Parazitii intestinali la caine sunt o problema frecventa, dar nu trebuie tratata ca ceva banal. Multi caini pot avea paraziti fara sa arate imediat ca sunt bolnavi, iar semnele pot aparea treptat: scaun moale, diaree, varsaturi, burta umflata, slabire, blana fara luciu sau lipsa de energie. In unele cazuri, stapanul poate observa viermi in scaun sau in voma, dar de multe ori parazitii nu se vad cu ochiul liber. Tocmai de aceea, suspiciunea de paraziti intestinali la caine ar trebui discutata cu medicul veterinar, mai ales daca simptomele persista sau daca vorbim despre un pui, un caine in varsta ori un animal cu imunitate scazuta. Parazitii intestinali la caine pot afecta digestia, absorbtia nutrientilor si starea generala, iar unele tipuri de paraziti pot avea importanta si pentru sanatatea oamenilor din familie. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, cainele poate fi evaluat corect, iar medicul veterinar poate recomanda examen coproparazitologic, tratament antiparazitar si masuri de preventie adaptate varstei, greutatii si stilului de viata. In acest articol explicam ce sunt parazitii intestinali, de ce apar, ce simptome pot da, cum se pune diagnosticul si cand este indicat sa mergi la veterinar. Ce sunt parazitii intestinali la caine? Parazitii intestinali la caine sunt organisme care traiesc in tubul digestiv al animalului si se hranesc pe seama gazdei. Ei pot afecta stomacul, intestinul subtire sau intestinul gros, in functie de tipul parazitului. Unii sunt viermi intestinali vizibili in anumite situatii, iar altii sunt microscopici si pot fi depistati doar prin analize. Printre cei mai intalniti paraziti intestinali la caini se numara limbricii, viermii cu carlig, viermii bici, tenia, coccidiile si Giardia. AVMA mentioneaza aceste categorii ca fiind printre cele mai comune parazitoze intestinale la caini si pisici. Parazitii intestinali la caine pot produce simptome usoare sau severe, in functie de: varsta cainelui; nivelul de infestare; tipul parazitului; starea sistemului imunitar; prezenta altor boli; mediul in care traieste cainele; istoricul de deparazitare. Un caine adult, sanatos, poate avea uneori simptome discrete. In schimb, un pui infestat poate ajunge rapid la diaree, deshidratare, anemie sau crestere intarziata. Tipuri frecvente de paraziti intestinali la caine Nu toti parazitii intestinali sunt la fel. Este important sa intelegem diferenta dintre ei, pentru ca simptomele, riscurile si tratamentul pot fi diferite. Limbricii Limbricii sunt printre cei mai cunoscuti paraziti intestinali la caine, mai ales la pui. Pot arata ca niste viermi albiciosi sau galbui, asemanatori unor fire mai groase. Uneori pot fi vazuti in scaun sau in voma. Cititi si: Ciuperca la câini. La pui, limbricii pot produce: burta umflata; diaree; varsaturi; crestere lenta; blana mata; slabire; stare generala proasta. Merck Veterinary Manual mentioneaza ca limbricii sunt comuni la caini, in special la pui, iar specia Toxocara canis are importanta si pentru ca larvele pot migra la oameni. Viermii cu carlig Viermii cu carlig sunt paraziti care se pot atasa de mucoasa intestinala si se pot hrani cu sange. Din acest motiv, pot fi periculosi, mai ales la pui. O infestare serioasa poate duce la anemie, slabiciune si stare generala proasta. VCA Hospitals noteaza ca un numar mare de viermi cu carlig poate produce inflamatie intestinala si o scadere periculoasa a globulelor rosii, adica anemie. Semne posibile: diaree; scaun inchis la culoare; slabire; gingii palide; apatie; lipsa de energie; crestere slaba la pui. Viermii bici Viermii bici traiesc mai ales in intestinul gros si pot produce diaree cronica sau recurenta. Uneori, scaunul poate contine mucus sau sange. Acesti paraziti pot fi mai greu de depistat, deoarece eliminarea oualor poate fi intermitenta. Cititi si: Micoza la câini. Semne posibile: diaree care revine; scaun cu mucus; scaun cu sange; slabire; disconfort abdominal; deshidratare in cazuri mai serioase. Tenia Tenia este un parazit intestinal segmentat. De multe ori, stapanul observa segmente mici, albicioase, asemanatoare unor boabe de orez, in zona anusului, pe blana, in culcus sau in fecale. In multe cazuri, tenia este legata de purici, pentru ca un caine se poate infesta daca inghite purici infectati in timp ce se linge. Semne posibile: segmente albe in fecale sau langa anus; mancarime in zona posterioara; caine care se taraste cu fundul pe jos; disconfort digestiv; uneori slabire. Giardia si coccidiile Giardia si coccidiile nu sunt viermi, dar sunt paraziti intestinali care pot afecta cainii. Acestia pot produce diaree, mai ales la pui sau la cainii care traiesc in colectivitati. Diagnosticul se stabileste prin teste recomandate de medicul veterinar. Semne posibile: diaree apoasa; scaun urat mirositor; mucus in scaun; slabire; deshidratare; stare generala modificata. De ce apar parazitii intestinali la caine? Parazitii intestinali la caine apar atunci cand animalul intra in contact cu oua, larve, chisturi sau gazde intermediare contaminate. Contactul se poate produce in parc, in curte, pe trotuar, in zone cu multi caini sau prin obiecte contaminate. Cititi si: Otita la câini. Cai frecvente de infestare Cainele poate lua paraziti intestinali prin: ingerarea oualor de paraziti din sol; contact cu fecale contaminate; linsul labelor dupa plimbare; consumul de apa contaminata; ingestia de purici, in cazul teniei; consumul de rozatoare sau animale mici; contactul cu alti caini infestati; transmitere de la mama la pui, in anumite cazuri; medii aglomerate, cum ar fi adaposturi sau canise. Uneori, proprietarul spune: „Dar cainele meu nu mananca de pe jos.” Chiar si asa, riscul nu dispare complet. Cainele poate calca in zone contaminate, apoi se poate linge pe labe. Sau poate intra in contact cu oua de paraziti din iarba, noroi ori praf. Ce caini au risc mai mare? Orice caine poate avea paraziti intestinali, dar anumite categorii sunt mai expuse. Puii de caine Puii sunt mai vulnerabili pentru ca sistemul lor imunitar este inca in dezvoltare. In plus, unele parazitoze pot fi transmise de la mama. La pui, parazitii intestinali la caine pot produce simptome mai serioase decat la adulti. Semne importante la pui: burta umflata; diaree; varsaturi; crestere lenta; blana fara luciu; lipsa poftei de mancare; slabire; stare de somnolenta sau apatie. Cainii care ies des in parcuri Cainii care se plimba in zone unde merg multe animale au risc mai mare de contact

Viermii intestinali la caine sunt o problema frecventa, dar care nu ar trebui tratata superficial. Multi stapani se gandesc la paraziti doar atunci cand vad viermi in scaun, insa infestatia poate exista si fara semne evidente la inceput. Un caine poate parea activ, poate manca normal si totusi poate avea paraziti intestinali care ii afecteaza treptat digestia, absorbtia nutrientilor si starea generala. La pui, riscurile sunt si mai mari, deoarece organismul lor este in dezvoltare, iar o infestatie netratata poate duce la slabire, crestere intarziata, diaree, burta umflata sau anemie. Este important sa intelegi ca viermii intestinali la caine nu inseamna doar „o problema de deparazitare”, ci o situatie care trebuie evaluata corect, mai ales daca apar simptome digestive sau modificari de comportament. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, medicul veterinar poate recomanda consult, examen coproparazitologic si schema potrivita de deparazitare, in functie de varsta, greutatea, stilul de viata si istoricul cainelui. In acest articol explicam pe intelesul tuturor ce sunt viermii intestinali, cum se transmit, ce semne pot da, cand devin periculosi si ce solutii exista. Ce sunt viermii intestinali la caine? Viermii intestinali la caine sunt paraziti care traiesc in tubul digestiv al animalului, in special in intestin. Ei se hranesc, se inmultesc si pot elimina oua sau segmente prin fecale, contaminand mediul in care traieste cainele. Unii viermi sunt vizibili cu ochiul liber, in timp ce altii pot fi depistati doar prin analiza fecalelor.  Cititi si: Paraziții intestinali la câine. Cele mai cunoscute categorii de viermi intestinali la caine sunt: limbricii; teniile; viermii cu carlig; viermii bici; alti paraziti intestinali care pot da simptome asemanatoare. Nu toti parazitii intestinali arata la fel si nu toti produc aceleasi semne. De exemplu, limbricii pot semana cu niste fire albicioase, in timp ce tenia poate elimina segmente mici, asemanatoare unor boabe de orez, in zona anusului sau in fecale. Viermii cu carlig pot fi mai greu de observat, dar pot produce probleme serioase, inclusiv anemie, mai ales la pui. De ce apar viermii intestinali la caine? Viermii intestinali la caine apar atunci cand animalul intra in contact cu oua, larve sau gazde intermediare contaminate. Cainele se poate infesta in timpul plimbarilor, in curte, in parc, prin contact cu fecale contaminate sau prin ingestia unor lucruri de pe jos. Cele mai frecvente cai de transmitere Cainele poate lua viermi intestinali prin: ingerarea oualor de paraziti din sol, iarba sau fecale contaminate; lingerea labelor dupa plimbare in zone murdare; contactul cu alti caini infestati; consumul de rozatoare sau animale mici; ingerarea puricilor, in cazul teniei; transmitere de la mama la pui, in anumite cazuri; medii aglomerate, precum adaposturi, canise sau curti comune. Sursele veterinare mentioneaza ca parazitii intestinali sunt comuni la caini, iar printre cei mai frecventi se numara limbricii, viermii cu carlig, viermii bici, tenia, coccidia si Giardia. Ce caini sunt mai expusi riscului? Orice caine poate avea viermi intestinali, dar anumite categorii sunt mai vulnerabile. Puii de caine Puii au risc mai mare deoarece se pot infesta de la mama si pentru ca sistemul lor imunitar este inca in formare. Viermii intestinali la caine pot fi mai periculosi in aceasta etapa, deoarece pot afecta cresterea, digestia si nivelul de energie. La pui, parazitii intestinali pot duce la: burta umflata; diaree; varsaturi; blana fara luciu; crestere lenta; slabire; lipsa poftei de mancare; stare generala proasta. VCA Hospitals mentioneaza ca viermii intestinali pot fi o problema serioasa la pui, iar viermii cu carlig pot cauza anemie, in timp ce limbricii pot afecta cresterea si dezvoltarea. Cainii care ies des afara Cainii care merg frecvent in parcuri, zone cu multi caini sau locuri unde fecalele nu sunt stranse la timp pot avea un risc mai mare de expunere. Cainii care traiesc in curte Un caine care sta in curte nu este automat protejat. Daca mediul este contaminat sau daca animalul intra in contact cu rozatoare, pasari, fecale ori sol infectat, riscul ramane prezent. Cainii nedeparazitati regulat Lipsa unei scheme corecte de deparazitare creste riscul de infestare si reinfestare. Deparazitarea nu ar trebui facuta intamplator, ci dupa recomandarea medicului veterinar. Cititi si: Ciuperca la câini. Semne ca un caine poate avea viermi intestinali Viermii intestinali la caine pot da semne evidente sau pot ramane aproape neobservati. Uneori, singurul indiciu este o schimbare mica in scaun sau in pofta de mancare. Alteori, simptomele sunt clare si deranjante. Semne digestive Cele mai comune semne digestive sunt: diaree; scaun moale; mucus in scaun; varsaturi; viermi vizibili in fecale; viermi vizibili in voma; balonare; gaze; abdomen marit; pofta de mancare crescuta sau scazuta. Daca observi viermi in scaun, nu este recomandat sa astepti „sa treaca de la sine”. Chiar daca animalul pare bine, infestatia trebuie tratata corect. Semne generale Pe langa modificarile digestive, viermii intestinali la caine pot fi asociati cu: slabire; blana mata; lipsa de energie; oboseala; apatie; crestere intarziata la pui; anemie; gingii palide; iritatie in zona anusului; caine care se taraste cu fundul pe jos. Nu toate aceste semne apar in fiecare caz. Un caine poate avea doar unul sau doua simptome, iar altul poate avea o forma mai severa. Cititi si: Otita la câini. Cum arata viermii intestinali in scaunul cainelui? Aspectul poate varia in functie de tipul parazitului. Limbricii Limbricii pot arata ca niste fire lungi, albicioase sau galbui. Uneori pot fi observati in fecale sau in voma. Sunt frecvent intalniti la pui. Tenia Tenia poate elimina segmente mici, albe, care seamana cu boabele de orez. Acestea pot aparea in fecale, pe blana din jurul anusului sau pe locul unde doarme cainele. In multe cazuri, infestatia cu tenie este legata de purici, deoarece cainele poate inghiti purici infestati in timp ce se linge. Cititi si: Micoza la câini. Viermii cu carlig Acestia sunt mai greu de vazut cu ochiul liber. Pot provoca probleme importante deoarece se pot hrani cu sangele animalului, iar la pui pot duce la anemie. Viermii bici Acesti paraziti pot provoca diaree, uneori cu mucus sau sange. De multe ori, diagnosticul se pune prin analiza fecalelor, nu prin observarea

Limbricii la câini sunt paraziți intestinali întâlniți frecvent, mai ales la pui, dar pot apărea și la câinii adulți. De multe ori, problema este observată abia când animalul începe să aibă scaune modificate, burtă umflată, blană ternă, poftă de mâncare schimbată sau când apar viermi vizibili în fecale ori în vomă.  În același timp, este bine să știi că limbricii la câini se pot preveni și trata corect atunci când există un plan recomandat de medicul veterinar. Deparazitarea nu ar trebui făcută la întâmplare, doar pentru că „așa se face”, ci în funcție de vârsta câinelui, greutate, stil de viață, risc de reinfestare și eventuale simptome. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinii pot fi evaluați clinic, iar medicul poate recomanda schema potrivită de deparazitare, testare sau monitorizare, în funcție de fiecare caz.  Ce sunt limbricii la câini? Limbricii la câini sunt paraziți intestinali rotunzi, cu aspect asemănător unor fire alb-gălbui, care pot trăi în intestinul subțire al animalului. În limbaj medical, aceștia fac parte din categoria ascarizilor, iar una dintre speciile importante la câine este Toxocara canis. Acești paraziți se hrănesc și se dezvoltă în organismul gazdei, iar ouăle lor pot ajunge în mediul exterior prin fecale. La câinii adulți, infestația poate fi uneori discretă, fără semne evidente la început. La pui, însă, limbricii la câini pot produce simptome mai vizibile, pentru că organismul este mai sensibil, sistemul imunitar este încă în dezvoltare, iar încărcătura parazitară poate fi mai mare. Un aspect important este că limbricii nu sunt întotdeauna vizibili cu ochiul liber. Faptul că nu vezi viermi în scaun nu înseamnă automat că animalul nu are paraziți. De aceea, examenul coproparazitologic poate fi util atunci când există suspiciuni sau când medicul veterinar îl recomandă. Cititi si: Viermi intestinali la câine. Cum arată limbricii la câini? Limbricii pot arăta ca niște viermi lungi, subțiri, de culoare albicioasă sau gălbuie. Uneori pot fi observați: în fecale; în voma câinelui; în zona anusului; rar, pe blana din jurul cozii, dacă animalul s-a murdărit. Totuși, în multe cazuri, proprietarul nu vede parazitul adult, ci doar observă semne indirecte: diaree, abdomen umflat, blană fără luciu sau scădere în greutate. De ce apar limbricii la câini? Limbricii la câini apar atunci când animalul intră în contact cu ouăle paraziților sau, în cazul puilor, când infestarea se transmite de la mamă. Ouăle eliminate prin fecale pot ajunge în sol, iarbă, curți, parcuri sau alte zone contaminate. Câinele se poate infecta atunci când linge solul, mănâncă lucruri de pe jos sau intră în contact cu suprafețe contaminate. Puii sunt o categorie aparte, deoarece pot fi infestați înainte de naștere sau prin laptele matern, în funcție de tipul parazitului și de statusul mamei. Sursele veterinare menționează că puii au risc crescut și că deparazitarea lor începe, în multe scheme, de la vârste foarte mici, sub recomandarea medicului veterinar. Cele mai frecvente cauze Printre cauzele și factorii de risc se numără: lipsa unei scheme regulate de deparazitare; contactul cu fecale contaminate; plimbările în zone unde merg mulți câini; ingestia de pământ, iarbă sau resturi de pe jos; contactul cu rozătoare sau alte animale; femele gestante netratate corespunzător; igiena slabă a spațiului în care stă câinele; viața în colectivități, adăposturi sau curți comune. Nu orice câine care iese afară va face automat paraziți, dar riscul există. De aceea, limbricii la câini trebuie priviți ca o problemă de prevenție, nu doar ca o problemă care se tratează după ce apar simptomele. Cititi si: Paraziții intestinali la câine. Simptome: cum îți dai seama că un câine poate avea limbrici? Semnele pot varia mult. Unii câini par perfect normali, iar infestarea este descoperită doar la un control de rutină. Alții pot avea simptome digestive și generale destul de clare. Semne digestive Cele mai frecvente semne digestive includ: diaree; scaun moale sau cu mucus; vărsături; viermi vizibili în vomă sau fecale; balonare; gaze; abdomen mărit, mai ales la pui; poftă de mâncare modificată. La pui, burta umflată este un semn des menționat de proprietari. Totuși, abdomenul mărit poate avea și alte cauze, deci nu este corect să presupui automat că este vorba doar despre limbrici. Semne generale Pe lângă simptomele digestive, limbricii la câini pot fi asociați și cu: blană mată, fără luciu; scădere în greutate; creștere lentă la pui; apatie; oboseală; lipsă de energie; aspect general neîngrijit; tuse, în anumite etape ale ciclului parazitar. În infestațiile mai serioase, mai ales la pui, pot apărea probleme mai grave. Literatura veterinară menționează că puii pot prezenta diaree, vărsături, abdomen mărit, blană ternă și dezvoltare slabă, iar cazurile severe pot avea complicații importante. Cititi si: Micoza la câini. Limbricii la puii de câine Puii sunt cei mai vulnerabili. Organismul lor este mic, iar o încărcătură parazitară mare poate avea efecte vizibile mai repede decât la un adult. De aceea, deparazitarea puilor este una dintre primele recomandări discutate în cabinetul veterinar. La pui, limbricii la câini pot duce la: burtă umflată; creștere întârziată; diaree; vărsături; lipsă de poftă de mâncare; blană zbârlită; slăbire; stare generală proastă. Un pui cu paraziți nu are nevoie doar de „o pastilă”, ci de o evaluare corectă. Medicul veterinar trebuie să stabilească produsul potrivit, doza corectă și intervalul de repetare. Dozarea greșită poate fi ineficientă sau riscantă, mai ales la animalele foarte tinere sau fragile. Limbricii la câinii adulți La câinii adulți, semnele pot fi mai discrete. Un câine adult poate avea limbrici fără să pară grav bolnav. Totuși, el poate elimina ouă în mediu și poate contribui la contaminarea spațiului în care trăiește. Câinii adulți cu risc mai mare sunt cei care: ies des în parcuri aglomerate; trăiesc în curte; vânează sau mănâncă rozătoare; mănâncă lucruri de pe jos; au contact cu mulți alți câini; nu sunt deparazitați periodic; au sistem imunitar slăbit. Chiar dacă animalul pare bine, controalele de rutină și recomandările personalizate de deparazitare rămân importante. Sunt limbricii la câini periculoși pentru oameni? Da, există un risc zoonotic, adică anumite specii de paraziți pot avea importanță și pentru sănătatea oamenilor. Problema apare mai ales prin contactul accidental

Deparazitare externă câini înseamnă protecția câinelui împotriva paraziților care trăiesc pe piele sau în blană, cum sunt puricii, căpușele, păduchii și anumite tipuri de acarieni. Nu este doar o grijă de confort, ci o parte importantă din sănătatea animalului. Puricii pot provoca mâncărime, dermatită alergică, iritații severe și pot transmite unii paraziți, iar căpușele pot transmite boli serioase. De aceea, protecția nu ar trebui făcută doar când „vedem ceva pe câine”, ci preventiv, după un plan potrivit pentru vârsta, greutatea, stilul de viață și starea lui de sănătate. ESCCAP include puricii, căpușele, păduchii și acarienii printre principalele ectoparazite urmărite în ghidurile pentru câini și pisici. Dacă nu știi ce produs să alegi sau cât de des trebuie făcută deparazitarea, cel mai sigur este să ceri recomandarea medicului veterinar. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate primi o schemă corectă de deparazitare externă, adaptată în funcție de greutate, vârstă, riscuri, sezon, contactul cu alți câini și eventualele probleme medicale. O pipetă, o zgardă sau o tabletă nu sunt automat potrivite pentru orice câine. Alegerea corectă contează mai mult decât produsul cumpărat la întâmplare. Ce este deparazitarea externă la câini? Deparazitarea externă este folosirea unor produse care omoară, resping sau controlează paraziții externi. Acești paraziți pot trăi în blană, pe piele sau se pot atașa temporar pentru a se hrăni. Ce paraziți vizează? De obicei, când vorbim despre deparazitare externă câini, ne referim la protecția împotriva: puricilor; căpușelor; păduchilor; acarienilor; uneori țânțarilor sau flebotomilor, în funcție de produs. Nu toate produsele acoperă aceiași paraziți. Unele sunt mai bune pentru purici, altele pentru căpușe, unele au efect repelent, iar altele omoară parazitul după contact sau după ce se hrănește. De aceea, eticheta și recomandarea veterinară sunt importante. Cititi si: Mâncare hipoalergenică pentru câini. Deparazitare externă sau internă: care este diferența? Mulți stăpâni le confundă. Sunt ambele importante, dar nu fac același lucru. Deparazitarea externă protejează împotriva paraziților de pe piele și blană: purici, căpușe, păduchi, acarieni. Deparazitarea internă vizează paraziții din interiorul organismului, cum sunt viermii intestinali sau anumite protozoare. Un câine poate avea nevoie de ambele, dar schema se stabilește diferit. Faptul că ai dat o tabletă pentru viermi intestinali nu înseamnă că animalul este protejat împotriva căpușelor. La fel, o pipetă pentru purici și căpușe nu înlocuiește automat deparazitarea internă. Cititi si: Ciuperca la câini. De ce este importantă deparazitarea externă câini? Paraziții externi nu sunt doar „scârboși” sau enervanți. Pot produce probleme reale. Puricii pot provoca: mâncărime intensă; dermatită alergică la purici; răni de la scărpinat; infecții secundare ale pielii; anemie în infestări masive, mai ales la pui; transmiterea unor paraziți intestinali, cum ar fi tenia. CAPC menționează că puricii sunt foarte răspândiți, se hrănesc cu sânge și pot provoca reacții alergice severe, dermatită și leziuni produse de scărpinat. Căpușele pot transmite boli Căpușele sunt importante pentru că se atașează de piele și se hrănesc cu sânge. În timpul hrănirii, unele pot transmite agenți infecțioși. VCA menționează că, în funcție de specie, căpușele pot transmite boli precum Lyme, ehrlichioză, anaplasmoză sau babesioză. De aceea, o căpușă nu trebuie tratată ca „doar o insectă prinsă de piele”. Mai ales dacă după o mușcătură apar febră, apatie, lipsa poftei de mâncare, urină închisă la culoare, șchiopătat sau slăbiciune, câinele trebuie verificat. Cât de des se face deparazitarea externă la câini? Depinde de produs. Unele pipete se aplică lunar, unele tablete au acțiune lunară sau mai lungă, iar unele zgărzi pot avea durată de câteva luni. Nu există un singur interval valabil pentru toate produsele. Cititi si: Paraziții intestinali la câine. Ce influențează frecvența? Frecvența poate depinde de: produsul folosit; greutatea câinelui; vârsta; contactul cu alți câini; ieșirile în parcuri, păduri, iarbă înaltă; sezon; istoricul de purici sau căpușe; existența altor animale în casă; probleme de piele sau alergii. CAPC susține folosirea preventivă, pe tot parcursul anului, a produselor pentru controlul puricilor și căpușelor, deoarece prevenția este mai eficientă decât tratamentul reactiv după infestare. Cititi si: Diaree la pisici. Este nevoie de deparazitare externă câini tot anul? Da, în multe cazuri este recomandată protecția pe tot parcursul anului. Chiar dacă riscul crește în perioadele calde, puricii pot supraviețui în locuințe, iar căpușele pot fi active și în perioade mai reci, în funcție de temperatură și mediu. VCA explică faptul că puricii și căpușele pot fi prezente tot anul în unele zone, pot supraviețui în diferite climate și pot trăi în casă sau pe animal; de aceea, prevenția pe tot parcursul anului este recomandată când este posibil. Pentru stăpâni, ideea importantă este simplă: dacă ai văzut purici sau căpușe, deja ai întârziat. Scopul deparazitării externe este să prevină, nu doar să repare. Ce variante există pentru deparazitare externă câini? Există mai multe tipuri de produse. Nu toate se potrivesc fiecărui câine. 1. Pipete spot-on Pipetele se aplică pe piele, de obicei între omoplați sau în mai multe puncte, în funcție de produs și greutatea câinelui. Substanța se distribuie la nivelul pielii sau acționează în funcție de formula produsului. Pot fi utile pentru: câini care nu acceptă tablete; stăpâni care preferă aplicare externă; protecție lunară sau pe durata indicată de produs; controlul puricilor și/sau căpușelor, în funcție de formulă. 2. Tablete masticabile Tabletele se administrează oral. Unele produse acționează împotriva puricilor și căpușelor pentru o anumită perioadă, stabilită pe etichetă. Cititi si: Cea mai bună mâncare umedă pentru câini. Pot fi utile pentru: câini care se bălăcesc sau sunt spălați des; câini cu blană deasă; familii care nu vor produs aplicat pe blană; stăpâni care preferă administrarea orală. 3. Zgărzi antiparazitare Zgărzile pot oferi protecție pe termen mai lung, dar trebuie purtate corect. Dacă sunt prea largi, murdare, vechi sau folosite incorect, eficiența poate scădea. Pot fi utile pentru: protecție de durată; câini care nu tolerează bine administrările frecvente; stăpâni care vor o soluție mai comodă. 4. Spray-uri, șampoane și produse de contact Acestea pot avea rol în anumite situații, dar nu trebuie confundate cu o schemă completă de prevenție. Unele omoară paraziții existenți, dar protecția pe termen lung poate fi limitată. VCA

Artrită la câini înseamnă inflamație și durere la nivelul articulațiilor. De cele mai multe ori, când stăpânii spun „artrită”, se referă la osteoartrită, o boală degenerativă în care cartilajul articular se degradează treptat, iar câinele începe să se miște mai greu, să se ridice mai lent, să evite scările sau să pară „bătrân peste noapte”. Problema este că durerea articulară nu apare mereu spectaculos. Mulți câini nu plâng, nu scheaună și nu arată clar că îi doare, ci doar devin mai lenți, mai rigizi sau mai puțin dornici de plimbare. Osteoartrita este o boală cronică și progresivă care afectează articulațiile și poate produce durere, inflamație și dificultate la folosirea membrului afectat. Dacă observi semne de artrită la câini, mai ales mers rigid, șchiopătat, dificultate la ridicare sau refuzul mișcării, este bine să ceri o evaluare veterinară. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi consultat pentru a se vedea dacă durerea vine din articulații, coloană, șolduri, traumatisme, greutate în exces sau altă problemă ortopedică. Tratamentul corect nu înseamnă doar „un antiinflamator”, ci un plan adaptat: controlul durerii, greutate optimă, mișcare potrivită, suplimente unde au sens și monitorizare. Ce este artrita la câini? Artrita este inflamația unei articulații. La câini, cea mai întâlnită formă este osteoartrita, numită și boală articulară degenerativă. În această problemă, cartilajul care protejează suprafețele articulare se deteriorează, iar articulația devine dureroasă, inflamată și mai puțin mobilă. Pe scurt, articulația nu mai alunecă la fel de ușor. Câinele poate simți durere când se ridică, merge, aleargă, sare sau urcă scările. Artrită la câini poate afecta: șoldurile; genunchii; coatele; umerii; coloana; articulațiile labelor; mai multe articulații în același timp. De multe ori, problema apare treptat. Tocmai de aceea, stăpânii o observă abia când câinele începe să evite activitățile pe care înainte le făcea normal. Artrită sau simplă îmbătrânire? Asta este una dintre cele mai mari capcane. Mulți stăpâni spun: „E bătrân, normal că merge mai greu.” Dar vârsta nu ar trebui să fie o scuză pentru durere. Un câine senior poate fi mai lent, dar nu ar trebui să sufere. Dacă se ridică greu, șchiopătează, evită scările sau nu mai vrea să se joace, poate fi durere articulară, nu doar „bătrânețe”. Semne care pot părea normale, dar nu sunt Fii atent dacă observi: se ridică greu după somn; merge rigid dimineața; șchiopătează după plimbări; evită scările; nu mai sare în pat sau în mașină; merge mai încet decât înainte; nu mai vrea plimbări lungi; se așază greu; pare iritabil când îl atingi; își linge insistent o articulație. VCA enumeră printre semnele artritei dificultatea la ridicare, mersul lent, șchiopătatul, ezitarea la urcat sau coborât scări și refuzul de a sări. Citiți și: Deparazitarea externă la câini. Semne de artrită la câini Artrita nu arată la fel la toți câinii. Unii șchiopătează clar. Alții doar devin mai retrași sau mai puțin activi. Semne fizice Poți observa: mers rigid; șchiopătat; ridicare greoaie; articulații umflate; scăderea masei musculare pe un picior; poziție modificată când stă în picioare; evitarea sprijinului pe un membru; sensibilitate când îl atingi; tremurat ușor după efort; oboseală mai rapidă. Semne de comportament Durerea schimbă comportamentul. Câinele poate: să doarmă mai mult; să nu mai caute joaca; să devină iritabil; să evite contactul; să mârâie când este atins; să refuze anumite trasee; să nu mai urce în mașină; să pară trist sau retras. Un câine care nu mai vrea să facă lucruri pe care le iubea înainte nu este „leneș” automat. Poate încerca să evite durerea. Citiți și: Artroză la câini. De ce apare artrită la câini? Artrita poate avea mai multe cauze. Uneori este legată de vârstă, dar nu doar câinii seniori pot avea osteoartrită. Cornell subliniază că osteoartrita nu apare doar la câinii bătrâni și se poate dezvolta la orice vârstă, mai ales când există factori precum obezitatea sau alte probleme ortopedice. Cauze și factori de risc Artrită la câini poate fi favorizată de: vârsta înaintată; greutatea în exces; displazia de șold; displazia de cot; rupturi de ligament; traumatisme vechi; fracturi; luxație de rotulă; intervenții ortopedice anterioare; conformație de rasă; efort intens repetat; probleme de coloană; sedentarism. Greutatea contează enorm. Fiecare kilogram în plus pune presiune pe articulații și poate agrava durerea. La un câine deja afectat, slăbitul controlat poate face o diferență reală. Artrită la câini tineri: se poate? Da. Deși este mai frecventă la câinii seniori, artrita poate apărea și la câini tineri, mai ales dacă există o problemă ortopedică de bază. Cauze posibile la câinii tineri displazie de șold; displazie de cot; luxație de rotulă; traumatisme; rupturi ligamentare; malformații articulare; suprasolicitare; creștere rapidă la rase mari. Dacă un câine tânăr șchiopătează repetat, nu este normal. Trebuie verificat. Cu cât problema este identificată mai devreme, cu atât planul de management poate fi mai bun pe termen lung. Artrită la câinii seniori La seniori, artrita este frecventă, dar asta nu înseamnă că trebuie acceptată fără tratament. Mulți câini în vârstă pot avea o calitate a vieții mult mai bună dacă durerea este controlată și mediul este adaptat. Semne frecvente la seniori se ridică greu; alunecă pe gresie sau parchet; doarme mai mult; nu mai vrea plimbări lungi; evită scările; merge cu pași scurți; pare rigid după somn; pierde masă musculară; devine mai sensibil la atingere. La câinii seniori, artrita poate apărea împreună cu alte boli: probleme renale, cardiace, endocrine sau digestive. De aceea, tratamentul pentru durere trebuie ales atent, după consult și analize, nu după recomandări de pe internet. Cum stabilește medicul dacă este artrită? Diagnosticul începe cu consultul clinic. Medicul va observa mersul câinelui, postura, mobilitatea articulațiilor, reacția la palpare și zonele dureroase. Medicul poate verifica: cum merge câinele; dacă șchiopătează; cât de greu se ridică; mobilitatea articulațiilor; durerea la flexie sau extensie; masa musculară; simetria membrelor; sensibilitatea coloanei; istoricul de traumatisme; greutatea corporală. În multe cazuri, pot fi necesare radiografii pentru a vedea modificările articulare, displazia, osteofitele, fracturile vechi sau alte probleme. Uneori, semnele clinice și durerea sunt mai importante decât cât de „urât” arată radiografia, pentru că unii câini au durere mare

Conjunctivită câini înseamnă inflamația conjunctivei, adică membrana subțire care acoperă partea albă a ochiului și interiorul pleoapelor. Stăpânii observă, de obicei, ochi roșii, secreții, lăcrimare, clipit des, umflarea zonei din jurul ochiului sau faptul că animalul se freacă la ochi cu laba. Uneori pare o problemă minoră, dar ochii sunt sensibili, iar simptomele care seamănă cu o conjunctivită pot ascunde și alte afecțiuni, precum ulcer cornean, corp străin, ochi uscat, alergii, infecții sau traumatisme. Conjunctivita este frecventă la câini, iar cauzele pot varia de la infecții până la iritanți din mediu. Dacă observi conjunctivită câini, secreții galbene sau verzi, ochi lipit dimineața, durere, sensibilitate la lumină sau câinele ține ochiul închis, este bine să nu amâni consultul. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, medicul poate verifica dacă este vorba despre o inflamație simplă, o infecție, alergie, corp străin, ulcer cornean sau altă problemă care are nevoie de tratament diferit. La ochi, tratamentul „după ureche” poate face mai mult rău decât bine, mai ales dacă există o leziune pe cornee. Ce este conjunctivita la câini? Conjunctivita este inflamația conjunctivei. Conjunctiva este țesutul fin care ajută la protecția ochiului și contribuie la lubrifierea normală a suprafeței oculare. Când se inflamează, ochiul poate deveni roșu, umed, sensibil și poate produce secreții. Conjunctivită câini poate afecta: un singur ochi; ambii ochi; pleoapele; zona albă a ochiului; a treia pleoapă; zona din jurul ochiului. Semnele clasice includ roșeață, umflarea conjunctivei, secreții și disconfort ocular ușor, dar aspectul ochiului nu este suficient pentru a stabili cauza exactă doar din vedere. Cum îți dai seama că un câine are conjunctivită? Semnele pot fi ușoare la început, dar devin mai evidente dacă inflamația persistă. Semne frecvente Poți observa: ochi roșii; lăcrimare excesivă; secreții transparente, albicioase, galbene sau verzi; pleoape umflate; clipit des; câinele ține ochiul întredeschis; se freacă la ochi cu laba; se freacă de covor, pat sau canapea; ochi lipiți dimineața; sensibilitate la lumină; blană umedă sub ochi. VCA menționează ca semne clinice secrețiile oculare tulburi, galbene sau verzui, clipitul excesiv, strânsul ochilor și roșeața sau umflarea zonei din jurul ochilor. Secrețiile din ochi: ce pot indica? Aspectul secrețiilor poate oferi indicii, dar nu pune diagnosticul singur. Secreții apoase, transparente Pot apărea în iritații ușoare, alergii, praf, vânt, fum sau corp străin. Uneori, ochiul lăcrimează pentru că încearcă să elimine ceva iritant. Secreții albicioase sau mucoase Pot indica inflamație, ochi uscat sau iritație persistentă. Dacă secreția este groasă și revine, trebuie verificată. Secreții galbene sau verzi Pot sugera o infecție bacteriană sau o inflamație mai serioasă. Nu înseamnă automat că trebuie antibiotic, dar este un motiv bun pentru consult. Ochi lipiți dimineața Dacă pleoapele sunt lipite de secreții, mai ales galbene sau verzi, problema nu trebuie lăsată să treacă de la sine. Curățarea externă poate ajuta temporar, dar nu tratează cauza. De ce apare conjunctivită la câini? Conjunctivita nu are o singură cauză. De aceea, tratamentul corect depinde de ce a declanșat inflamația. 1. Iritanți din mediu Ochii câinelui pot reacționa la praf, fum, nisip, polen, șampon, substanțe de curățenie, spray-uri sau particule aduse de vânt. În aceste cazuri, câinele poate avea lăcrimare, roșeață și disconfort. Citiți și: Deparazitarea externă la câini. Factori iritanți frecvenți: praf; fum de țigară; nisip; vânt puternic; polen; soluții de curățenie; șampon intrat în ochi; parfumuri sau spray-uri. Dacă iritația este ușoară și trecătoare, ochiul se poate calma. Dar dacă roșeața persistă, apar secreții sau câinele ține ochiul închis, este nevoie de consult. 2. Alergii Alergiile pot provoca ochi roșii, lăcrimare și mâncărime. De multe ori, câinele poate avea și alte semne: scărpinat, lins pe labe, otite recurente sau piele iritată. Alergiile pot fi legate de: polen; praf; acarieni; mucegai; iarbă; factori sezonieri; uneori alimentație, deși conjunctivita izolată nu înseamnă automat alergie alimentară. În alergii, ambii ochi pot fi afectați, dar nu este o regulă. Dacă problema revine în anumite perioade ale anului, merită menționat medicului. 3. Infecții bacteriene sau virale Conjunctivită câini poate fi asociată și cu infecții. Uneori infecția este locală, la nivel ocular. Alteori, poate face parte dintr-o problemă respiratorie sau sistemică, mai ales dacă apar tuse, strănut, secreții nazale sau stare generală proastă. Citiți și: Artroză la câini. Semne care pot sugera infecție: secreții galbene sau verzi; ochi lipit; roșeață intensă; umflare; disconfort; febră sau apatie; secreții nazale; tuse sau strănut. VCA notează că, în unele cazuri, conjunctivita poate apărea împreună cu secreții nazale, strănut sau tuse. 4. Corp străin în ochi Un fir de iarbă, praf, nisip, o așchie mică sau alt corp străin poate irita ochiul. În acest caz, câinele poate clipi des, poate ține ochiul închis și se poate freca insistent. Semne posibile: afectează un singur ochi; apare brusc; câinele clipește des; ține ochiul închis; lăcrimează mult; se freacă cu laba; pare dureros. Aici nu este bine să încerci să scoți singur ceva din ochi dacă nu este vizibil și superficial. Poți zgâria corneea sau agrava leziunea. Citiți și: Artrită la câini. 5. Ulcer cornean: mare atenție Un ulcer cornean poate semăna cu o conjunctivită, dar este mai serios. Corneea este suprafața transparentă a ochiului. Dacă se zgârie sau se ulcerează, câinele poate avea durere, roșeață, lăcrimare și poate ține ochiul închis. Semne de posibil ulcer: câinele ține ochiul închis; clipește dureros; se freacă insistent; ochiul lăcrimează; apare sensibilitate la lumină; roșeață intensă; secreții; ochiul pare tulbure. De ce contează? Pentru că anumite picături, mai ales cele cu corticosteroizi, pot fi periculoase dacă există ulcer cornean. De aceea, tratamentul ocular trebuie ales după examinare. 6. Ochi uscat la câini Ochiul uscat, numit keratoconjunctivită sicca, apare când lacrimile nu sunt produse suficient sau nu protejează corect suprafața ochiului. Poate duce la roșeață, iritație, secreții groase și risc de ulcer cornean. Cornell arată că ochiul uscat poate cauza roșeață, iritație, secreții groase verzi și risc de ulcere corneene dureroase, iar netratat poate duce la cicatrici și afectarea vederii.  Semne posibile: secreție groasă, lipicioasă; ochi roșu; clipit des; disconfort; ochi mat sau iritat; episoade care revin. Dacă un câine are „conjunctivită” repetată, ochiul uscat trebuie luat în

Insuficiență renală la câini înseamnă că rinichii nu mai reușesc să își facă eficient treaba: să filtreze toxinele din sânge, să regleze apa din organism, să mențină echilibrul mineralelor și să ajute la controlul tensiunii arteriale. Problema poate apărea brusc, în forma acută, sau lent, în forma cronică. De multe ori, primele semne sunt subtile: câinele bea mai multă apă, urinează mai des, slăbește, mănâncă mai puțin sau pare mai obosit. În stadii mai avansate pot apărea vomă, diaree, respirație urât mirositoare, deshidratare și lipsa poftei de mâncare. Dacă suspectezi insuficiență renală la câini, nu este bine să aștepți până când animalul „nu se mai ridică”. La RujanVet, un cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat prin consult, analize de sânge, analiză de urină și investigații adaptate situației. Boala renală nu se confirmă doar după sete crescută sau lipsa poftei de mâncare, pentru că aceste semne pot apărea și în diabet, infecții, probleme hepatice, boli hormonale sau intoxicații. Diagnosticul corect face diferența între monitorizare, tratament de susținere și intervenție rapidă. Ce înseamnă insuficiență renală la câini? Rinichii sunt ca un filtru al organismului. Ei elimină produșii de metabolism prin urină, ajută la reglarea apei, a electroliților, a tensiunii arteriale și participă la menținerea echilibrului intern al corpului. Când rinichii nu mai funcționează corect, substanțele care ar trebui eliminate se acumulează în sânge. În timp, câinele poate începe să se simtă rău, să mănânce mai puțin, să vomite, să piardă în greutate și să fie tot mai obosit. Important: insuficiență renală la câini nu arată la fel în toate cazurile. Unii câini au semne lente, progresive. Alții se degradează rapid, mai ales în formele acute. Insuficiență renală acută sau cronică? Aici este o diferență foarte importantă. Insuficiența renală acută Forma acută apare brusc. Poate fi legată de intoxicații, infecții severe, deshidratare puternică, șoc, anumite medicamente sau blocaje urinare. Este o situație care poate deveni urgentă, pentru că rinichii se pot deteriora rapid. Semne posibile: câinele nu mai mănâncă; vomită; este foarte apatic; bea mult sau, dimpotrivă, nu mai bea; urinează foarte puțin sau deloc; are respirație urât mirositoare; pare slăbit; are durere abdominală. Dacă animalul urinează foarte puțin sau deloc, situația trebuie tratată rapid. Insuficiența renală cronică Forma cronică apare treptat, de obicei pe parcursul lunilor sau anilor. Este mai frecventă la câinii seniori, dar poate apărea și la câini mai tineri, în funcție de cauză. În boala renală cronică, primele semne pot fi ușor de ratat: câinele bea mai multă apă, urinează mai des și pare „doar puțin mai obosit”. VCA explică faptul că setea crescută și urinarea crescută pot fi printre primele semne observate în boala renală cronică, iar semnele mai avansate includ lipsa poftei de mâncare, letargie, vomă, diaree și respirație foarte urât mirositoare. Semne timpurii de insuficiență renală la câini La început, semnele pot părea banale. Tocmai asta face boala renală dificilă: câinele poate compensa o perioadă, iar stăpânul observă problema abia când rinichii sunt deja afectați serios. Semne pe care să le urmărești bea mai multă apă decât înainte; urinează mai des; cere afară noaptea; are accidente urinare în casă; slăbește treptat; mănâncă mai puțin; are blana ternă; este mai obosit; doarme mai mult; are greață sau vomă ocazională. Dacă aceste semne apar la un câine senior, merită făcute analize. Nu pentru că sigur este insuficiență renală, ci pentru că rinichii trebuie verificați înainte ca problema să devină severă. Citiți și: Artrită la câini. Semne avansate care nu trebuie ignorate Pe măsură ce boala progresează, semnele devin mai clare și mai greu de trecut cu vederea. Mergi la veterinar dacă observi: refuzul hranei; vomă repetată; diaree; slăbire vizibilă; respirație cu miros urât, chimic sau de amoniac; ulcerații în gură; deshidratare; gingii palide; apatie; tremurături; câinele pare confuz; urinează foarte puțin; nu mai urinează deloc. Merck menționează că, în evoluția bolii renale cronice, pot apărea pierderea poftei de mâncare, scădere în greutate, deshidratare, leziuni în gură, vomă și diaree. Citiți și: Soluție pentru tartru la câini. Unul dintre cele mai cunoscute semne este setea crescută. Câinele bea mult pentru că rinichii nu mai concentrează urina eficient. Practic, organismul pierde mai multă apă prin urină, iar câinele încearcă să compenseze bând mai mult. De multe ori, stăpânul observă: bolul de apă se golește mai repede; câinele cere apă mai des; urinează cantități mai mari; cere afară noaptea; apar accidente urinare în casă. Totuși, setea crescută nu înseamnă automat insuficiență renală la câini. Poate apărea și în diabet, Cushing, infecții urinare, piometru, probleme hepatice sau după anumite medicamente. De aceea, analizele sunt esențiale. Citiți și: Conjunctivită la câini. De ce câinele nu mai mănâncă? Lipsa poftei de mâncare apare frecvent când produșii toxici se acumulează în sânge. Câinele poate avea greață, gust neplăcut în gură, durere, aciditate, ulcerații orale sau stare generală proastă. Semne de greață: linge botul des; salivează; se uită la mâncare, dar nu mănâncă; miroase bolul și pleacă; vomită spumă, bilă sau hrană; stă ghemuit; pare apatic. În boala renală cronică, monitorizarea greutății, a apetitului, a condiției corporale și a masei musculare este importantă, mai ales în stadiile avansate, când câinii sunt vulnerabili la inapetență și pierdere în greutate. Cauze posibile ale insuficienței renale la câini Cauza exactă nu este mereu simplu de identificat, mai ales în boala cronică. Totuși, există mai multe situații care pot afecta rinichii. Cauze sau factori posibili vârsta înaintată; predispoziție genetică; infecții urinare sau renale; intoxicații; anumite medicamente; deshidratare severă; tensiune arterială crescută; boli inflamatorii; boli imune; pietre sau blocaje urinare; probleme congenitale; boli transmise de căpușe, în unele cazuri. O infecție renală, cum este pielonefrita, poate da semne precum poftă de mâncare scăzută, sete și urinare crescute, durere abdominală, febră, vomă, scădere în greutate și letargie. Cum se diagnostichează insuficiența renală la câini? Diagnosticul nu se pune doar după simptome. Medicul veterinar are nevoie de analize și, uneori, de investigații suplimentare. Analize importante De obicei, pot fi recomandate: analize de sânge; uree și creatinină; SDMA; fosfor; electroliți; hemoleucogramă; analiză de urină; densitate urinară; raport proteină/creatinină urinară; tensiune arterială;

Dermatită la câini înseamnă, pe scurt, inflamația pielii. Nu este o singură boală, ci un termen folosit pentru mai multe probleme care pot afecta pielea câinelui: alergii, purici, infecții bacteriene, ciuperci, acarieni, iritații, traumatisme sau boli interne. De multe ori, stăpânul observă întâi că animalul se scarpină, se linge, se mușcă de labe, are pielea roșie, blana rară, cruste, mătreață sau zone care miros neplăcut. Dermatita trebuie privită ca un semnal că pielea este iritată, dar cauza reală trebuie identificată corect. Dacă observi dermatită la câini și problema persistă, se extinde sau câinele își face răni de la scărpinat, este bine să ceri ajutor veterinar. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat pentru a se vedea dacă dermatita este cauzată de paraziți, alergii, infecții, otită, fungi, alimentație sau altă problemă. Tratamentul corect nu înseamnă doar „o cremă pe piele”, ci identificarea cauzei care întreține inflamația. Ce înseamnă dermatită la câini? Dermatita este inflamația pielii. Poate apărea local, într-o zonă mică, sau se poate extinde pe mai multe părți ale corpului. Uneori este acută, adică apare brusc. Alteori este cronică, se repetă sau revine după tratamente temporare. Dermatită la câini poate arăta diferit de la un animal la altul. Un câine poate avea doar pielea roșie și mâncărime. Altul poate avea răni, cruste, infecție, zone fără blană sau piele îngroșată. Semne frecvente Poți observa: piele roșie sau iritată; scărpinat des; lins obsesiv pe labe; mușcat de piele sau blană; cădere de păr pe anumite zone; cruste; mătreață; zone umede sau lipicioase; miros neplăcut al pielii; pustule sau mici bubițe; urechi roșii sau cu secreții; piele îngroșată sau închisă la culoare în cazurile cronice. VCA descrie dermatita la câini ca inflamație a pielii care poate produce mâncărime, roșeață, scuame, puncte asemănătoare coșurilor și pierdere de blană, iar în timp pielea se poate îngroșa și închide la culoare. Citiți și: Insuficiență renală la câini. Dermatită la câini sau simplă iritație? O iritație ușoară poate apărea după o baie cu șampon nepotrivit, după contact cu iarbă, praf, soluții de curățenie sau după o zgârietură minoră. Dar dacă pielea nu se liniștește rapid, câinele se scarpină continuu sau apar leziuni, vorbim deja despre ceva ce trebuie verificat. Diferența importantă este evoluția. Poate fi ceva minor dacă: zona este mică; câinele nu se scarpină obsesiv; nu apar răni; nu există miros; nu cade blana; starea generală este bună. Devine mai serios dacă: mâncărimea persistă; pielea se înroșește tot mai mult; apar cruste sau secreții; câinele își face răni; zona miroase urât; blana cade; urechile sunt afectate; problema revine după tratamente scurte. Dermatita nu trebuie judecată doar după cum arată pielea într-o singură zi. Contează dacă se repetă, dacă se extinde și dacă animalul este deranjat. De ce apare dermatită la câini? Cauzele pot fi multe, iar uneori există mai multe probleme în același timp. De exemplu, un câine alergic se scarpină, rupe bariera pielii, apoi apare infecție bacteriană sau cu drojdii. În acel moment, dermatita nu mai este doar „alergie”, ci alergie plus infecție secundară. Citiți și: Soluție pentru tartru la câini. 1. Puricii și alergia la purici Puricii sunt una dintre cele mai frecvente cauze de mâncărime și dermatită. Unii câini nu reacționează doar la mușcătură, ci dezvoltă alergie la saliva puricelui. În acest caz, chiar și câteva mușcături pot produce mâncărime intensă. Semne posibile: scărpinat intens; mușcat la baza cozii; roșeață pe spate sau abdomen; cruste mici; cădere de blană; puncte negre în blană; răni de la scărpinat. Atenție: faptul că nu vezi purici nu înseamnă că nu există. Câinele se poate linge și mușca, iar puricii pot fi greu de observat. Merck Veterinary Manual menționează că mâncărimea este un semn, nu un diagnostic, iar cele mai frecvente cauze sunt paraziții, infecțiile și alergiile. 2. Alergii de mediu Dermatita alergică sau atopică apare când sistemul imunitar reacționează exagerat la alergeni din mediu, cum ar fi polenul, praful, acarienii, mucegaiul sau iarba. Este una dintre cauzele importante de dermatită la câini, mai ales când problema revine periodic sau devine cronică. Zone afectate frecvent: labe; urechi; burtă; axile; zona inghinală; bot; ochi; zona dintre degete. Câinele poate linge labele până când blana se colorează maroniu-roșiatic, poate face otite repetate sau poate avea pielea roșie în zonele sensibile. Cornell explică faptul că dermatita atopică este o boală frecventă, caracterizată prin mâncărime excesivă, poate afecta aproximativ 10–15% dintre câini și este o afecțiune pe viață, dar controlabilă prin tratament potrivit. 3. Alergii alimentare sau intoleranțe Nu orice câine care se scarpină are alergie alimentară, dar este o cauză posibilă. Alergiile alimentare pot produce mâncărime, probleme digestive, otite recurente sau inflamații ale pielii. Semne care pot ridica suspiciuni: scărpinat tot anul, nu doar sezonier; lins pe labe; otite repetate; scaun moale; gaze; vomă ocazională; piele roșie; infecții care revin. Aici apare o greșeală des întâlnită: schimbarea repetată a hranei fără un plan clar. Dacă se suspectează o alergie alimentară, medicul poate recomanda o dietă de eliminare făcută corect, pe o perioadă suficientă, nu doar „încercăm altă hrană două săptămâni”. Citiți și: Gingivita la câini. 4. Infecții bacteriene ale pielii Dermatita se poate complica prin infecții bacteriene. Câinele se scarpină, pielea se rănește, iar bacteriile se înmulțesc. Uneori, infecția bacteriană este efectul unei alte probleme, cum ar fi alergia, puricii sau dermatita atopică. Semne posibile: pustule; cruste; zone fără blană; roșeață; piele dureroasă; miros neplăcut; secreții; zone umede; mâncărime intensă. Pyodermia, adică infecția bacteriană a pielii, poate produce alopecie, papule, pustule, cruste și scuame, iar diagnosticul poate necesita evaluare clinică, citologie, cultură bacteriană și excluderea altor cauze, cum ar fi demodicoza sau dermatofitoza. 5. Malassezia și infecțiile cu drojdii Malassezia este o drojdie care poate exista pe pielea câinelui, dar se poate înmulți excesiv atunci când pielea este inflamată, grasă, alergică sau afectată de alte probleme. Infecțiile cu drojdii apar frecvent la câinii cu alergii, otite, pliuri cutanate sau dermatită cronică. Semne posibile: miros puternic, uneori rânced; piele grasă; mâncărime; roșeață; lins pe labe; zone închise la culoare; piele îngroșată; otite recurente. În cazurile avansate sau

Scărpinat excesiv la câini nu înseamnă doar „îl mănâncă puțin pielea”. Când un câine se scarpină des, se linge, se mușcă de labe, se freacă de mobilă sau își irită pielea până apar roșeață, răni ori zone fără blană, corpul lui transmite că există o problemă. Poate fi vorba despre purici, alergii, dermatită, infecții bacteriene, ciuperci, acarieni, piele uscată, probleme hormonale sau chiar durere locală. Mâncărimea, numită medical prurit, este un simptom, nu un diagnostic, iar cauzele frecvente includ paraziți, infecții și alergii. Dacă observi scărpinat excesiv la câini și problema nu trece, pielea devine roșie, apar cruste, căderea blănii, miros neplăcut sau câinele nu mai are liniște, cel mai sigur este să fie văzut de un medic veterinar. La RujanVet, un cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat corect pentru a se vedea dacă mâncărimea vine de la paraziți, alergii, infecții ale pielii, otită, dermatită atopică sau altă cauză care are nevoie de tratament. Ce înseamnă scărpinat excesiv la câini? Un câine se poate scărpina ocazional, iar asta este normal. Problema apare când scărpinatul devine frecvent, intens sau produce leziuni. Scărpinat excesiv la câini poate include și alte comportamente, nu doar scărpinatul clasic cu laba. Poți observa: câinele se scarpină des în aceeași zonă; se linge obsesiv pe labe; se mușcă de piele sau blană; se freacă de covor, canapea sau pereți; își scutură capul; se scarpină la urechi; apar zone roșii; cade blana local; apar cruste, mătreață sau răni; pielea miroase neplăcut; câinele nu se mai odihnește bine. VCA explică faptul că pruritul este termenul medical pentru mâncărime și este comun în multe probleme de piele, fiind asociat des cu dermatita alergică la purici și alte boli alergice ale pielii. De ce apare scărpinat excesiv la câini? Cauzele pot fi multe. Uneori este ceva aparent simplu, cum ar fi puricii. Alteori, mâncărimea apare din cauza unei alergii cronice sau a unei infecții secundare. 1. Puricii și alergia la purici Puricii sunt una dintre cele mai frecvente cauze de mâncărime la câini. Problema nu este doar faptul că puricele mușcă, ci și reacția alergică pe care unii câini o dezvoltă la saliva puricelui. La câinii sensibili, chiar și o singură mușcătură poate declanșa mâncărime intensă. Semne posibile: scărpinat intens; mușcat în zona spatelui; mâncărime la baza cozii; cădere de blană; cruste mici; piele roșie; răni de la scărpinat; puncte negre în blană, adică excremente de purici. Cornell menționează că puricii sunt cei mai comuni paraziți externi la câini și pot provoca mâncărime intensă, căderea părului și infecții ale pielii. Citiți și: Soluție pentru tartru la câini. 2. Dermatita alergică la purici Alergia la purici poate fi mai intensă decât o simplă iritație. Câinele nu se scarpină doar pentru că are mulți purici, ci pentru că organismul reacționează exagerat la saliva lor. În dermatita alergică la purici, câinele se poate scărpina, linge, mușca, freca sau târî pe jos din cauza mâncărimii. Această auto-traumă poate duce la răni, hot spots, infecții bacteriene sau dermatită cu Malassezia. Atenție: faptul că nu vezi purici nu înseamnă automat că nu există. Uneori câinele se linge și se mușcă atât de mult încât puricii sunt greu de observat. 3. Alergii de mediu Scărpinat excesiv la câini poate fi provocat de alergeni din mediu: polen, praf, acarieni, mucegai, iarbă sau alți factori. Această problemă este cunoscută ca dermatită atopică. Câinii cu alergii de mediu pot avea mâncărime sezonieră sau permanentă, în funcție de alergen. Cornell descrie dermatita atopică drept o boală comună a pielii, caracterizată prin mâncărime excesivă, care poate afecta aproximativ 10–15% dintre câini. Zone afectate frecvent Poți observa mâncărime în special la: labe; urechi; burtă; axile; zona inghinală; bot; ochi; zona dintre degete. Câinele poate linge labele până blana se colorează maroniu-roșiatic, mai ales la rasele cu blană deschisă. 4. Alergii alimentare sau intoleranțe Uneori, mâncărimea poate avea legătură cu alimentația. Nu orice câine care se scarpină are alergie alimentară, dar este o cauză posibilă, mai ales când mâncărimea este cronică și nu se explică prin purici sau alergeni de mediu. Citiți și: Gingivita la câini. Semne posibile: scărpinat constant; otite repetate; lins pe labe; probleme digestive; scaun moale; gaze; piele roșie; infecții recurente ale pielii. Atenție: schimbarea repetată a hranei „după ureche” poate încurca lucrurile. Dacă se suspectează o alergie alimentară, medicul poate recomanda o dietă de eliminare făcută corect, pe o perioadă clară, nu doar „încercăm alt sac de bobițe”. 5. Infecții bacteriene ale pielii Mâncărimea poate fi cauzată sau agravată de infecții bacteriene. Uneori, cauza inițială este alergia sau puricii, iar scărpinatul repetat rupe bariera pielii. Apoi bacteriile se înmulțesc și întrețin problema. Semne posibile: piele roșie; pustule; coji; cruste; miros neplăcut; zone umede; cădere de blană; durere la atingere; mâncărime intensă. Merck Veterinary Manual explică faptul că unele boli de piele nu provoacă mâncărime la început, dar pruritul poate apărea ulterior din cauza infecțiilor bacteriene sau cu drojdii. 6. Malassezia și infecțiile cu drojdii Malassezia este o drojdie care poate fi prezentă pe pielea câinelui, dar când se înmulțește excesiv poate produce inflamație, miros și mâncărime. Apare frecvent la câinii cu alergii, piele grasă, pliuri cutanate sau otite recurente. Semne posibile: miros puternic, uneori „rânced”; piele roșie; piele grasă; mâncărime; zone închise la culoare; îngroșarea pielii; otite; lins excesiv la labe. În astfel de cazuri, nu este suficient să speli câinele mai des. Dacă există o infecție secundară, medicul trebuie să vadă ce tip de tratament este potrivit și care este cauza de bază. Citiți și: Insuficiență renală la câini. Scărpinat excesiv la câini și urechi: poate fi otită? Da. Dacă un câine se scarpină des la urechi, își scutură capul sau are urechi roșii și mirositoare, poate fi vorba despre otită. Semne posibile de otită: scuturat frecvent din cap; scărpinat la urechi; ureche roșie; secreții maronii, galbene sau negre; miros neplăcut; durere când atingi urechea; câinele ține capul într-o parte; sensibilitate la atingere. Otitele pot fi legate de alergii, bacterii, drojdii, paraziți, corp străin sau conformația urechii. Dacă problema revine, trebuie căutată cauza, nu doar curățată urechea

Când câinele bea multă apă și nu mănâncă, nu vorbim despre un semn care trebuie ignorat. Uneori poate fi ceva temporar: căldură, efort, stres, hrană mai sărată sau o zi în care câinele are poftă de mâncare mai scăzută. Dar combinația dintre sete crescută și refuzul hranei poate indica și probleme mai serioase, cum ar fi febră, durere, infecții, diabet, afecțiuni renale, probleme hepatice, pancreatită, intoxicații sau, la femelele nesterilizate, piometru. Important este să urmărești și alte semne: urinează mai des, vomită, are diaree, este apatic, slăbește sau pare dureros? Dacă câinele bea multă apă și nu mănâncă mai mult de o zi, pare slăbit sau are simptome asociate, cel mai sigur este să fie văzut de un medic veterinar. La RujanVet, un cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat corect pentru a afla dacă setea crescută vine dintr-o cauză digestivă, metabolică, renală, hormonală sau infecțioasă. Apa băută în exces nu este problema în sine, ci un semnal că organismul încearcă să compenseze ceva. Ce înseamnă când câinele bea multă apă și nu mănâncă? Setea crescută se numește medical polidipsie. De multe ori apare împreună cu urinarea mai abundentă, numită poliurie. În practică, stăpânii observă că bolul de apă se golește mai repede, câinele cere afară mai des sau are accidente urinare în casă. În mod orientativ, consumul de apă peste 100 ml/kg/zi este considerat crescut, dar cantitatea normală poate varia în funcție de temperatură, efort, hrană uscată sau umedă și starea generală a câinelui. De aceea, contează și schimbarea față de normalul lui: dacă bea dublu față de obicei, este un semn important chiar dacă nu ai calculat exact mililitrii. Când apare și refuzul hranei, situația devine mai importantă. Un câine care bea mai mult, dar nu mănâncă, poate avea greață, febră, durere, inflamație, boală internă sau o problemă care îl face să compenseze prin consum crescut de apă. Citiți și: Scărpinat excesiv la câini. Când este normal să bea mai multă apă? Nu orice creștere a consumului de apă înseamnă boală. Sunt situații în care este de așteptat ca un câine să bea mai mult. Poate fi temporar dacă: este foarte cald afară; a făcut efort fizic; a mâncat hrană uscată sau mai sărată; a fost stresat; a alergat mult; este în perioada de recuperare după un episod digestiv ușor; a avut acces mai greu la apă și apoi a băut mult. Diferența este că, în aceste cazuri, câinele ar trebui să aibă stare bună, să mănânce normal după un timp și să nu aibă simptome precum apatie, vomă, diaree, slăbire sau urinare excesivă. Dacă câinele bea multă apă și nu mănâncă, iar starea lui nu revine rapid la normal, trebuie căutată cauza. Citiți și: Soluție pentru tartru la câini. Semne de alarmă pe care nu trebuie să le ignori Când setea crescută vine împreună cu lipsa poftei de mâncare, uită-te la tabloul complet. Mergi la veterinar dacă observi: câinele refuză mâncarea peste 24 de ore; bea apă mult mai mult decât de obicei; urinează foarte des sau în cantitate mare; are accidente urinare în casă; vomită; are diaree; este apatic; slăbește; gâfâie mult; are abdomen dureros; are febră sau pare fierbinte; are gingii palide, uscate sau lipicioase; pare confuz sau foarte slăbit; este pui, senior sau are boli cunoscute; este femelă nesterilizată și pare bolnavă. AKC recomandă contactarea medicului veterinar dacă un câine nu mănâncă timp de două zile, iar prezența altor simptome precum letargia, voma sau schimbările de comportament face consultul și mai important. De ce câinele bea multă apă și nu mănâncă? Cauzele pot fi multe. Unele sunt digestive, altele hormonale, renale, infecțioase sau chiar urgente. 1. Greață sau problemă digestivă Un câine care are greață poate refuza mâncarea, dar poate continua să bea apă. Uneori bea mult pentru că simte disconfort gastric. Alteori bea, apoi vomită. Poate fi vorba despre: gastrită; gastroenterită; hrană nepotrivită; schimbare bruscă de dietă; corp străin; paraziți; pancreatită; intoxicație; infecție digestivă. Semne utile: salivează; linge botul des; miroase mâncarea, dar nu mănâncă; vomită apă, spumă sau bilă; are diaree; stă ghemuit; pare deranjat când îi atingi abdomenul. Dacă câinele bea multă apă și nu mănâncă din cauza greței, nu forța mâncarea. Mai important este să vezi dacă poate păstra apa și dacă starea lui se degradează. 2. Febră, infecție sau inflamație Febra poate crește setea și poate reduce pofta de mâncare. Câinii cu infecții sau inflamații pot deveni apatici, pot dormi mai mult, pot respira mai rapid și pot refuza hrana. Poate fi vorba despre: infecții urinare; infecții respiratorii; infecții digestive; probleme dentare severe; răni infectate; inflamații interne; boli transmise de căpușe. Semne posibile: câinele este cald la atingere; tremură; este apatic; gâfâie fără efort; refuză joaca; urinează mai des; are durere; nu mănâncă. În infecțiile urinare, de exemplu, câinele poate bea mai mult, poate urina mai des și poate părea inconfortabil. Dacă apare și refuzul hranei, consultul devine important. 3. Diabetul zaharat Diabetul este una dintre cauzele importante atunci când câinele bea multă apă. În diabet, organismul nu gestionează corect glucoza, iar câinele poate urina mai mult și poate bea mai mult pentru a compensa pierderile de apă. Semne frecvente în diabet: sete crescută; urinare crescută; scădere în greutate; modificări ale apetitului; infecții repetate; cataractă sau ochi tulburi; oboseală. Cornell menționează că semnele principale ale diabetului la câini includ sete crescută, urinare crescută, apetit crescut și scădere în greutate. Dacă se dezvoltă cetoacidoză diabetică, semnele pot deveni mai severe, cu slăbiciune, letargie, poftă de mâncare scăzută sau absentă, vomă și deshidratare. Citiți și: Dermatită la câini. De aceea, când câinele bea multă apă și nu mănâncă, diabetul este una dintre cauzele care trebuie exclusă, mai ales dacă apar urinare frecventă, slăbire sau stare generală proastă. 4. Probleme renale Rinichii ajută la filtrarea sângelui și la reglarea apei în organism. Când rinichii nu mai concentrează corect urina, câinele poate urina mai mult și poate bea mai mult. Semne posibile în probleme renale: sete crescută; urinare crescută; lipsa poftei de mâncare; vomă; respirație urât mirositoare; slăbire; blană ternă; apatie;