des la urechi, scutură capul, ține capul înclinat sau are secreții închise la culoare în canalul auditiv. În alte cazuri, semnele sunt mai discrete: pisica devine iritată, evită atingerea capului sau pare mai retrasă. Otita la pisici nu trebuie ignorată, pentru că poate afecta doar urechea externă la început, dar în unele situații se poate complica spre urechea medie sau internă. Otita externă este cea mai frecventă boală a canalului auditiv la pisici, iar semnele pot include scuturat din cap, miros neplăcut, roșeață, umflare, scărpinat, secreții și piele descuamată. Otita la pisici poate avea cauze diferite: acarieni auriculari, bacterii, fungi, alergii, corpuri străine, polipi, exces de ceară sau alte probleme dermatologice. De aceea, nu este bine să fie tratată după ureche, cu picături alese întâmplător. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, pisica poate fi evaluată prin consult, examinarea urechii și teste recomandate de medicul veterinar, astfel încât tratamentul să fie ales în funcție de cauza reală. În acest articol explicăm ce este otita, cum se manifestă, când devine periculoasă și ce soluții există. Ce este otita la pisici? Otita la pisici înseamnă inflamația urechii. Cel mai des, problema apare la nivelul canalului auditiv extern, adică partea urechii care duce spre timpan. Această formă se numește otită externă. În funcție de zona afectată, otita poate fi: otită externă – afectează canalul auditiv extern; otită medie – afectează urechea medie; otită internă – afectează urechea internă. Otita externă este mai ușor de observat de către stăpân, pentru că apar semne vizibile: scărpinat, secreții, miros neplăcut, roșeață sau durere. Otita medie și otita internă pot fi mai serioase și pot da semne precum cap înclinat, probleme de echilibru sau modificări ale mersului. Infecțiile urechii interne la pisici pot necesita tratament complex, iar unele cazuri care nu răspund la tratament sau recidivează pot necesita intervenții suplimentare, inclusiv chirurgicale. De ce apare otita la pisici? Otita la pisici nu apare dintr-un singur motiv. Uneori este provocată de acarieni auriculari, mai ales la pisoi sau la pisicile care au contact cu alte animale. Alteori, inflamația apare din cauza unei infecții bacteriene, a unei suprapopulări cu drojdii, a unui corp străin sau a unei probleme dermatologice. Cauze frecvente Printre cauzele posibile se numără: acarienii auriculari; bacteriile; drojdiile sau fungii; alergiile; excesul de cerumen; corpii străini; traumatismele produse prin scărpinat; curățarea agresivă a urechilor; polipii; tumorile; problemele dermatologice; otite netratate corect sau recurente. Acarienii auriculari sunt o cauză importantă de boală a urechii la pisici. Cornell Feline Health Center explică faptul că acarienii trăiesc în canalul auditiv, unde pisica nu îi poate elimina ușor prin grooming. Cititi si : Tratament pentru otita la Bichon. Semne de otită la pisici Otita la pisici poate avea semne ușoare sau evidente. Unele pisici sunt foarte sensibile și reacționează imediat când le atingi urechea. Altele ascund disconfortul, iar problema este observată mai târziu. Semne care trebuie urmărite Poți suspecta otita la pisici dacă observi: pisica se scarpină des la urechi; scutură capul; ține capul înclinat; are urechea roșie; are secreții în ureche; apare miros neplăcut; urechea pare dureroasă; pisica nu te lasă să o atingi la cap; apar cruste în jurul urechii; pisica se freacă de mobilier; există ceară închisă la culoare; pisica devine retrasă sau iritată. MSD Veterinary Manual menționează că semnele otitei externe la animale pot include scuturatul capului, mâncărime, durere, miros neplăcut, roșeață, leziuni, ulcerații și umflare. Diagnosticul se bazează pe istoric, examinare otoscopică și citologie. Cititi si: Câinele tușește și se îneacă. Cum arată secrețiile în otita la pisici? Aspectul secrețiilor poate varia. Uneori sunt maro închis, alteori galbene, negre, ceroase sau urât mirositoare. În cazul acarienilor auriculari, secreția poate semăna cu zațul de cafea, dar acest aspect nu este suficient pentru diagnostic. Secreții posibile În otita la pisici pot apărea: ceară maro închis; secreții negre; secreții galbene; lichid cu miros neplăcut; cruste; piele descuamată; secreții lipicioase; material uscat în canalul auditiv. Nu este recomandat să alegi tratamentul doar după culoarea secreției. O secreție închisă poate apărea în mai multe probleme, iar tratamentul diferă dacă vorbim despre acarieni, bacterii, drojdii sau o inflamație secundară. Acarienii auriculari la pisici Acarienii sunt printre cele mai cunoscute cauze de otită la pisici. Sunt paraziți mici, greu de observat cu ochiul liber, care trăiesc în canalul auditiv și produc iritație intensă. Semne posibile în cazul acarienilor Pisica poate avea: scărpinat intens; scuturat din cap; secreții închise la culoare; cruste; iritație; răni produse prin scărpinat; disconfort la atingerea urechii. Acarienii sunt contagioși între animale. Dacă ai mai multe pisici sau câini în casă, medicul veterinar poate recomanda evaluarea tuturor animalelor, nu doar a celei care are semne vizibile. Otita la pisici doare? Da, otita la pisici poate fi dureroasă. Unele pisici devin agitate, se feresc când le atingi urechea sau pot reacționa defensiv. Durerea este mai probabilă dacă inflamația este puternică, canalul auditiv este umflat sau infecția este profundă. O pisică dureroasă poate: să se ascundă; să mănânce mai puțin; să nu mai accepte mângâieri; să miaune când este atinsă; să devină iritabilă; să stea cu capul într-o poziție neobișnuită. Dacă pisica nu te lasă să îi atingi urechea, nu forța curățarea acasă. Poți agrava durerea sau poți răni canalul auditiv. Otită externă, medie sau internă Diferența contează, pentru că tratamentul și gravitatea pot fi diferite. Otita externă Este inflamația canalului auditiv extern. Este forma observată cel mai frecvent de stăpâni. Poate da mâncărime, roșeață, secreții și durere. Otita medie Apare când problema ajunge la urechea medie. Poate fi o complicație a otitei externe sau poate avea legătură cu alte probleme locale, precum polipii. Otita internă Este mai serioasă și poate afecta echilibrul. Pisica poate avea cap înclinat, mers nesigur, greață, mișcări anormale ale ochilor sau dezorientare. Cazurile de otită internă trebuie evaluate cât mai repede de medicul veterinar. Cu ce se poate confunda otita la pisici? Otita la pisici poate semăna cu alte probleme. Scărpinatul

Otita la câini este una dintre cele mai frecvente probleme ale urechii și poate provoca disconfort serios, chiar dacă la început pare doar o iritație minoră. Un câine cu otită poate scutura des din cap, se poate scărpina la urechi, poate avea urechea roșie, miros neplăcut, secreții, durere sau sensibilitate atunci când este atins. În multe cazuri, otita afectează canalul auditiv extern, dar dacă nu este tratată corect, problema poate deveni cronică sau se poate complica. Merck Veterinary Manual descrie otita externă ca inflamația canalului auditiv extern, cu semne precum scuturatul capului, mâncărime, durere, miros neplăcut, roșeață și edem. Otita la câini nu ar trebui tratată după ureche, pentru că poate avea cauze diferite: alergii, bacterii, drojdii, paraziți, corpi străini, umiditate excesivă sau probleme anatomice. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat corect prin consult, examinarea urechii și, atunci când este nevoie, teste pentru identificarea cauzei. În acest articol explicăm ce este otita, cum o recunoști, de ce apare, ce riscuri are și când este momentul să mergi la veterinar. Ce este otita la câini? Otita la câini înseamnă inflamația urechii. Cel mai des, proprietarii se confruntă cu otita externă, adică inflamația canalului auditiv extern. Aceasta este partea urechii care pornește de la pavilionul urechii și merge spre timpan. Există și forme mai profunde: otită externă – afectează canalul auditiv extern; otită medie – afectează urechea medie; otită internă – afectează urechea internă și poate produce semne neurologice sau de echilibru. În majoritatea cazurilor, stăpânul observă mai întâi semne de otită externă: câinele scutură capul, se scarpină, urechea miroase urât sau apar secreții. MSD Veterinary Manual menționează că semnele pot include scuturat din cap, miros neplăcut, roșeață, umflare, scărpinat, secreții și piele solzoasă. De ce apare otita la câini? Otita la câini poate avea mai multe cauze. Uneori este declanșată de o alergie, iar bacteriile sau drojdiile apar secundar, pe fondul inflamației. Alteori, problema poate porni de la apă rămasă în ureche, paraziți, corpi străini sau curățări agresive. Cauze frecvente Printre cauzele și factorii de risc se numără: alergiile alimentare sau de mediu; infecțiile bacteriene; suprapopularea cu drojdii, precum Malassezia; acarienii auriculari; corpii străini, cum ar fi fragmente de iarbă; umezeala excesivă după baie sau înot; canal auditiv îngust; urechi căzute, slab ventilate; producție excesivă de cerumen; curățare incorectă sau prea agresivă; boli dermatologice cronice. Merck subliniază că tratamentul otitei depinde de diagnosticul specific, iar cauza declanșatoare trebuie identificată și abordată pentru a preveni recidivele. Cititi si : Tratament pentru otita la Bichon. Semne de otită la câini Semnele pot fi ușoare la început, dar se pot agrava dacă problema nu este tratată. Uneori este afectată o singură ureche, alteori ambele. Semne care pot indica otita Fii atent dacă observi: câinele scutură des din cap; se scarpină insistent la urechi; își freacă urechea de covor, canapea sau podea; urechea este roșie; urechea este caldă sau umflată; apare miros neplăcut; există secreții maro, galbene sau negre; câinele pare deranjat când îi atingi urechea; ține capul înclinat; plânge sau se retrage când încerci să verifici urechea; pielea din ureche pare îngroșată sau cu cruste. VCA Hospitals notează că infecțiile urechii provoacă durere și disconfort, iar câinii își scutură capul și se scarpină pentru a încerca să elimine lichidul sau resturile din canalul auditiv. Cititi si: Otita la pisici. Cum arată secrețiile în otita la câini? Aspectul secrețiilor poate oferi indicii, dar nu este suficient pentru diagnostic. Nu este recomandat să alegi tratamentul doar după culoarea secreției. Secreții posibile În otita la câini pot apărea: secreții maro; secreții galbene; secreții negre; cerumen în exces; lichid cu miros neplăcut; material lipicios; cruste sau piele îngroșată. VCA Hospitals menționează că secrețiile negre sau gălbui pot apărea frecvent, iar în cazurile cronice urechile pot deveni crustoase, îngroșate, iar canalele auditive se pot îngusta. Otita la câini doare? Da, otita poate fi dureroasă. Mulți câini nu lasă stăpânul să atingă urechea afectată. Unii devin agitați, iritabili sau evită contactul. Cititi si: Câinele tușește și se îneacă. Durerea poate fi mai intensă dacă: urechea este foarte inflamată; canalul auditiv este umflat; există secreții abundente; problema este veche; infecția s-a extins spre urechea medie; timpanul este afectat. Dacă un câine reacționează agresiv sau plânge când îi atingi urechea, nu forța curățarea acasă. Este mai sigur să fie examinat de medicul veterinar. Otită externă, medie sau internă: care este diferența? Majoritatea cazurilor observate de stăpâni sunt otite externe. Totuși, dacă problema este ignorată sau recidivează, poate exista risc de extindere sau complicații. Otita externă Este inflamația canalului auditiv extern. Semnele includ scărpinat, roșeață, secreții, miros urât, durere și scuturat din cap. Otita medie Afectează urechea medie. Poate apărea ca o complicație a otitei externe sau în cazuri recurente. Merck Veterinary Manual menționează că otita medie poate fi suspectată în otitele externe recurente și poate produce scuturat din cap, durere, secreții și frecarea urechii de podea. Otita internă Afectează urechea internă și poate produce semne mai serioase, precum cap înclinat, tulburări de echilibru sau mișcări anormale ale ochilor. Merck menționează că otita internă poate fi asociată cu semne vestibulare, inclusiv cap înclinat și nistagmus. Ce câini sunt mai predispuși la otită? Orice câine poate face otită, dar riscul poate fi mai mare la anumite categorii. Câini cu risc mai mare Otita la câini poate apărea mai des la: câini cu urechi lungi și căzute; câini care înoată des; câini cu alergii; câini cu piele sensibilă; câini cu mult păr în canalul auditiv; câini cu istoric de otite recurente; câini cu producție crescută de cerumen; câini care sunt spălați des fără uscarea corectă a urechilor. Urechile căzute pot menține mai multă umiditate și reduc ventilația canalului auditiv. Totuși, forma urechii nu este singura cauză. De multe ori, alergiile sau inflamațiile cronice sunt factorul principal. Cu ce se poate confunda otita la câini? Uneori, stăpânul observă scărpinat și crede imediat că este otită. Alteori, problema poate fi o alergie, un corp străin sau o dermatită. Probleme care pot semăna cu otita Semnele pot fi confundate cu: alergii; iritații locale;

Micoza la câini este o problemă dermatologică ce poate apărea atunci când pielea, blana sau uneori ghearele sunt afectate de fungi. În limbaj simplu, mulți stăpâni spun „ciupercă”, însă termenul medical folosit frecvent este dermatofitoză, cunoscută și ca ringworm în engleză. Important de știut: nu este vorba despre un vierme, ci despre o infecție fungică. Micoza la câini poate produce zone fără păr, piele roșie, coji, cruste, fire rupte, mâncărime sau leziuni care se extind treptat. Uneori pare o iritație banală, dar poate fi contagioasă și se poate transmite la alte animale sau, în anumite situații, la oameni. Micoza la câini nu ar trebui tratată după ureche, pentru că poate semăna foarte mult cu alergii, dermatite, râie, infecții bacteriene sau mușcături de purici. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat corect, iar medicul veterinar poate recomanda testele potrivite, tratamentul local sau oral și măsurile de igienă necesare pentru a limita transmiterea. În acest articol explicăm ce este micoza, cum se manifestă, de ce apare, când devine contagioasă și ce trebuie să faci dacă observi semne suspecte pe pielea câinelui. Ce este micoza la câini? Micoza la câini este o infecție produsă de fungi. Acești fungi pot afecta stratul superficial al pielii, firele de păr și, mai rar, ghearele. Cea mai cunoscută formă este dermatofitoza, o infecție fungică superficială care poate produce leziuni circulare, zone fără păr, scuame și cruste. În multe cazuri, stăpânii observă o pată rotundă fără blană și se gândesc imediat la micoză. Totuși, nu orice zonă fără păr înseamnă automat micoză. Câinii pot pierde păr și din cauza alergiilor, paraziților externi, infecțiilor bacteriene, dezechilibrelor hormonale sau scărpinatului intens. De aceea, diagnosticul corect este important. Micoza la câini se tratează diferit față de alte boli de piele, iar un tratament greșit poate întârzia vindecarea. Cum arată micoza la câini? Micoza la câini poate arăta diferit de la un caz la altul. Uneori apare ca o leziune rotundă, clar delimitată, fără păr. Alteori poate fi doar o zonă cu blană rară, coji sau piele ușor roșie. Cititi si: Otita la câini. Semne frecvente Semnele care pot apărea includ: zone fără păr; piele roșie; coji sau scuame; cruste; fire de păr rupte; mâncărime; piele iritată; blană cu aspect neîngrijit; leziuni rotunde sau neregulate; zone care se extind treptat; modificări la nivelul ghearelor, în cazuri mai rare. Merck Veterinary Manual menționează că dermatofitoza la câini și pisici poate da cădere de păr, scuame, cruste, roșeață, papule, hiperpigmentare și mâncărime variabilă. Asta înseamnă că unii câini se pot scărpina mult, iar alții pot avea leziuni vizibile fără mâncărime intensă. Zone unde apare mai des micoza la câini Micoza la câini poate apărea pe mai multe zone ale corpului, dar sunt câteva locuri unde leziunile sunt observate mai des. Zone frecvent afectate Leziunile pot apărea pe: bot; față; urechi; labe; coadă; abdomen; spate; zone unde câinele se linge sau se scarpină. MSD Veterinary Manual notează că ringwormul la câini poate produce pete fără păr, scuame și fire rupte, iar zone frecvent afectate sunt fața, vârfurile urechilor, coada și picioarele. Cititi si: Otita la pisici. La câinii cu blană deasă, micoza poate fi greu de observat la început. Uneori stăpânul vede problema doar când leziunea se mărește sau când blana începe să cadă în smocuri. De ce apare micoza la câini? Micoza la câini apare atunci când animalul intră în contact cu fungi sau spori fungici. Aceștia pot proveni de la un animal infectat, din mediu sau de pe obiecte contaminate. Cauze și factori de risc Riscul poate fi mai mare în următoarele situații: contact cu animale infectate; contact cu pisici sau câini cu leziuni pe piele; folosirea unor perii, pături sau culcușuri contaminate; viața în adăposturi, canise sau spații aglomerate; imunitate scăzută; vârstă mică sau înaintată; piele deja iritată; umiditate crescută; igienă deficitară a mediului; tratamente sau boli care slăbesc sistemul imunitar. Un câine sănătos poate face micoză, dar riscul este mai mare atunci când pielea este sensibilă sau când animalul trăiește într-un mediu unde contaminarea se produce ușor. Este micoza la câini contagioasă? Da, în anumite cazuri, micoza la câini poate fi contagioasă. Dermatofitoza se poate transmite prin contact direct cu animalul infectat sau indirect, prin obiecte contaminate, cum ar fi pături, perii, textile, culcușuri sau suprafețe. CDC precizează că ringwormul este produs de fungi și se poate transmite de la animale la oameni, dar și prin obiecte sau suprafețe contaminate. Asta nu înseamnă că trebuie să intri în panică, dar înseamnă că trebuie să iei câteva măsuri simple până ajungi la veterinar. Ce poți face acasă până la consult Până la consultul veterinar: spală-te pe mâini după ce atingi câinele; nu lăsa câinele să doarmă în pat; spală păturile și textilele folosite de câine; evită contactul apropiat cu copiii mici; nu folosi aceeași perie pentru mai multe animale; curăță culcușul și zonele unde stă câinele; evită contactul câinelui cu alte animale până la diagnostic. Nu aplica tratamente pentru oameni pe pielea câinelui fără recomandare veterinară. Unele produse pot irita pielea, iar câinele le poate linge. Cititi si : Tratament pentru otita la Bichon. Se poate transmite micoza de la câine la om? Da, unele micoze, mai ales dermatofitoza, pot fi zoonotice. Asta înseamnă că se pot transmite de la animal la om. Riscul este mai mare prin contact direct cu pielea sau blana animalului infectat, dar și prin obiecte contaminate. CDC menționează că ringwormul se poate răspândi ușor între oameni și de la animale de companie la oameni, iar prevenția include evitarea contactului cu animale infectate și menținerea pielii curate și uscate. Cine trebuie să fie mai atent? Atenție mai mare este necesară dacă în casă sunt: copii mici; persoane în vârstă; persoane cu imunitate scăzută; persoane cu boli de piele; femei însărcinate; mai multe animale în aceeași locuință. Dacă apar pete roșii, rotunde sau mâncărimi pe pielea oamenilor din casă, este recomandat să discutați și cu medicul uman. Cu ce se poate confunda micoza la câini? Micoza la câini poate semăna cu multe alte probleme dermatologice.