Artrită la câini înseamnă inflamație și durere la nivelul articulațiilor. De cele mai multe ori, când stăpânii spun „artrită”, se referă la osteoartrită, o boală degenerativă în care cartilajul articular se degradează treptat, iar câinele începe să se miște mai greu, să se ridice mai lent, să evite scările sau să pară „bătrân peste noapte”. Problema este că durerea articulară nu apare mereu spectaculos. Mulți câini nu plâng, nu scheaună și nu arată clar că îi doare, ci doar devin mai lenți, mai rigizi sau mai puțin dornici de plimbare. Osteoartrita este o boală cronică și progresivă care afectează articulațiile și poate produce durere, inflamație și dificultate la folosirea membrului afectat. Dacă observi semne de artrită la câini, mai ales mers rigid, șchiopătat, dificultate la ridicare sau refuzul mișcării, este bine să ceri o evaluare veterinară. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi consultat pentru a se vedea dacă durerea vine din articulații, coloană, șolduri, traumatisme, greutate în exces sau altă problemă ortopedică. Tratamentul corect nu înseamnă doar „un antiinflamator”, ci un plan adaptat: controlul durerii, greutate optimă, mișcare potrivită, suplimente unde au sens și monitorizare. Ce este artrita la câini? Artrita este inflamația unei articulații. La câini, cea mai întâlnită formă este osteoartrita, numită și boală articulară degenerativă. În această problemă, cartilajul care protejează suprafețele articulare se deteriorează, iar articulația devine dureroasă, inflamată și mai puțin mobilă. Pe scurt, articulația nu mai alunecă la fel de ușor. Câinele poate simți durere când se ridică, merge, aleargă, sare sau urcă scările. Artrită la câini poate afecta: șoldurile; genunchii; coatele; umerii; coloana; articulațiile labelor; mai multe articulații în același timp. De multe ori, problema apare treptat. Tocmai de aceea, stăpânii o observă abia când câinele începe să evite activitățile pe care înainte le făcea normal. Artrită sau simplă îmbătrânire? Asta este una dintre cele mai mari capcane. Mulți stăpâni spun: „E bătrân, normal că merge mai greu.” Dar vârsta nu ar trebui să fie o scuză pentru durere. Un câine senior poate fi mai lent, dar nu ar trebui să sufere. Dacă se ridică greu, șchiopătează, evită scările sau nu mai vrea să se joace, poate fi durere articulară, nu doar „bătrânețe”. Semne care pot părea normale, dar nu sunt Fii atent dacă observi: se ridică greu după somn; merge rigid dimineața; șchiopătează după plimbări; evită scările; nu mai sare în pat sau în mașină; merge mai încet decât înainte; nu mai vrea plimbări lungi; se așază greu; pare iritabil când îl atingi; își linge insistent o articulație. VCA enumeră printre semnele artritei dificultatea la ridicare, mersul lent, șchiopătatul, ezitarea la urcat sau coborât scări și refuzul de a sări. Citiți și: Deparazitarea externă la câini. Semne de artrită la câini Artrita nu arată la fel la toți câinii. Unii șchiopătează clar. Alții doar devin mai retrași sau mai puțin activi. Semne fizice Poți observa: mers rigid; șchiopătat; ridicare greoaie; articulații umflate; scăderea masei musculare pe un picior; poziție modificată când stă în picioare; evitarea sprijinului pe un membru; sensibilitate când îl atingi; tremurat ușor după efort; oboseală mai rapidă. Semne de comportament Durerea schimbă comportamentul. Câinele poate: să doarmă mai mult; să nu mai caute joaca; să devină iritabil; să evite contactul; să mârâie când este atins; să refuze anumite trasee; să nu mai urce în mașină; să pară trist sau retras. Un câine care nu mai vrea să facă lucruri pe care le iubea înainte nu este „leneș” automat. Poate încerca să evite durerea. Citiți și: Artroză la câini. De ce apare artrită la câini? Artrita poate avea mai multe cauze. Uneori este legată de vârstă, dar nu doar câinii seniori pot avea osteoartrită. Cornell subliniază că osteoartrita nu apare doar la câinii bătrâni și se poate dezvolta la orice vârstă, mai ales când există factori precum obezitatea sau alte probleme ortopedice. Cauze și factori de risc Artrită la câini poate fi favorizată de: vârsta înaintată; greutatea în exces; displazia de șold; displazia de cot; rupturi de ligament; traumatisme vechi; fracturi; luxație de rotulă; intervenții ortopedice anterioare; conformație de rasă; efort intens repetat; probleme de coloană; sedentarism. Greutatea contează enorm. Fiecare kilogram în plus pune presiune pe articulații și poate agrava durerea. La un câine deja afectat, slăbitul controlat poate face o diferență reală. Artrită la câini tineri: se poate? Da. Deși este mai frecventă la câinii seniori, artrita poate apărea și la câini tineri, mai ales dacă există o problemă ortopedică de bază. Cauze posibile la câinii tineri displazie de șold; displazie de cot; luxație de rotulă; traumatisme; rupturi ligamentare; malformații articulare; suprasolicitare; creștere rapidă la rase mari. Dacă un câine tânăr șchiopătează repetat, nu este normal. Trebuie verificat. Cu cât problema este identificată mai devreme, cu atât planul de management poate fi mai bun pe termen lung. Artrită la câinii seniori La seniori, artrita este frecventă, dar asta nu înseamnă că trebuie acceptată fără tratament. Mulți câini în vârstă pot avea o calitate a vieții mult mai bună dacă durerea este controlată și mediul este adaptat. Semne frecvente la seniori se ridică greu; alunecă pe gresie sau parchet; doarme mai mult; nu mai vrea plimbări lungi; evită scările; merge cu pași scurți; pare rigid după somn; pierde masă musculară; devine mai sensibil la atingere. La câinii seniori, artrita poate apărea împreună cu alte boli: probleme renale, cardiace, endocrine sau digestive. De aceea, tratamentul pentru durere trebuie ales atent, după consult și analize, nu după recomandări de pe internet. Cum stabilește medicul dacă este artrită? Diagnosticul începe cu consultul clinic. Medicul va observa mersul câinelui, postura, mobilitatea articulațiilor, reacția la palpare și zonele dureroase. Medicul poate verifica: cum merge câinele; dacă șchiopătează; cât de greu se ridică; mobilitatea articulațiilor; durerea la flexie sau extensie; masa musculară; simetria membrelor; sensibilitatea coloanei; istoricul de traumatisme; greutatea corporală. În multe cazuri, pot fi necesare radiografii pentru a vedea modificările articulare, displazia, osteofitele, fracturile vechi sau alte probleme. Uneori, semnele clinice și durerea sunt mai importante decât cât de „urât” arată radiografia, pentru că unii câini au durere mare

Conjunctivită câini înseamnă inflamația conjunctivei, adică membrana subțire care acoperă partea albă a ochiului și interiorul pleoapelor. Stăpânii observă, de obicei, ochi roșii, secreții, lăcrimare, clipit des, umflarea zonei din jurul ochiului sau faptul că animalul se freacă la ochi cu laba. Uneori pare o problemă minoră, dar ochii sunt sensibili, iar simptomele care seamănă cu o conjunctivită pot ascunde și alte afecțiuni, precum ulcer cornean, corp străin, ochi uscat, alergii, infecții sau traumatisme. Conjunctivita este frecventă la câini, iar cauzele pot varia de la infecții până la iritanți din mediu. Dacă observi conjunctivită câini, secreții galbene sau verzi, ochi lipit dimineața, durere, sensibilitate la lumină sau câinele ține ochiul închis, este bine să nu amâni consultul. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, medicul poate verifica dacă este vorba despre o inflamație simplă, o infecție, alergie, corp străin, ulcer cornean sau altă problemă care are nevoie de tratament diferit. La ochi, tratamentul „după ureche” poate face mai mult rău decât bine, mai ales dacă există o leziune pe cornee. Ce este conjunctivita la câini? Conjunctivita este inflamația conjunctivei. Conjunctiva este țesutul fin care ajută la protecția ochiului și contribuie la lubrifierea normală a suprafeței oculare. Când se inflamează, ochiul poate deveni roșu, umed, sensibil și poate produce secreții. Conjunctivită câini poate afecta: un singur ochi; ambii ochi; pleoapele; zona albă a ochiului; a treia pleoapă; zona din jurul ochiului. Semnele clasice includ roșeață, umflarea conjunctivei, secreții și disconfort ocular ușor, dar aspectul ochiului nu este suficient pentru a stabili cauza exactă doar din vedere. Cum îți dai seama că un câine are conjunctivită? Semnele pot fi ușoare la început, dar devin mai evidente dacă inflamația persistă. Semne frecvente Poți observa: ochi roșii; lăcrimare excesivă; secreții transparente, albicioase, galbene sau verzi; pleoape umflate; clipit des; câinele ține ochiul întredeschis; se freacă la ochi cu laba; se freacă de covor, pat sau canapea; ochi lipiți dimineața; sensibilitate la lumină; blană umedă sub ochi. VCA menționează ca semne clinice secrețiile oculare tulburi, galbene sau verzui, clipitul excesiv, strânsul ochilor și roșeața sau umflarea zonei din jurul ochilor. Secrețiile din ochi: ce pot indica? Aspectul secrețiilor poate oferi indicii, dar nu pune diagnosticul singur. Secreții apoase, transparente Pot apărea în iritații ușoare, alergii, praf, vânt, fum sau corp străin. Uneori, ochiul lăcrimează pentru că încearcă să elimine ceva iritant. Secreții albicioase sau mucoase Pot indica inflamație, ochi uscat sau iritație persistentă. Dacă secreția este groasă și revine, trebuie verificată. Secreții galbene sau verzi Pot sugera o infecție bacteriană sau o inflamație mai serioasă. Nu înseamnă automat că trebuie antibiotic, dar este un motiv bun pentru consult. Ochi lipiți dimineața Dacă pleoapele sunt lipite de secreții, mai ales galbene sau verzi, problema nu trebuie lăsată să treacă de la sine. Curățarea externă poate ajuta temporar, dar nu tratează cauza. De ce apare conjunctivită la câini? Conjunctivita nu are o singură cauză. De aceea, tratamentul corect depinde de ce a declanșat inflamația. 1. Iritanți din mediu Ochii câinelui pot reacționa la praf, fum, nisip, polen, șampon, substanțe de curățenie, spray-uri sau particule aduse de vânt. În aceste cazuri, câinele poate avea lăcrimare, roșeață și disconfort. Citiți și: Deparazitarea externă la câini. Factori iritanți frecvenți: praf; fum de țigară; nisip; vânt puternic; polen; soluții de curățenie; șampon intrat în ochi; parfumuri sau spray-uri. Dacă iritația este ușoară și trecătoare, ochiul se poate calma. Dar dacă roșeața persistă, apar secreții sau câinele ține ochiul închis, este nevoie de consult. 2. Alergii Alergiile pot provoca ochi roșii, lăcrimare și mâncărime. De multe ori, câinele poate avea și alte semne: scărpinat, lins pe labe, otite recurente sau piele iritată. Alergiile pot fi legate de: polen; praf; acarieni; mucegai; iarbă; factori sezonieri; uneori alimentație, deși conjunctivita izolată nu înseamnă automat alergie alimentară. În alergii, ambii ochi pot fi afectați, dar nu este o regulă. Dacă problema revine în anumite perioade ale anului, merită menționat medicului. 3. Infecții bacteriene sau virale Conjunctivită câini poate fi asociată și cu infecții. Uneori infecția este locală, la nivel ocular. Alteori, poate face parte dintr-o problemă respiratorie sau sistemică, mai ales dacă apar tuse, strănut, secreții nazale sau stare generală proastă. Citiți și: Artroză la câini. Semne care pot sugera infecție: secreții galbene sau verzi; ochi lipit; roșeață intensă; umflare; disconfort; febră sau apatie; secreții nazale; tuse sau strănut. VCA notează că, în unele cazuri, conjunctivita poate apărea împreună cu secreții nazale, strănut sau tuse. 4. Corp străin în ochi Un fir de iarbă, praf, nisip, o așchie mică sau alt corp străin poate irita ochiul. În acest caz, câinele poate clipi des, poate ține ochiul închis și se poate freca insistent. Semne posibile: afectează un singur ochi; apare brusc; câinele clipește des; ține ochiul închis; lăcrimează mult; se freacă cu laba; pare dureros. Aici nu este bine să încerci să scoți singur ceva din ochi dacă nu este vizibil și superficial. Poți zgâria corneea sau agrava leziunea. Citiți și: Artrită la câini. 5. Ulcer cornean: mare atenție Un ulcer cornean poate semăna cu o conjunctivită, dar este mai serios. Corneea este suprafața transparentă a ochiului. Dacă se zgârie sau se ulcerează, câinele poate avea durere, roșeață, lăcrimare și poate ține ochiul închis. Semne de posibil ulcer: câinele ține ochiul închis; clipește dureros; se freacă insistent; ochiul lăcrimează; apare sensibilitate la lumină; roșeață intensă; secreții; ochiul pare tulbure. De ce contează? Pentru că anumite picături, mai ales cele cu corticosteroizi, pot fi periculoase dacă există ulcer cornean. De aceea, tratamentul ocular trebuie ales după examinare. 6. Ochi uscat la câini Ochiul uscat, numit keratoconjunctivită sicca, apare când lacrimile nu sunt produse suficient sau nu protejează corect suprafața ochiului. Poate duce la roșeață, iritație, secreții groase și risc de ulcer cornean. Cornell arată că ochiul uscat poate cauza roșeață, iritație, secreții groase verzi și risc de ulcere corneene dureroase, iar netratat poate duce la cicatrici și afectarea vederii.  Semne posibile: secreție groasă, lipicioasă; ochi roșu; clipit des; disconfort; ochi mat sau iritat; episoade care revin. Dacă un câine are „conjunctivită” repetată, ochiul uscat trebuie luat în

Insuficiență renală la câini înseamnă că rinichii nu mai reușesc să își facă eficient treaba: să filtreze toxinele din sânge, să regleze apa din organism, să mențină echilibrul mineralelor și să ajute la controlul tensiunii arteriale. Problema poate apărea brusc, în forma acută, sau lent, în forma cronică. De multe ori, primele semne sunt subtile: câinele bea mai multă apă, urinează mai des, slăbește, mănâncă mai puțin sau pare mai obosit. În stadii mai avansate pot apărea vomă, diaree, respirație urât mirositoare, deshidratare și lipsa poftei de mâncare. Dacă suspectezi insuficiență renală la câini, nu este bine să aștepți până când animalul „nu se mai ridică”. La RujanVet, un cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat prin consult, analize de sânge, analiză de urină și investigații adaptate situației. Boala renală nu se confirmă doar după sete crescută sau lipsa poftei de mâncare, pentru că aceste semne pot apărea și în diabet, infecții, probleme hepatice, boli hormonale sau intoxicații. Diagnosticul corect face diferența între monitorizare, tratament de susținere și intervenție rapidă. Ce înseamnă insuficiență renală la câini? Rinichii sunt ca un filtru al organismului. Ei elimină produșii de metabolism prin urină, ajută la reglarea apei, a electroliților, a tensiunii arteriale și participă la menținerea echilibrului intern al corpului. Când rinichii nu mai funcționează corect, substanțele care ar trebui eliminate se acumulează în sânge. În timp, câinele poate începe să se simtă rău, să mănânce mai puțin, să vomite, să piardă în greutate și să fie tot mai obosit. Important: insuficiență renală la câini nu arată la fel în toate cazurile. Unii câini au semne lente, progresive. Alții se degradează rapid, mai ales în formele acute. Insuficiență renală acută sau cronică? Aici este o diferență foarte importantă. Insuficiența renală acută Forma acută apare brusc. Poate fi legată de intoxicații, infecții severe, deshidratare puternică, șoc, anumite medicamente sau blocaje urinare. Este o situație care poate deveni urgentă, pentru că rinichii se pot deteriora rapid. Semne posibile: câinele nu mai mănâncă; vomită; este foarte apatic; bea mult sau, dimpotrivă, nu mai bea; urinează foarte puțin sau deloc; are respirație urât mirositoare; pare slăbit; are durere abdominală. Dacă animalul urinează foarte puțin sau deloc, situația trebuie tratată rapid. Insuficiența renală cronică Forma cronică apare treptat, de obicei pe parcursul lunilor sau anilor. Este mai frecventă la câinii seniori, dar poate apărea și la câini mai tineri, în funcție de cauză. În boala renală cronică, primele semne pot fi ușor de ratat: câinele bea mai multă apă, urinează mai des și pare „doar puțin mai obosit”. VCA explică faptul că setea crescută și urinarea crescută pot fi printre primele semne observate în boala renală cronică, iar semnele mai avansate includ lipsa poftei de mâncare, letargie, vomă, diaree și respirație foarte urât mirositoare. Semne timpurii de insuficiență renală la câini La început, semnele pot părea banale. Tocmai asta face boala renală dificilă: câinele poate compensa o perioadă, iar stăpânul observă problema abia când rinichii sunt deja afectați serios. Semne pe care să le urmărești bea mai multă apă decât înainte; urinează mai des; cere afară noaptea; are accidente urinare în casă; slăbește treptat; mănâncă mai puțin; are blana ternă; este mai obosit; doarme mai mult; are greață sau vomă ocazională. Dacă aceste semne apar la un câine senior, merită făcute analize. Nu pentru că sigur este insuficiență renală, ci pentru că rinichii trebuie verificați înainte ca problema să devină severă. Citiți și: Artrită la câini. Semne avansate care nu trebuie ignorate Pe măsură ce boala progresează, semnele devin mai clare și mai greu de trecut cu vederea. Mergi la veterinar dacă observi: refuzul hranei; vomă repetată; diaree; slăbire vizibilă; respirație cu miros urât, chimic sau de amoniac; ulcerații în gură; deshidratare; gingii palide; apatie; tremurături; câinele pare confuz; urinează foarte puțin; nu mai urinează deloc. Merck menționează că, în evoluția bolii renale cronice, pot apărea pierderea poftei de mâncare, scădere în greutate, deshidratare, leziuni în gură, vomă și diaree. Citiți și: Soluție pentru tartru la câini. Unul dintre cele mai cunoscute semne este setea crescută. Câinele bea mult pentru că rinichii nu mai concentrează urina eficient. Practic, organismul pierde mai multă apă prin urină, iar câinele încearcă să compenseze bând mai mult. De multe ori, stăpânul observă: bolul de apă se golește mai repede; câinele cere apă mai des; urinează cantități mai mari; cere afară noaptea; apar accidente urinare în casă. Totuși, setea crescută nu înseamnă automat insuficiență renală la câini. Poate apărea și în diabet, Cushing, infecții urinare, piometru, probleme hepatice sau după anumite medicamente. De aceea, analizele sunt esențiale. Citiți și: Conjunctivită la câini. De ce câinele nu mai mănâncă? Lipsa poftei de mâncare apare frecvent când produșii toxici se acumulează în sânge. Câinele poate avea greață, gust neplăcut în gură, durere, aciditate, ulcerații orale sau stare generală proastă. Semne de greață: linge botul des; salivează; se uită la mâncare, dar nu mănâncă; miroase bolul și pleacă; vomită spumă, bilă sau hrană; stă ghemuit; pare apatic. În boala renală cronică, monitorizarea greutății, a apetitului, a condiției corporale și a masei musculare este importantă, mai ales în stadiile avansate, când câinii sunt vulnerabili la inapetență și pierdere în greutate. Cauze posibile ale insuficienței renale la câini Cauza exactă nu este mereu simplu de identificat, mai ales în boala cronică. Totuși, există mai multe situații care pot afecta rinichii. Cauze sau factori posibili vârsta înaintată; predispoziție genetică; infecții urinare sau renale; intoxicații; anumite medicamente; deshidratare severă; tensiune arterială crescută; boli inflamatorii; boli imune; pietre sau blocaje urinare; probleme congenitale; boli transmise de căpușe, în unele cazuri. O infecție renală, cum este pielonefrita, poate da semne precum poftă de mâncare scăzută, sete și urinare crescute, durere abdominală, febră, vomă, scădere în greutate și letargie. Cum se diagnostichează insuficiența renală la câini? Diagnosticul nu se pune doar după simptome. Medicul veterinar are nevoie de analize și, uneori, de investigații suplimentare. Analize importante De obicei, pot fi recomandate: analize de sânge; uree și creatinină; SDMA; fosfor; electroliți; hemoleucogramă; analiză de urină; densitate urinară; raport proteină/creatinină urinară; tensiune arterială;

Dermatită la câini înseamnă, pe scurt, inflamația pielii. Nu este o singură boală, ci un termen folosit pentru mai multe probleme care pot afecta pielea câinelui: alergii, purici, infecții bacteriene, ciuperci, acarieni, iritații, traumatisme sau boli interne. De multe ori, stăpânul observă întâi că animalul se scarpină, se linge, se mușcă de labe, are pielea roșie, blana rară, cruste, mătreață sau zone care miros neplăcut. Dermatita trebuie privită ca un semnal că pielea este iritată, dar cauza reală trebuie identificată corect. Dacă observi dermatită la câini și problema persistă, se extinde sau câinele își face răni de la scărpinat, este bine să ceri ajutor veterinar. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat pentru a se vedea dacă dermatita este cauzată de paraziți, alergii, infecții, otită, fungi, alimentație sau altă problemă. Tratamentul corect nu înseamnă doar „o cremă pe piele”, ci identificarea cauzei care întreține inflamația. Ce înseamnă dermatită la câini? Dermatita este inflamația pielii. Poate apărea local, într-o zonă mică, sau se poate extinde pe mai multe părți ale corpului. Uneori este acută, adică apare brusc. Alteori este cronică, se repetă sau revine după tratamente temporare. Dermatită la câini poate arăta diferit de la un animal la altul. Un câine poate avea doar pielea roșie și mâncărime. Altul poate avea răni, cruste, infecție, zone fără blană sau piele îngroșată. Semne frecvente Poți observa: piele roșie sau iritată; scărpinat des; lins obsesiv pe labe; mușcat de piele sau blană; cădere de păr pe anumite zone; cruste; mătreață; zone umede sau lipicioase; miros neplăcut al pielii; pustule sau mici bubițe; urechi roșii sau cu secreții; piele îngroșată sau închisă la culoare în cazurile cronice. VCA descrie dermatita la câini ca inflamație a pielii care poate produce mâncărime, roșeață, scuame, puncte asemănătoare coșurilor și pierdere de blană, iar în timp pielea se poate îngroșa și închide la culoare. Citiți și: Insuficiență renală la câini. Dermatită la câini sau simplă iritație? O iritație ușoară poate apărea după o baie cu șampon nepotrivit, după contact cu iarbă, praf, soluții de curățenie sau după o zgârietură minoră. Dar dacă pielea nu se liniștește rapid, câinele se scarpină continuu sau apar leziuni, vorbim deja despre ceva ce trebuie verificat. Diferența importantă este evoluția. Poate fi ceva minor dacă: zona este mică; câinele nu se scarpină obsesiv; nu apar răni; nu există miros; nu cade blana; starea generală este bună. Devine mai serios dacă: mâncărimea persistă; pielea se înroșește tot mai mult; apar cruste sau secreții; câinele își face răni; zona miroase urât; blana cade; urechile sunt afectate; problema revine după tratamente scurte. Dermatita nu trebuie judecată doar după cum arată pielea într-o singură zi. Contează dacă se repetă, dacă se extinde și dacă animalul este deranjat. De ce apare dermatită la câini? Cauzele pot fi multe, iar uneori există mai multe probleme în același timp. De exemplu, un câine alergic se scarpină, rupe bariera pielii, apoi apare infecție bacteriană sau cu drojdii. În acel moment, dermatita nu mai este doar „alergie”, ci alergie plus infecție secundară. Citiți și: Soluție pentru tartru la câini. 1. Puricii și alergia la purici Puricii sunt una dintre cele mai frecvente cauze de mâncărime și dermatită. Unii câini nu reacționează doar la mușcătură, ci dezvoltă alergie la saliva puricelui. În acest caz, chiar și câteva mușcături pot produce mâncărime intensă. Semne posibile: scărpinat intens; mușcat la baza cozii; roșeață pe spate sau abdomen; cruste mici; cădere de blană; puncte negre în blană; răni de la scărpinat. Atenție: faptul că nu vezi purici nu înseamnă că nu există. Câinele se poate linge și mușca, iar puricii pot fi greu de observat. Merck Veterinary Manual menționează că mâncărimea este un semn, nu un diagnostic, iar cele mai frecvente cauze sunt paraziții, infecțiile și alergiile. 2. Alergii de mediu Dermatita alergică sau atopică apare când sistemul imunitar reacționează exagerat la alergeni din mediu, cum ar fi polenul, praful, acarienii, mucegaiul sau iarba. Este una dintre cauzele importante de dermatită la câini, mai ales când problema revine periodic sau devine cronică. Zone afectate frecvent: labe; urechi; burtă; axile; zona inghinală; bot; ochi; zona dintre degete. Câinele poate linge labele până când blana se colorează maroniu-roșiatic, poate face otite repetate sau poate avea pielea roșie în zonele sensibile. Cornell explică faptul că dermatita atopică este o boală frecventă, caracterizată prin mâncărime excesivă, poate afecta aproximativ 10–15% dintre câini și este o afecțiune pe viață, dar controlabilă prin tratament potrivit. 3. Alergii alimentare sau intoleranțe Nu orice câine care se scarpină are alergie alimentară, dar este o cauză posibilă. Alergiile alimentare pot produce mâncărime, probleme digestive, otite recurente sau inflamații ale pielii. Semne care pot ridica suspiciuni: scărpinat tot anul, nu doar sezonier; lins pe labe; otite repetate; scaun moale; gaze; vomă ocazională; piele roșie; infecții care revin. Aici apare o greșeală des întâlnită: schimbarea repetată a hranei fără un plan clar. Dacă se suspectează o alergie alimentară, medicul poate recomanda o dietă de eliminare făcută corect, pe o perioadă suficientă, nu doar „încercăm altă hrană două săptămâni”. Citiți și: Gingivita la câini. 4. Infecții bacteriene ale pielii Dermatita se poate complica prin infecții bacteriene. Câinele se scarpină, pielea se rănește, iar bacteriile se înmulțesc. Uneori, infecția bacteriană este efectul unei alte probleme, cum ar fi alergia, puricii sau dermatita atopică. Semne posibile: pustule; cruste; zone fără blană; roșeață; piele dureroasă; miros neplăcut; secreții; zone umede; mâncărime intensă. Pyodermia, adică infecția bacteriană a pielii, poate produce alopecie, papule, pustule, cruste și scuame, iar diagnosticul poate necesita evaluare clinică, citologie, cultură bacteriană și excluderea altor cauze, cum ar fi demodicoza sau dermatofitoza. 5. Malassezia și infecțiile cu drojdii Malassezia este o drojdie care poate exista pe pielea câinelui, dar se poate înmulți excesiv atunci când pielea este inflamată, grasă, alergică sau afectată de alte probleme. Infecțiile cu drojdii apar frecvent la câinii cu alergii, otite, pliuri cutanate sau dermatită cronică. Semne posibile: miros puternic, uneori rânced; piele grasă; mâncărime; roșeață; lins pe labe; zone închise la culoare; piele îngroșată; otite recurente. În cazurile avansate sau

Scărpinat excesiv la câini nu înseamnă doar „îl mănâncă puțin pielea”. Când un câine se scarpină des, se linge, se mușcă de labe, se freacă de mobilă sau își irită pielea până apar roșeață, răni ori zone fără blană, corpul lui transmite că există o problemă. Poate fi vorba despre purici, alergii, dermatită, infecții bacteriene, ciuperci, acarieni, piele uscată, probleme hormonale sau chiar durere locală. Mâncărimea, numită medical prurit, este un simptom, nu un diagnostic, iar cauzele frecvente includ paraziți, infecții și alergii. Dacă observi scărpinat excesiv la câini și problema nu trece, pielea devine roșie, apar cruste, căderea blănii, miros neplăcut sau câinele nu mai are liniște, cel mai sigur este să fie văzut de un medic veterinar. La RujanVet, un cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat corect pentru a se vedea dacă mâncărimea vine de la paraziți, alergii, infecții ale pielii, otită, dermatită atopică sau altă cauză care are nevoie de tratament. Ce înseamnă scărpinat excesiv la câini? Un câine se poate scărpina ocazional, iar asta este normal. Problema apare când scărpinatul devine frecvent, intens sau produce leziuni. Scărpinat excesiv la câini poate include și alte comportamente, nu doar scărpinatul clasic cu laba. Poți observa: câinele se scarpină des în aceeași zonă; se linge obsesiv pe labe; se mușcă de piele sau blană; se freacă de covor, canapea sau pereți; își scutură capul; se scarpină la urechi; apar zone roșii; cade blana local; apar cruste, mătreață sau răni; pielea miroase neplăcut; câinele nu se mai odihnește bine. VCA explică faptul că pruritul este termenul medical pentru mâncărime și este comun în multe probleme de piele, fiind asociat des cu dermatita alergică la purici și alte boli alergice ale pielii. De ce apare scărpinat excesiv la câini? Cauzele pot fi multe. Uneori este ceva aparent simplu, cum ar fi puricii. Alteori, mâncărimea apare din cauza unei alergii cronice sau a unei infecții secundare. 1. Puricii și alergia la purici Puricii sunt una dintre cele mai frecvente cauze de mâncărime la câini. Problema nu este doar faptul că puricele mușcă, ci și reacția alergică pe care unii câini o dezvoltă la saliva puricelui. La câinii sensibili, chiar și o singură mușcătură poate declanșa mâncărime intensă. Semne posibile: scărpinat intens; mușcat în zona spatelui; mâncărime la baza cozii; cădere de blană; cruste mici; piele roșie; răni de la scărpinat; puncte negre în blană, adică excremente de purici. Cornell menționează că puricii sunt cei mai comuni paraziți externi la câini și pot provoca mâncărime intensă, căderea părului și infecții ale pielii. Citiți și: Soluție pentru tartru la câini. 2. Dermatita alergică la purici Alergia la purici poate fi mai intensă decât o simplă iritație. Câinele nu se scarpină doar pentru că are mulți purici, ci pentru că organismul reacționează exagerat la saliva lor. În dermatita alergică la purici, câinele se poate scărpina, linge, mușca, freca sau târî pe jos din cauza mâncărimii. Această auto-traumă poate duce la răni, hot spots, infecții bacteriene sau dermatită cu Malassezia. Atenție: faptul că nu vezi purici nu înseamnă automat că nu există. Uneori câinele se linge și se mușcă atât de mult încât puricii sunt greu de observat. 3. Alergii de mediu Scărpinat excesiv la câini poate fi provocat de alergeni din mediu: polen, praf, acarieni, mucegai, iarbă sau alți factori. Această problemă este cunoscută ca dermatită atopică. Câinii cu alergii de mediu pot avea mâncărime sezonieră sau permanentă, în funcție de alergen. Cornell descrie dermatita atopică drept o boală comună a pielii, caracterizată prin mâncărime excesivă, care poate afecta aproximativ 10–15% dintre câini. Zone afectate frecvent Poți observa mâncărime în special la: labe; urechi; burtă; axile; zona inghinală; bot; ochi; zona dintre degete. Câinele poate linge labele până blana se colorează maroniu-roșiatic, mai ales la rasele cu blană deschisă. 4. Alergii alimentare sau intoleranțe Uneori, mâncărimea poate avea legătură cu alimentația. Nu orice câine care se scarpină are alergie alimentară, dar este o cauză posibilă, mai ales când mâncărimea este cronică și nu se explică prin purici sau alergeni de mediu. Citiți și: Gingivita la câini. Semne posibile: scărpinat constant; otite repetate; lins pe labe; probleme digestive; scaun moale; gaze; piele roșie; infecții recurente ale pielii. Atenție: schimbarea repetată a hranei „după ureche” poate încurca lucrurile. Dacă se suspectează o alergie alimentară, medicul poate recomanda o dietă de eliminare făcută corect, pe o perioadă clară, nu doar „încercăm alt sac de bobițe”. 5. Infecții bacteriene ale pielii Mâncărimea poate fi cauzată sau agravată de infecții bacteriene. Uneori, cauza inițială este alergia sau puricii, iar scărpinatul repetat rupe bariera pielii. Apoi bacteriile se înmulțesc și întrețin problema. Semne posibile: piele roșie; pustule; coji; cruste; miros neplăcut; zone umede; cădere de blană; durere la atingere; mâncărime intensă. Merck Veterinary Manual explică faptul că unele boli de piele nu provoacă mâncărime la început, dar pruritul poate apărea ulterior din cauza infecțiilor bacteriene sau cu drojdii. 6. Malassezia și infecțiile cu drojdii Malassezia este o drojdie care poate fi prezentă pe pielea câinelui, dar când se înmulțește excesiv poate produce inflamație, miros și mâncărime. Apare frecvent la câinii cu alergii, piele grasă, pliuri cutanate sau otite recurente. Semne posibile: miros puternic, uneori „rânced”; piele roșie; piele grasă; mâncărime; zone închise la culoare; îngroșarea pielii; otite; lins excesiv la labe. În astfel de cazuri, nu este suficient să speli câinele mai des. Dacă există o infecție secundară, medicul trebuie să vadă ce tip de tratament este potrivit și care este cauza de bază. Citiți și: Insuficiență renală la câini. Scărpinat excesiv la câini și urechi: poate fi otită? Da. Dacă un câine se scarpină des la urechi, își scutură capul sau are urechi roșii și mirositoare, poate fi vorba despre otită. Semne posibile de otită: scuturat frecvent din cap; scărpinat la urechi; ureche roșie; secreții maronii, galbene sau negre; miros neplăcut; durere când atingi urechea; câinele ține capul într-o parte; sensibilitate la atingere. Otitele pot fi legate de alergii, bacterii, drojdii, paraziți, corp străin sau conformația urechii. Dacă problema revine, trebuie căutată cauza, nu doar curățată urechea

Când câinele bea multă apă și nu mănâncă, nu vorbim despre un semn care trebuie ignorat. Uneori poate fi ceva temporar: căldură, efort, stres, hrană mai sărată sau o zi în care câinele are poftă de mâncare mai scăzută. Dar combinația dintre sete crescută și refuzul hranei poate indica și probleme mai serioase, cum ar fi febră, durere, infecții, diabet, afecțiuni renale, probleme hepatice, pancreatită, intoxicații sau, la femelele nesterilizate, piometru. Important este să urmărești și alte semne: urinează mai des, vomită, are diaree, este apatic, slăbește sau pare dureros? Dacă câinele bea multă apă și nu mănâncă mai mult de o zi, pare slăbit sau are simptome asociate, cel mai sigur este să fie văzut de un medic veterinar. La RujanVet, un cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat corect pentru a afla dacă setea crescută vine dintr-o cauză digestivă, metabolică, renală, hormonală sau infecțioasă. Apa băută în exces nu este problema în sine, ci un semnal că organismul încearcă să compenseze ceva. Ce înseamnă când câinele bea multă apă și nu mănâncă? Setea crescută se numește medical polidipsie. De multe ori apare împreună cu urinarea mai abundentă, numită poliurie. În practică, stăpânii observă că bolul de apă se golește mai repede, câinele cere afară mai des sau are accidente urinare în casă. În mod orientativ, consumul de apă peste 100 ml/kg/zi este considerat crescut, dar cantitatea normală poate varia în funcție de temperatură, efort, hrană uscată sau umedă și starea generală a câinelui. De aceea, contează și schimbarea față de normalul lui: dacă bea dublu față de obicei, este un semn important chiar dacă nu ai calculat exact mililitrii. Când apare și refuzul hranei, situația devine mai importantă. Un câine care bea mai mult, dar nu mănâncă, poate avea greață, febră, durere, inflamație, boală internă sau o problemă care îl face să compenseze prin consum crescut de apă. Citiți și: Scărpinat excesiv la câini. Când este normal să bea mai multă apă? Nu orice creștere a consumului de apă înseamnă boală. Sunt situații în care este de așteptat ca un câine să bea mai mult. Poate fi temporar dacă: este foarte cald afară; a făcut efort fizic; a mâncat hrană uscată sau mai sărată; a fost stresat; a alergat mult; este în perioada de recuperare după un episod digestiv ușor; a avut acces mai greu la apă și apoi a băut mult. Diferența este că, în aceste cazuri, câinele ar trebui să aibă stare bună, să mănânce normal după un timp și să nu aibă simptome precum apatie, vomă, diaree, slăbire sau urinare excesivă. Dacă câinele bea multă apă și nu mănâncă, iar starea lui nu revine rapid la normal, trebuie căutată cauza. Citiți și: Soluție pentru tartru la câini. Semne de alarmă pe care nu trebuie să le ignori Când setea crescută vine împreună cu lipsa poftei de mâncare, uită-te la tabloul complet. Mergi la veterinar dacă observi: câinele refuză mâncarea peste 24 de ore; bea apă mult mai mult decât de obicei; urinează foarte des sau în cantitate mare; are accidente urinare în casă; vomită; are diaree; este apatic; slăbește; gâfâie mult; are abdomen dureros; are febră sau pare fierbinte; are gingii palide, uscate sau lipicioase; pare confuz sau foarte slăbit; este pui, senior sau are boli cunoscute; este femelă nesterilizată și pare bolnavă. AKC recomandă contactarea medicului veterinar dacă un câine nu mănâncă timp de două zile, iar prezența altor simptome precum letargia, voma sau schimbările de comportament face consultul și mai important. De ce câinele bea multă apă și nu mănâncă? Cauzele pot fi multe. Unele sunt digestive, altele hormonale, renale, infecțioase sau chiar urgente. 1. Greață sau problemă digestivă Un câine care are greață poate refuza mâncarea, dar poate continua să bea apă. Uneori bea mult pentru că simte disconfort gastric. Alteori bea, apoi vomită. Poate fi vorba despre: gastrită; gastroenterită; hrană nepotrivită; schimbare bruscă de dietă; corp străin; paraziți; pancreatită; intoxicație; infecție digestivă. Semne utile: salivează; linge botul des; miroase mâncarea, dar nu mănâncă; vomită apă, spumă sau bilă; are diaree; stă ghemuit; pare deranjat când îi atingi abdomenul. Dacă câinele bea multă apă și nu mănâncă din cauza greței, nu forța mâncarea. Mai important este să vezi dacă poate păstra apa și dacă starea lui se degradează. 2. Febră, infecție sau inflamație Febra poate crește setea și poate reduce pofta de mâncare. Câinii cu infecții sau inflamații pot deveni apatici, pot dormi mai mult, pot respira mai rapid și pot refuza hrana. Poate fi vorba despre: infecții urinare; infecții respiratorii; infecții digestive; probleme dentare severe; răni infectate; inflamații interne; boli transmise de căpușe. Semne posibile: câinele este cald la atingere; tremură; este apatic; gâfâie fără efort; refuză joaca; urinează mai des; are durere; nu mănâncă. În infecțiile urinare, de exemplu, câinele poate bea mai mult, poate urina mai des și poate părea inconfortabil. Dacă apare și refuzul hranei, consultul devine important. 3. Diabetul zaharat Diabetul este una dintre cauzele importante atunci când câinele bea multă apă. În diabet, organismul nu gestionează corect glucoza, iar câinele poate urina mai mult și poate bea mai mult pentru a compensa pierderile de apă. Semne frecvente în diabet: sete crescută; urinare crescută; scădere în greutate; modificări ale apetitului; infecții repetate; cataractă sau ochi tulburi; oboseală. Cornell menționează că semnele principale ale diabetului la câini includ sete crescută, urinare crescută, apetit crescut și scădere în greutate. Dacă se dezvoltă cetoacidoză diabetică, semnele pot deveni mai severe, cu slăbiciune, letargie, poftă de mâncare scăzută sau absentă, vomă și deshidratare. Citiți și: Dermatită la câini. De aceea, când câinele bea multă apă și nu mănâncă, diabetul este una dintre cauzele care trebuie exclusă, mai ales dacă apar urinare frecventă, slăbire sau stare generală proastă. 4. Probleme renale Rinichii ajută la filtrarea sângelui și la reglarea apei în organism. Când rinichii nu mai concentrează corect urina, câinele poate urina mai mult și poate bea mai mult. Semne posibile în probleme renale: sete crescută; urinare crescută; lipsa poftei de mâncare; vomă; respirație urât mirositoare; slăbire; blană ternă; apatie;

Balonare la câini poate însemna ceva simplu, cum ar fi gaze după o masă nepotrivită, dar poate fi și primul semn al unei urgențe grave. Diferența este dată de starea câinelui: dacă abdomenul este doar ușor umflat, dar animalul este vioi, mănâncă și se comportă normal, situația poate fi monitorizată atent. Dacă însă burta devine tare, câinele încearcă să vomite fără rezultat, salivează, este agitat, respiră greu sau pare slăbit, nu mai vorbim despre o simplă indigestie. Dacă observi balonare la câini și simptomul apare brusc sau este însoțit de durere, neliniște, vomă fără rezultat ori apatie, cel mai sigur este să ceri rapid ajutor veterinar. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat pentru a se vedea dacă este vorba despre gaze, indigestie, paraziți, acumulare de lichid, corp străin sau o urgență precum dilatația și torsiunea gastrică. Ce înseamnă balonare la câini? Balonarea înseamnă că abdomenul câinelui pare mai umflat decât de obicei. Uneori este vorba despre gaze în stomac sau intestine. Alteori, abdomenul poate fi mărit din cauza acumulării de lichid, a unei mase interne, a constipației, a unei probleme digestive sau a unei dilatații gastrice. Balonare la câini nu este un diagnostic, ci un simptom. Adică îți spune că ceva se întâmplă în abdomen, dar nu îți spune exact cauza. Poate arăta așa: abdomen umflat după masă; burtă tare la atingere; abdomen tensionat; câine care se uită spre burtă; disconfort când este atins; poziție ghemuită; agitație; încercări de vomă fără rezultat; respirație mai grea. Cea mai importantă întrebare este: câinele pare bine sau pare că se simte rău? Balonare simplă sau urgență? Nu orice balonare la câini este dramatică. Dar există o formă care poate pune viața în pericol: dilatația gastrică cu torsiune, cunoscută și ca GDV sau „bloat”. În această situație, stomacul se umple cu gaz, lichid sau mâncare și se poate răsuci, blocând evacuarea și afectând circulația sângelui. MSD Veterinary Manual descrie GDV ca o urgență care poate include distensie abdominală, încercări de vomă fără rezultat, hipersalivație și agitație. Semne care pot indica o urgență Mergi rapid la veterinar dacă observi: abdomen umflat brusc; burtă tare, tensionată; câinele încearcă să vomite, dar nu elimină nimic; salivează mult; este agitat și nu își găsește locul; respiră greu; are gingii palide; pare slăbit; se prăbușește; are durere când îi atingi abdomenul; stă cu spatele arcuit sau într-o poziție ciudată. VCA Hospitals menționează semne precum neliniște, salivare abundentă, dificultăți de respirație, încercări de vomă fără rezultat și colaps în cazurile de GDV. Citiți și: Scărpinat excesiv la câini. De ce apare balonare la câini? Cauzele pot fi foarte diferite. Unele țin de digestie, altele de boli interne sau urgențe abdominale. 1. Gaze după masă O cauză mai ușoară poate fi acumularea de gaze după o masă prea mare, prea rapidă sau nepotrivită. Câinii care mănâncă foarte repede pot înghiți aer, iar asta poate duce la disconfort și abdomen mai umflat. Poate apărea după: masă foarte mare; mâncat rapid; hrană nouă introdusă brusc; resturi de la masă; alimente greu de digerat; recompense în exces; mâncare fermentată sau alterată. Dacă balonarea este ușoară, câinele este vioi, nu vomită și nu pare dureros, situația poate fi monitorizată. Dar dacă abdomenul devine tare sau câinele încearcă să vomite fără rezultat, nu aștepta. 2. Dilatație gastrică și torsiune Aceasta este cauza pe care trebuie să o ai mereu în minte când vorbim despre balonare la câini. GDV apare mai ales la câinii de talie mare sau cu piept adânc, dar nu este imposibilă nici la alte rase. Stomacul se dilată și se poate răsuci, iar în acel moment gazele nu mai pot ieși normal. Problema este gravă pentru că poate afecta rapid circulația, respirația, stomacul, splina și starea generală a câinelui. Cornell explică faptul că tratamentul pentru GDV începe cu stabilizarea agresivă a șocului prin fluide intravenoase și medicamente, iar multe cazuri au nevoie de intervenție chirurgicală. Citiți și: Câinele bea multă apă și nu mănâncă. 3. Mâncat prea repede Câinii care înghit mâncarea fără să mestece pot ajunge mai ușor la disconfort digestiv. Nu înseamnă că orice câine care mănâncă repede va face o urgență, dar este un factor care poate contribui la gaze și la probleme digestive. Poți observa: râgâit; gaze; abdomen ușor umflat; vomă după masă; agitație după ce mănâncă; scaun modificat. Pentru acești câini, bolurile anti-înghițire rapidă, mesele mai mici și programul stabil pot ajuta, dar în caz de abdomen tare și stare proastă, prioritatea rămâne consultul veterinar. Citiți și: Insuficiență renală la câini. Câinii mai predispuși la balonare gravă Balonare la câini poate apărea la orice rasă, dar unele categorii au risc mai mare pentru GDV. Risc mai mare pot avea: câinii de talie mare; câinii cu piept adânc; câinii seniori; câinii care mănâncă foarte repede; câinii care primesc mese foarte mari; câinii cu istoric familial de GDV; câinii care au mai avut episoade de dilatație gastrică; câinii foarte agitați sau anxioși. AKC Canine Health Foundation menționează că GDV este mai frecventă la câinii mari și giganți, mai ales la cei mai în vârstă sau cu rude apropiate care au avut această problemă. Balonare la câini după masă Dacă balonarea apare imediat după masă, poate fi vorba despre gaze, mâncat rapid sau o porție prea mare. Dar poate fi și începutul unei probleme mai serioase. Urmărește atent dacă după masă câinele: se agită; încearcă să vomite; salivează; se uită spre abdomen; se ridică și se așază repetat; are burta tare; respiră mai greu; pare slăbit. Un câine care doar are gaze poate fi inconfortabil, dar de obicei nu se degradează rapid. Un câine cu GDV se poate deteriora foarte repede. AKC explică faptul că, fără tratament, câinele poate intra în șoc într-un timp scurt. Alte cauze posibile pentru abdomen umflat Nu orice abdomen mărit înseamnă gaze sau GDV. Uneori, balonare la câini poate fi confundată cu alte probleme. Constipație Dacă un câine nu elimină scaun normal, abdomenul poate deveni mai tensionat. Poate încerca să defece, dar fără rezultat. Uneori apare și disconfort, apetit redus sau

Constipație la pisici înseamnă eliminarea dificilă, rară sau incompletă a scaunului. De obicei, stăpânul observă că pisica merge des la litieră, stă în poziție, se chinuie, dar elimină foarte puțin sau deloc. Uneori, scaunul este tare, uscat, în biluțe mici. Alteori, pisica poate elimina doar puțin mucus sau lichid, iar problema poate fi confundată cu diareea. Un episod izolat poate avea legătură cu hidratarea, alimentația sau stresul, dar constipația repetată nu trebuie ignorată. Cornell definește constipația la pisici ca eliminare rară sau dificilă a fecalelor tari și uscate și recomandă tratarea ei atentă, pentru a preveni progresia. Dacă observi constipație la pisici și problema se repetă, pisica vomită, refuză hrana, pare apatică sau nu elimină scaun de mai mult timp, cel mai sigur este să fie văzută de un medic veterinar. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, pisica poate fi evaluată corect pentru a se vedea dacă este vorba despre o problemă simplă de tranzit, deshidratare, durere, corp străin, boală internă sau o formă mai severă, cum ar fi obstipația ori megacolonul. Ce înseamnă constipație la pisici? Constipația apare când materiile fecale stau prea mult în colon. Cu cât rămân mai mult acolo, cu atât pierd mai multă apă, devin mai tari și sunt mai greu de eliminat. MSD Veterinary Manual explică faptul că fecalele reținute în colon devin progresiv mai uscate, mai dure și mai dificil de evacuat. Pe scurt, pisica vrea să elimine, dar corpul nu reușește eficient. Constipație la pisici poate fi: ușoară, când pisica elimină scaun greu, dar starea generală este bună; moderată, când merge des la litieră și elimină foarte puțin; severă, când nu elimină deloc și apar vomă, durere sau apatie; recurentă, când episoadele se repetă; obstipație, când scaunul este blocat și pisica nu mai poate evacua normal; megacolon, când colonul se dilată și își pierde capacitatea normală de contracție. Cum îți dai seama că pisica este constipată? Semnele pot fi destul de clare, dar uneori sunt confundate cu alte probleme. Semne frecvente de constipație la pisici Poți observa: pisica merge des la litieră; stă mult în poziție, dar nu elimină; scoate sunete de disconfort; elimină scaune mici, tari și uscate; are scaun în biluțe; iese din litieră și revine imediat; defecă în afara litierei; pare agitată sau retrasă; mănâncă mai puțin; vomită; are abdomen tensionat sau dureros. VCA menționează că pisicile constipate pot încerca de mai multe ori să elimine, fără succes, pot produce scaune mici, tari, uscate sau chiar cantități mici de fecale apoase cu mucus. Tot VCA recomandă contactarea medicului veterinar dacă pisica nu produce scaun în 48–72 de ore. Citiți și: Dermatită la câini. Atenție: constipație sau problemă urinară? Asta este foarte important la pisici. Uneori, o pisică ce pare constipată poate avea, de fapt, o problemă urinară. Pisica intră des în litieră, se chinuie, stă în poziție, dar nu elimină urină. La motani, mai ales, blocajul urinar poate fi o urgență reală. Citiți și: Câinele bea multă apă și nu mănâncă. Verifică rapid: elimină urină normal? vezi bulgări de urină în litieră? se chinuie, dar nu apare deloc urină? miaună în litieră? se linge des în zona genitală? este apatică sau agitată? Dacă nu ești sigur dacă problema este scaunul sau urina, nu aștepta. Spune medicului exact ce observi. O problemă urinară blocată nu se tratează ca o constipație. De ce apare constipație la pisici? Constipație la pisici poate avea mai multe cauze. Unele sunt simple, altele au nevoie de investigații. 1. Deshidratarea Deshidratarea este una dintre cele mai frecvente cauze. Dacă pisica nu bea suficientă apă sau pierde lichide, scaunul devine mai uscat și mai greu de eliminat. Pisicile care mănâncă doar hrană uscată pot avea un aport mai mic de apă, mai ales dacă nu beau suficient. De asemenea, pisicile cu boli renale pot fi mai predispuse la deshidratare cronică. MSD menționează că pisicile mai în vârstă, supraponderale, pisicile cu boală renală cronică și cele cu episoade anterioare de constipație au risc mai mare. 2. Alimentația nepotrivită Dieta influențează direct tranzitul intestinal. Unele pisici au nevoie de mai multă umiditate în hrană, altele pot avea nevoie de fibre potrivite, dar nu există o soluție universală. Constipația poate apărea dacă pisica: mănâncă prea multă hrană uscată și bea puțină apă; primește alimente nepotrivite; înghite mult păr; are o dietă săracă în fibre potrivite; are o dietă care nu i se potrivește digestiv; a trecut brusc la alt tip de hrană. Atenție: fibrele nu sunt mereu soluția perfectă. La unele pisici pot ajuta, la altele pot agrava dacă nu există suficientă hidratare sau dacă problema reală este un blocaj, durere sau megacolon. Citiți și: Balonare la câini. Ghemurile de blană și părul înghițit Pisicile se spală des și înghit păr. La unele, mai ales la cele cu blană lungă sau care năpârlesc mult, părul poate contribui la probleme digestive. Părul înghițit poate duce la: ghemuri de blană; vomă; scaun mai greu de eliminat; iritație digestivă; constipație, dacă se combină cu hidratare slabă sau tranzit lent. Cornell include ingerarea de material nedigerabil, cum ar fi blana, printre factorii care pot predispune pisicile la constipație. Citiți și: Scărpinat excesiv la câini. Ce poate ajuta preventiv? periaj regulat; hrană potrivită; hidratare mai bună; monitorizarea ghemurilor de blană; consult dacă voma sau constipația se repetă. Durerea poate duce la constipație Uneori, pisica nu elimină scaun nu pentru că nu poate, ci pentru că o doare. Durerea poate face pisica să evite poziția de defecare, iar scaunul rămâne mai mult în colon. Poate fi vorba despre: dureri de coloană; dureri de bazin; artroză; traumatisme; probleme neurologice; durere în zona anală; glande anale inflamate; răni sau iritații locale. La pisicile senior, acest aspect este foarte important. O pisică în vârstă poate părea „leneșă” sau „mai retrasă”, dar de fapt poate avea dureri care îi afectează mersul la litieră. Litiera murdară sau stresul Pisicile sunt foarte sensibile la mediu. Unele pot evita litiera dacă este murdară, dacă nisipul a fost schimbat brusc, dacă litiera este într-un loc stresant sau dacă există alte animale în casă.

Constipație la câini înseamnă eliminarea dificilă, rară sau incompletă a scaunului. De obicei, stăpânul observă că animalul se chinuie să defece, stă mult în poziție, elimină foarte puțin sau are scaune tari, uscate, ca niște biluțe. Uneori pare o problemă simplă, dar nu trebuie tratată superficial, pentru că poate ascunde deshidratare, alimentație nepotrivită, durere, corp străin, probleme ale glandelor anale, afecțiuni ale prostatei sau chiar o obstrucție. VCA recomandă contactarea medicului veterinar dacă un câine nu produce scaun în 48–72 de ore de la ultimul scaun normal. Dacă observi constipație la câini și simptomele se repetă, câinele are durere, vomită, este apatic sau nu poate elimina deloc, cel mai sigur este să fie văzut de un medic veterinar. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat corect pentru a se vedea dacă este vorba despre o problemă trecătoare sau despre o situație care are nevoie de tratament. Constipația nu este doar „nu a ieșit afară azi”, ci un simptom care trebuie înțeles în context. Ce înseamnă constipație la câini? Constipația apare atunci când materiile fecale stau prea mult în colon, pierd apă și devin tari, uscate și greu de eliminat. Câinele poate încerca să defece de mai multe ori, dar elimină foarte puțin sau deloc. În termeni simpli, colonul nu mai reușește să împingă eficient scaunul spre exterior, fie pentru că scaunul este prea uscat, fie pentru că există durere, blocaj, deshidratare sau o problemă medicală care încetinește tranzitul. Constipație la câini poate fi: ușoară, când câinele elimină scaun greu, dar starea generală este bună; moderată, când se chinuie des și elimină foarte puțin; severă, când nu poate elimina deloc și apar durere, vomă sau apatie; recurentă, când episoadele revin periodic; obstipație, când scaunul este atât de blocat încât câinele nu mai poate elimina normal. MSD Veterinary Manual explică faptul că formele mai severe sau recurente pot necesita nu doar schimbări de dietă sau laxative potrivite, ci și clisme medicale ori îndepărtarea fecalelor sub anestezie, în funcție de caz. Cum îți dai seama că un câine este constipat? Nu orice zi fără scaun înseamnă automat urgență, dar anumite semne sunt destul de clare. Semne frecvente de constipație Câinele poate avea: scaun tare și uscat; scaun foarte mic, eliminat cu dificultate; încercări repetate de defecare; stat mult în poziție, fără rezultat; disconfort când încearcă să elimine; abdomen tensionat sau dureros; lipsa poftei de mâncare; neliniște; mers repetat afară, fără să facă; cantități mici de mucus sau lichid. Uneori, câinele poate elimina puțin lichid sau mucus și stăpânul crede că este diaree. De fapt, poate fi constipație severă, cu scaun blocat în colon și lichid care trece pe lângă acesta. VCA menționează că unii câini constipați pot elimina cantități mici de fecale apoase sau cu mucus, fără un scaun normal. Constipație sau problemă urinară? Atenție mare Aici este o diferență importantă. Uneori, un câine care pare că se chinuie să facă scaun poate avea, de fapt, o problemă urinară. Dacă animalul stă în poziție, se forțează, dar nu elimină urină, poate fi o urgență. Obstrucțiile urinare sunt periculoase și trebuie evaluate rapid. Citiți și: Câinele bea multă apă și nu mănâncă. Urmărește atent: elimină urină normal? încearcă să urineze des, dar iese foarte puțin? pare dureros când urinează? are abdomenul tensionat? este agitat sau apatic? se linge excesiv în zona genitală? Dacă nu ești sigur dacă problema este scaunul sau urina, nu aștepta. Spune medicului exact ce ai observat. E genul de detaliu care poate schimba complet urgența situației. De ce apare constipație la câini? Cauzele sunt multe. Unele țin de dietă și hidratare, altele de durere, vârstă, boli interne sau blocaje. 1. Deshidratarea Când câinele nu bea suficientă apă sau pierde lichide prin vomă, diaree, febră ori căldură, scaunul poate deveni mai uscat și mai greu de eliminat. Deshidratarea poate apărea mai ușor dacă: animalul bea puțină apă; mănâncă doar hrană uscată; a avut vomă sau diaree recent; este cald afară; face efort intens; are o boală care afectează hidratarea. Un scaun uscat, tare, eliminat cu dificultate, poate fi un semn că organismul nu are suficientă apă disponibilă pentru un tranzit normal. Citiți și: Balonare la câini. 2. Alimentație nepotrivită sau lipsă de fibre Dieta influențează mult tranzitul intestinal. Uneori, constipație la câini apare când hrana nu este potrivită, când câinele primește prea multe oase, resturi de la masă sau alimente greu de digerat. Citiți și: Constipație la pisici. Pot contribui la constipație: oasele; mâncarea foarte uscată, fără aport bun de apă; resturile de la masă; lipsa fibrelor potrivite; schimbările bruște de hrană; recompensele în exces; ingerarea de păr, iarbă, plastic sau materiale textile. Merck Veterinary Manual menționează că, în cazurile ușoare, poate ajuta trecerea la o dietă cu mai multe fibre, accesul constant la apă și evitarea oaselor sau a obiectelor ingerate, dar laxativele trebuie să fie potrivite pentru animal, nu alese la întâmplare. 3. Oase, jucării sau corpuri străine O cauză importantă este ingerarea unor materiale care nu se digeră bine. Câinii pot mânca oase, bucăți de jucării, plastic, textile, păr, lemn sau alte obiecte. Acestea pot duce la: scaun foarte tare; iritație intestinală; blocaj parțial; durere abdominală; vomă; imposibilitatea de a elimina scaun. Dacă suspectezi că animalul a mâncat un obiect sau oase, nu încerca să rezolvi singur acasă. În unele cazuri, poate fi nevoie de radiografie, ecografie sau intervenție medicală. 4. Lipsa mișcării Mișcarea ajută tranzitul intestinal. Câinii sedentari, supraponderali sau cei care ies rar la plimbare pot avea un tranzit mai lent. Asta nu înseamnă că orice constipație se rezolvă cu o plimbare. Dar lipsa activității poate contribui, mai ales la câinii care au și dietă nepotrivită sau beau puțină apă. Ce poate ajuta preventiv: plimbări regulate; program stabil de ieșit afară; mișcare adaptată vârstei; controlul greutății; hidratare corectă. Un câine care se mișcă mai bine are, de multe ori, și un tranzit mai bun. Citiți și: Scărpinat excesiv la câini. 5. Durere la nivelul spatelui, bazinului sau șoldurilor Uneori, câinele nu este constipat pentru că scaunul este blocat, ci pentru că îl

Diaree la pisici înseamnă scaun moale, apos sau eliminat mai des decât normal. Uneori apare după o schimbare de hrană, după o gustare nepotrivită sau pe fond de stres, dar poate fi și semnul unei probleme medicale: paraziți, infecții, inflamație intestinală, intoxicație, intoleranță alimentară sau boală internă. Important este să nu te uiți doar la consistența scaunului, ci la starea pisicii: mănâncă, bea apă, folosește litiera normal, se joacă sau stă ascunsă? Dacă diareea se repetă, durează mai mult de 24–48 de ore, apare cu vomă, sânge, apatie sau lipsa poftei de mâncare, este mai sigur să ceri ajutor veterinar. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, pisica poate fi evaluată corect pentru a afla dacă este vorba despre o problemă digestivă trecătoare sau despre o afecțiune care are nevoie de tratament. Diareea nu este o boală în sine, ci un simptom care poate avea multe cauze, iar diagnosticul corect contează. Ce înseamnă diaree la pisici? Diareea apare atunci când materiile fecale trec prea repede prin intestin, iar organismul nu mai absoarbe corect apa, nutrienții și electroliții. De aceea, scaunul devine moale, apos, mai voluminos sau mai frecvent. VCA explică diareea ca un scaun neformat sau moale, de obicei cu frecvență și cantitate crescute. La pisici, diareea poate fi: acută, când apare brusc și durează puțin; cronică, dacă persistă sau revine periodic; ușoară, când pisica este vioaie și mănâncă; severă, când apare cu vomă, sânge, apatie sau deshidratare. Un episod izolat poate să nu fie grav. Dar diaree la pisici devine mai importantă atunci când nu trece, se repetă sau vine la pachet cu alte simptome. Cum poate arăta scaunul pisicii? Aspectul scaunului oferă indicii, chiar dacă nu pune singur diagnosticul. Poți observa: scaun moale, dar format parțial; scaun apos; mucus în scaun; sânge roșu; scaun negru sau foarte închis; miros puternic, diferit față de normal; scaune mici și dese; scaune voluminoase; urme de scaun lângă litieră. Sângele roșu poate indica iritație în partea inferioară a intestinului sau în zona rectală. Scaunul negru, lucios, foarte închis la culoare poate fi mai îngrijorător, pentru că poate sugera sânge digerat, adică o posibilă sângerare mai sus în tubul digestiv. Tulburările digestive la pisici pot include diaree, vomă, lipsa poftei de mâncare, sângerare, durere abdominală, balonare și deshidratare. Citiți și: Constipație la pisici. De ce apare diaree la pisici? Cauzele sunt multe. Unele sunt simple, altele au nevoie de investigații. De aceea, este important să nu tratezi diareea doar ca pe „ceva de la mâncare”. 1. Schimbarea bruscă a hranei Pisicile pot avea un sistem digestiv sensibil. Dacă treci brusc de la o hrană la alta, intestinul poate reacționa prin scaun moale, gaze sau disconfort. Se poate întâmpla când: schimbi brandul de hrană fără tranziție; treci de la hrană uscată la hrană umedă; introduci recompense noi; pisica primește resturi de la masă; mănâncă ceva alterat sau nepotrivit. Ideal, schimbarea hranei se face treptat, pe parcursul mai multor zile. Dacă diareea apare imediat după schimbare, merită discutat cu medicul veterinar, mai ales dacă nu se oprește rapid. 2. Intoleranțe sau sensibilități alimentare Unele pisici nu tolerează bine anumite ingrediente. Nu orice episod de diaree înseamnă alergie alimentară, dar dacă problema revine des, hrana poate fi un factor important. Semne care pot sugera o sensibilitate alimentară: diaree repetată; vomă ocazională; gaze; mâncărimi; scărpinat excesiv; blană ternă; scaun cu miros puternic. În astfel de cazuri, nu este ideal să schimbi haotic hrana dintr-o săptămână în alta. Medicul poate recomanda o dietă controlată sau o hrană specială, în funcție de istoricul pisicii. 3. Paraziți intestinali Paraziții sunt o cauză frecventă pentru diaree la pisici, mai ales la pui, pisici care ies afară sau pisici care nu au deparazitarea la zi. Totuși, pot apărea și la pisici de apartament, pentru că ouăle de paraziți pot fi aduse în casă pe încălțăminte sau prin contact indirect. Citiți și: Câinele bea multă apă și nu mănâncă. Semne posibile: diaree; mucus în scaun; burtă ușor umflată; slăbire; blană fără luciu; apetit modificat; vomă; iritație în zona anală. Nu toți paraziții se văd în scaun. De aceea, examenul coproparazitologic poate fi mai util decât presupunerea că „dacă nu văd viermi, nu are nimic”. 4. Infecții digestive Infecțiile pot provoca diaree acută, uneori cu vomă, febră, apatie sau lipsa poftei de mâncare. La pui, problema poate evolua mai repede, mai ales dacă pisica este nevaccinată sau are imunitatea scăzută. Semne care trebuie urmărite: diaree apoasă; vomă; febră; slăbiciune; refuzul hranei; deshidratare; scaun cu sânge; stare generală proastă. Dacă pisica are diaree și pare bolnavă, nu te baza doar pe regim alimentar. Cornell recomandă consult veterinar cât mai repede dacă diareea durează mai mult de o zi sau două și pisica are semne generale precum apetit scăzut, letargie sau vomă. Diaree la pisici cu vomă Când diareea apare împreună cu voma, riscul de deshidratare crește. Pisica pierde lichide prin două căi și, dacă nu poate păstra apa, starea se poate degrada. Cauze posibile: gastroenterită; aliment nepotrivit; paraziți; infecție; intoxicație; pancreatită; corp străin; boală internă. VCA menționează că în gastroenterită, voma și diareea pot apărea împreună, iar dacă nu există o îmbunătățire clară în 24–48 de ore de la îngrijire sau tratament, medicul veterinar trebuie contactat. Citiți și: Balonare la câini. Când devine mai serios? Mergi la medic dacă: pisica vomită repetat; nu poate păstra apa; are diaree apoasă; stă ascunsă; refuză hrana; pare slăbită; are sânge în scaun; are abdomen dureros. La pisici, combinația dintre diaree, vomă și lipsa poftei de mâncare nu este ceva de ignorat. Diaree cu sânge la pisici Sângele în scaun este un semn care trebuie luat în serios. Poate fi ceva relativ simplu, cum ar fi o iritație a colonului, dar poate indica și probleme mai serioase. Cauze posibile: colită; paraziți; infecții; intoleranțe alimentare; corp străin; intoxicații; inflamație intestinală; tumori sau boli cronice, mai ales la pisici senior. Dacă sângele este mult, diareea este apoasă, pisica este apatică sau apare și vomă, consultul nu trebuie amânat. Diaree la pisici și lipsa poftei de mâncare O pisică ce are diaree