Icterul la câini apare atunci când pielea, gingiile, albul ochilor sau interiorul urechilor capătă o nuanță galbenă. De multe ori, stăpânii observă prima dată culoarea galbenă la nivelul ochilor sau gingiilor, pentru că mare parte din pielea câinelui este acoperită de blană. Icterul nu este o boală în sine, ci un semn că în organism se acumulează bilirubină, un pigment galben rezultat din degradarea hemoglobinei din globulele roșii. În mod normal, bilirubina este procesată de ficat și eliminată prin bilă în tractul intestinal. Dacă acest proces nu funcționează corect, bilirubina crește în sânge și țesuturi, iar câinele poate deveni vizibil galben. Icterul la câini trebuie tratat ca un semn medical important, nu ca o problemă care „trece de la sine”. Cauza poate fi legată de distrugerea globulelor roșii, de o boală a ficatului sau de o problemă la nivelul vezicii biliare ori al canalelor biliare. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat prin consult, analize de sânge, ecografie și alte investigații recomandate de medicul veterinar, pentru a identifica problema reală. În acest articol explicăm ce înseamnă icterul la câini, de ce apare, ce semne trebuie urmărite și când este nevoie de consult rapid. Ce este icterul la câini? Icterul, numit și jaundice sau icterus, este colorarea galbenă a țesuturilor din cauza acumulării de bilirubină. Bilirubina apare în urma degradării hemoglobinei, proteina din globulele roșii care transportă oxigenul. Ficatul are rolul de a procesa bilirubina și de a o elimina prin bilă. Când există o problemă pe acest traseu, bilirubina se acumulează și apare culoarea galbenă. La câini, icterul se observă mai ușor în zonele fără blană sau cu țesuturi deschise la culoare: albul ochilor; gingii; interiorul urechilor; pielea de pe abdomen; mucoase; uneori urină mai închisă la culoare. Dacă gingiile câinelui sunt pigmentate natural sau foarte închise la culoare, icterul poate fi mai greu de observat acasă. În unele cazuri, medicul poate observa modificarea la consult sau în urma analizelor, înainte ca stăpânul să remarce culoarea galbenă. Cititi si: Enterocolita la câini. De ce apare icterul la câini? Cauzele icterului la câini sunt împărțite, în general, în trei mari categorii: distrugerea globulelor roșii, afectarea ficatului sau blocarea fluxului bilei. Aceste categorii sunt importante pentru că tratamentul depinde complet de cauza reală, nu doar de culoarea galbenă observată. 1. Distrugerea globulelor roșii O cauză posibilă este distrugerea accelerată a globulelor roșii, proces numit hemoliză. Când se distrug prea multe globule roșii, organismul produce mai multă bilirubină decât poate procesa ficatul. În acest caz, câinele poate avea și anemie, slăbiciune, gingii palide sau stare generală proastă. Hemoliza poate fi asociată cu boli autoimune, infecții, paraziți ai sângelui, toxine, anumite medicamente sau alte probleme medicale. 2. Boală hepatică Icterul poate apărea și când ficatul este afectat. Ficatul nu mai procesează bilirubina normal, iar aceasta se acumulează în sânge. Problemele hepatice pot avea multe cauze: inflamații, infecții, toxine, medicamente, tumori, boli autoimune sau afecțiuni specifice unor rase. VCA menționează că orice boală care afectează sau distruge celulele hepatice poate duce la icter. 3. Obstrucție biliară O altă cauză importantă este blocarea fluxului bilei. Bila este produsă de ficat, stocată în vezica biliară și transportată prin canale biliare către intestin. Dacă aceste canale sunt blocate, inflamate sau comprimate, bilirubina nu se mai elimină corect. Obstrucția poate fi asociată cu inflamații, bilă îngroșată, pietre biliare, pancreatită, tumori, traumatisme sau alte probleme abdominale. Semne care pot apărea împreună cu icterul Icterul la câini este vizibil prin culoarea galbenă, dar de multe ori apar și alte semne. Acestea depind de cauza principală și de cât de grav este afectat organismul. Semne frecvente Poți observa: gingii galbene; albul ochilor galben; piele gălbuie; urină portocalie sau foarte închisă; apatie; lipsa poftei de mâncare; vărsături; diaree; scădere în greutate; febră; sete crescută; urinare modificată; durere abdominală; abdomen umflat; slăbiciune; vânătăi sau puncte roșii pe piele; sângerări; comportament schimbat. PetMD enumeră printre semnele asociate icterului la câini febra, lipsa poftei de mâncare, vărsăturile, diareea, letargia, setea și urinarea crescute, vânătăile, durerea abdominală, slăbiciunea, modificările de comportament și, în cazuri severe, semne neurologice. Cititi si: Infecție ureche la câine. Icterul la câini este urgență? Da, icterul trebuie luat în serios și verificat rapid. Nu orice caz înseamnă automat o situație fatală, dar icterul indică o problemă importantă în organism. PetMD descrie icterul ca simptom al unei afecțiuni de fond severe, care poate fi amenințătoare de viață, iar VCA subliniază că prognosticul depinde de cauza care produce icterul. Mergi rapid la veterinar dacă observi: ochi sau gingii galbene; urină portocalie sau maro; câine apatic; refuzul hranei; vărsături repetate; diaree cu sânge; abdomen dureros; respirație grea; gingii foarte palide; vânătăi sau sângerări; febră; slăbiciune severă; convulsii; dezorientare; câine care se prăbușește. Dacă icterul este însoțit de apatie, vărsături, durere, sângerări sau stare generală proastă, consultul nu trebuie amânat. Icter sau doar culoare normală? Uneori, stăpânul se întreabă dacă gingiile sau ochii sunt cu adevărat galbene sau doar par așa în lumină. Cel mai simplu este să verifici în lumină naturală și să compari cu aspectul obișnuit al câinelui. Totuși, dacă ai dubii, este mai sigur să mergi la medic. Icterul poate fi mai greu de observat la câinii cu gingii pigmentate sau la cei cu blană închisă, iar uneori analizele arată problema înainte ca modificarea să fie evidentă pentru stăpân. Cum se pune diagnosticul? Diagnosticul începe cu un consult veterinar. Medicul examinează câinele, verifică mucoasele, abdomenul, temperatura, starea generală și istoricul medical. Apoi poate recomanda analize pentru a afla de ce a apărut icterul. Analize de sânge Analizele de sânge sunt esențiale. Medicul poate recomanda hemoleucogramă, pentru a vedea dacă există anemie sau semne de inflamație, și biochimie sanguină, pentru evaluarea ficatului, bilirubinei și altor parametri. VCA explică faptul că hemoleucograma ajută la evaluarea globulelor roșii, albe și a trombocitelor, iar profilul biochimic poate include enzime hepatice precum ALT, AST, ALP și bilirubină totală. Ecografie abdominală Ecografia poate fi recomandată pentru evaluarea ficatului, vezicii biliare, canalelor biliare, pancreasului și altor organe abdominale. În cazul suspiciunii de obstrucție biliară, VCA menționează că

Enterocolita la câini este o inflamație a intestinului care poate provoca diaree, scaune moi, mucus, sânge în scaun, durere abdominală, apatie, lipsa poftei de mâncare sau vărsături. În limbajul de zi cu zi, mulți stăpâni folosesc termenul „enterocolită” pentru aproape orice episod digestiv cu diaree, însă medical lucrurile pot fi mai complexe. Diareea este un semn clinic, nu o boală în sine, iar cauzele pot varia de la o schimbare de hrană până la paraziți, infecții, corp străin, pancreatită, intoxicații sau boli ale altor organe. VCA explică faptul că diareea apare prin mișcarea mai rapidă a conținutului intestinal și absorbția redusă a apei, nutrienților și electroliților. Dacă suspectezi enterocolita la câini, cel mai important este să urmărești starea generală a animalului: dacă mănâncă, bea apă, are energie, vomită, are sânge în scaun sau pare dureros. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat corect prin consult, examen coproparazitologic, analize sau investigații recomandate de medicul veterinar, în funcție de caz. În continuare, explicăm ce este enterocolita, de ce apare, ce semne nu trebuie ignorate și ce opțiuni de tratament pot fi recomandate. Ce este enterocolita la câini? Enterocolita la câini înseamnă inflamația intestinului subțire și a colonului. Practic, poate afecta atât digestia și absorbția nutrienților, cât și formarea normală a scaunului. De aceea, câinele poate avea diaree apoasă, scaune moi repetate, mucus, sânge proaspăt, dureri abdominale sau nevoia de a ieși afară foarte des. Este util să diferențiem câteva noțiuni: enterită – inflamația intestinului subțire; colită – inflamația colonului, adică intestinul gros; gastroenterită – inflamația stomacului și intestinelor; enterocolită – inflamație care implică intestinul subțire și colonul. VCA definește gastroenterita ca inflamație a tractului gastrointestinal, adică stomac și intestine, și arată că poate produce durere abdominală, diaree, vărsături și alte semne clinice. Cum îți dai seama că un câine poate avea enterocolită? Enterocolita la câini se observă cel mai des prin modificarea scaunului. Un câine poate avea diaree bruscă, scaune mai dese, mucus sau chiar sânge. Uneori apar și vărsături, lipsă de poftă de mâncare sau apatie. Cititi si: Infecție ureche la câine. Semne frecvente Poți observa: diaree; scaun moale; scaune dese; mucus în scaun; sânge roșu în scaun; vărsături; gaze; abdomen sensibil; câine care cere des afară; lipsa poftei de mâncare; apatie; deshidratare; febră ușoară în unele cazuri. VCA menționează că majoritatea câinilor cu gastroenterită pot avea episoade de vărsături și diaree, pot părea mai puțin activi, pot avea apetit redus și pot deveni deshidratați dacă vărsăturile și diareea persistă mai mult de 24 de ore. Cauze frecvente pentru enterocolita la câini Enterocolita la câini poate avea multe cauze. Uneori este vorba despre o problemă minoră, cum ar fi schimbarea bruscă a hranei. Alteori poate fi o afecțiune care necesită investigații și tratament rapid. 1. Schimbarea bruscă a hranei Câinii pot face diaree dacă hrana este schimbată prea repede. Sistemul digestiv are nevoie de timp să se adapteze. O trecere bruscă de la o hrană la alta poate duce la scaune moi, gaze sau disconfort abdominal. Situații frecvente: schimbarea tipului de bobițe; introducerea unei hrane noi; prea multe recompense; resturi de la masă; hrană grasă; mâncare stricată sau nepotrivită. 2. Paraziții intestinali Paraziții intestinali pot provoca diaree, mucus, scădere în greutate, blană ternă sau vărsături. Printre paraziții care pot afecta câinii se numără limbricii, viermii cu cârlig, viermii bici, Giardia sau coccidiile. VCA menționează că infecțiile intestinale cu bacterii, coccidii sau viermi intestinali pot fi cauze posibile ale diareei la câini. 3. Infecții bacteriene sau virale Unele infecții digestive pot provoca diaree și vărsături. În cazuri mai serioase, pot apărea febră, sânge în scaun, apatie sau deshidratare. Puii și câinii nevaccinați trebuie evaluați mai rapid, pentru că unele boli virale pot evolua sever. 4. Corp străin sau obiect înghițit Dacă animalul a ros o jucărie, un os, un băț sau a înghițit ceva nepotrivit, pot apărea vărsături, diaree, durere abdominală sau lipsă de poftă de mâncare. VCA include corpurile străine și obiectele înghițite printre problemele importante pe care medicul veterinar trebuie să le excludă când un câine are vărsături și diaree 5. Toxine, plante sau medicamente Unele substanțe pot irita tractul digestiv sau pot afecta organele interne. Detergenții, pesticidele, plantele toxice, medicamentele pentru oameni sau medicamentele administrate greșit pot declanșa simptome digestive. VCA enumeră otrăvirile, toxinele, plantele și produsele de curățenie printre posibilele cauze serioase care trebuie luate în calcul în episoadele de vărsături și diaree. 6. Pancreatită sau boli ale ficatului, rinichilor ori altor organe Diareea și vărsăturile nu vin întotdeauna doar din intestin. Uneori pot fi semne ale unei probleme pancreatice, hepatice, renale sau endocrine. VCA arată că, în evaluarea câinilor cu vărsături și diaree, medicul poate lua în calcul boli pancreatice, hepatice, renale sau endocrine, printre alte cauze. Cititi si: Mâncărime la câini Enterocolită acută sau cronică? Enterocolita la câini poate fi acută sau cronică. Enterocolita acută Apare brusc și poate fi legată de ceva ce câinele a mâncat, o infecție, un parazit, o intoxicație sau o schimbare de dietă. Uneori se ameliorează rapid, dar trebuie urmărită atent. Enterocolita cronică Înseamnă că semnele persistă sau revin. Câinele poate avea episoade repetate de diaree, mucus, scaune moi sau sânge în scaun. În aceste cazuri, cauza trebuie investigată mai atent: paraziți, alergii alimentare, boli inflamatorii intestinale, probleme pancreatice sau alte afecțiuni. Cornell recomandă consult veterinar dacă diareea nu se rezolvă în 48-72 de ore, dacă animalul nu mănâncă, este letargic, vomită sau are scaun negru, cu aspect de gudron. Cum arată scaunul în enterocolita la câini? Aspectul scaunului poate oferi indicii, dar nu pune singur diagnosticul. Poți observa: scaun moale; diaree apoasă; mucus; sânge roșu proaspăt; scaun în cantitate mare; scaune dese, în cantitate mică; miros puternic; nevoia urgentă de a ieși afară. Dacă este afectat mai ales intestinul gros, pot apărea scaune dese, mucus și uneori sânge proaspăt. MSD Veterinary Manual descrie colita ca o cauză de diaree de intestin gros la câini și pisici, acută sau cronică, iar diagnosticul se bazează pe istoric, semne clinice și teste pentru excluderea cauzelor infecțioase. Când enterocolita la

Infecția la ureche la câine este o problemă frecventă, dureroasă și uneori mai serioasă decât pare la început. Mulți stăpâni observă că animalul scutură des din cap, se scarpină la ureche, are miros neplăcut, secreții, roșeață sau nu mai acceptă să fie atins în zona capului. De cele mai multe ori, când vorbim despre „infecție la ureche”, ne referim la otita externă, adică inflamația sau infecția canalului auditiv extern. Semnele frecvente pot include scuturatul capului, mâncărime, durere, miros neplăcut, roșeață, leziuni și umflarea canalului auditiv. Infecția la ureche la câine nu ar trebui tratată după ureche, cu picături rămase de la alt episod sau cu soluții recomandate pe internet. Cauza poate fi bacteriană, fungică, alergică, parazitară sau poate exista un corp străin în ureche. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat corect prin consult, examinarea urechii și teste recomandate de medicul veterinar, astfel încât tratamentul să fie ales în funcție de cauza reală. În continuare, explicăm de ce apare infecția la ureche la câine, ce semne trebuie urmărite și când este momentul să mergi la veterinar. Ce înseamnă infecție la ureche la câine? Infecția la ureche la câine apare atunci când în canalul auditiv se dezvoltă excesiv bacterii, drojdii sau alte microorganisme, de obicei pe fondul unei inflamații. Urechea devine roșie, sensibilă, dureroasă și poate produce secreții sau miros neplăcut. Cea mai frecventă formă este otita externă, care afectează canalul auditiv extern. Există însă și forme mai profunde: otită externă – afectează canalul auditiv extern; otită medie – afectează urechea medie; otită internă – afectează urechea internă și poate da probleme de echilibru. Infecțiile urechii medii și interne pot fi mai serioase, mai ales dacă apar după o otită externă netratată sau recurentă. Semnele pot include cap înclinat, durere, scăderea auzului, dezechilibru sau mișcări anormale ale ochilor. Cititi si: Enterocolita la câini. De ce apare infecția la ureche la câine? Infecția la ureche nu apare mereu din același motiv. De multe ori, bacteriile sau drojdiile se dezvoltă după ce urechea a fost deja inflamată din altă cauză. Asta înseamnă că tratamentul trebuie să rezolve nu doar infecția, ci și factorul care a pornit problema. Cauze frecvente Infecția la ureche la câine poate fi favorizată de: alergii alimentare sau de mediu; bacterii; drojdii, precum Malassezia; acarieni auriculari; umezeală după baie sau înot; păr în exces în canalul auditiv; corp străin, cum ar fi fragmente de iarbă; producție crescută de cerumen; canal auditiv îngust; urechi lungi și căzute; curățare agresivă sau incorectă; boli dermatologice cronice; probleme hormonale, cum ar fi hipotiroidismul. VCA menționează că unele rase cu urechi mari, căzute sau păroase pot fi mai predispuse, dar infecțiile pot apărea la orice rasă. Tot VCA subliniază că alergiile sunt implicate în multe cazuri de infecții auriculare, mai ales când acestea sunt cronice sau recurente. Semne de infecție la ureche la câine Semnele pot apărea brusc sau treptat. Uneori este afectată o singură ureche, alteori ambele. Semne care trebuie urmărite Poți suspecta o infecție la ureche dacă observi: câinele scutură des din cap; se scarpină insistent la ureche; își freacă urechea de covor sau mobilă; urechea miroase urât; apar secreții maro, galbene, negre sau lipicioase; urechea este roșie; canalul auditiv pare umflat; câinele plânge când îl atingi; nu te lasă să îi verifici urechea; ține capul ușor înclinat; apar cruste sau piele îngroșată; câinele pare agitat sau deranjat. Infecțiile urechii pot produce durere și disconfort, iar câinii își scutură capul și se scarpină pentru a încerca să elimine secrețiile sau senzația de presiune din canalul auditiv. Cum arată secrețiile într-o infecție la ureche? Secrețiile pot arăta diferit în funcție de cauză. Uneori sunt maro și ceroase, alteori galbene, negre, umede sau urât mirositoare. Totuși, culoarea nu este suficientă pentru diagnostic. Poți observa: secreții maro închis; secreții galbene; secreții negre; ceară în exces; material lipicios; ureche umedă; miros puternic; cruste; piele îngroșată. Nu alege tratamentul doar după aspectul secreției. O ureche cu secreție maro poate avea drojdii, bacterii, inflamație alergică sau acarieni. Tratamentul diferă în funcție de cauză. Infecție bacteriană sau infecție cu drojdii? Mulți stăpâni întreabă dacă este „bacterie” sau „ciupercă”. În realitate, pot exista bacterii, drojdii sau o combinație între ele. Uneori, infecția este doar efectul unei probleme mai vechi, cum ar fi o alergie. Infecția bacteriană Poate produce: durere; roșeață; secreții; miros neplăcut; canal auditiv inflamat; sensibilitate la atingere. Infecția cu drojdii Poate fi asociată cu: miros puternic; secreții maronii; mâncărime; piele grasă; otite care revin; probleme dermatologice sau alergii. Medicul veterinar poate face citologie auriculară, adică examinarea la microscop a unei probe din ureche, pentru a vedea dacă predomină bacteriile, drojdiile sau inflamația. Diagnosticul otitei externe se bazează pe istoric, examinare otoscopică și evaluare citologică. Cititi si: Mâncărime la câini. Ce câini sunt mai predispuși la infecții ale urechii? Orice câine poate face infecție la ureche, dar riscul poate fi mai mare la unii. Câini cu risc mai mare Infecțiile auriculare apar mai des la: câini cu urechi lungi și căzute; câini care înoată des; câini spălați des fără uscarea corectă a urechilor; câini cu alergii; câini cu otite recurente; câini cu mult păr în canalul auditiv; câini cu producție mare de cerumen; câini cu piele sensibilă; câini cu probleme hormonale sau dermatologice. AKC notează că infecțiile urechii sunt comune la câini, mai ales la cei cu urechi căzute, și pot produce scuturat din cap, scărpinat, secreții, miros, roșeață, umflare, durere și cruste. Cititi si: Giardia la pisici: semne care nu trebuie ignorate. Cu ce se poate confunda infecția la ureche? Nu orice scărpinat la ureche înseamnă infecție. Uneori poate fi alergie, corp străin, acarieni sau o rană produsă prin scărpinat. Probleme care pot arăta asemănător Infecția la ureche poate fi confundată cu: alergii; otită alergică; acarieni auriculari; corp străin; rană în canalul auditiv; hematom auricular; exces de ceară; dermatită în jurul urechii; otită medie sau internă; probleme neurologice, dacă apare cap înclinat. De aceea, consultul contează. Picăturile nepotrivite pot calma temporar simptomele, dar nu rezolvă cauza. Cum se pune diagnosticul? Diagnosticul nu se pune doar

Mâncărimea la câini este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care stăpânii ajung la medicul veterinar. Un câine care se scarpină ocazional nu este neapărat bolnav, dar atunci când scărpinatul devine repetat, intens sau este însoțit de roșeață, cădere de păr, cruste, răni, miros neplăcut ori lins excesiv, problema trebuie verificată. Mâncărimea nu este o boală în sine, ci un semn că pielea este iritată sau afectată. Cele mai frecvente cauze includ paraziții, infecțiile și alergiile. Dacă observi mâncărime la câini, nu este recomandat să aplici creme, șampoane sau tratamente „după ureche”. Cauza poate fi simplă, cum ar fi puricii, dar poate fi și o alergie, o infecție bacteriană, o infecție cu drojdii, râie, dermatită de contact sau o problemă dermatologică recurentă. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat corect, iar medicul veterinar poate recomanda examinarea pielii, teste dermatologice și tratamentul potrivit în funcție de cauza reală. Ce înseamnă mâncărime la câini? Mâncărimea, numită medical prurit, este senzația care face câinele să se scarpine, să se lingă, să se muște sau să se frece de obiecte. Poate apărea într-o singură zonă, cum ar fi urechile, labele sau baza cozii, sau poate fi generalizată pe mai multe zone ale corpului. Un câine cu mâncărime poate: să se scarpine des; să își lingă labele; să se muște de piele; să își frece fața de covor; să își frece corpul de mobilă; să își roadă coada sau spatele; să se trezească noaptea pentru a se scărpina. VCA explică faptul că pruritul este frecvent în multe boli de piele și poate fi însoțit de piele roșie, inflamată, cădere de păr, cruste, răni sau infecții secundare cauzate de scărpinat și automutilare. Când mâncărimea la câini devine o problemă? Scărpinatul ocazional este normal. Devine îngrijorător atunci când este repetat, intens sau modifică pielea. Dacă animalul se scarpină până face răni, dacă blana începe să cadă sau dacă pielea miroase urât, problema nu mai trebuie tratată ca o simplă iritație. Cititi si: Infecție ureche la câine. Semne care arată că mâncărimea trebuie verificată Mergi la veterinar dacă observi: scărpinat intens; lins obsesiv la labe; piele roșie; cruste; coji; răni; sânge; miros neplăcut; cădere de păr; zone fără blană; piele îngroșată; urechi roșii sau murdare; câine agitat sau care nu doarme bine; simptome care revin după tratament. Cu cât câinele se scarpină mai mult, cu atât poate răni mai tare pielea. Rănile deschise pot favoriza infecțiile bacteriene sau cu drojdii. Cauze frecvente pentru mâncărime la câini Mâncărimea la câini poate avea multe cauze. De multe ori, aspectul pielii nu este suficient pentru a ști exact ce se întâmplă. Două probleme complet diferite pot arăta aproape la fel la început. 1. Puricii și alergia la purici Puricii sunt una dintre cele mai frecvente cauze de mâncărime la câini. Chiar și câinii care stau mai mult în casă pot lua purici, mai ales dacă ies afară, au contact cu alte animale sau nu au protecție antiparazitară constantă. La câinii alergici la saliva de purice, o singură mușcătură poate produce mâncărime intensă. De aceea, faptul că nu vezi purici pe câine nu exclude complet problema. Semne posibile scărpinat în zona cozii; mușcatul spatelui; puncte negre în blană; roșeață; cruste; răni; cădere de păr; agitație. Merck menționează sensibilitatea la mușcăturile de insecte ca una dintre cauzele comune de mâncărime alergică la câini, alături de alergiile alimentare și alergiile de mediu. 2. Alergiile de mediu Alergiile de mediu, cunoscute și ca dermatită atopică, pot apărea atunci când câinele reacționează la alergeni precum polen, praf, mucegai, acarieni de praf sau alte particule din mediu. Uneori simptomele sunt sezoniere, alteori apar tot anul. Semne frecvente mâncărime la labe; lins excesiv; scărpinat la urechi; otite repetate; roșeață pe abdomen; iritații la axile; frecatul botului; piele îngroșată în timp; blană pătată de salivă. Merck explică faptul că mâncărimea sezonieră poate sugera alergeni sezonieri, iar mâncărimea prezentă tot anul poate fi asociată cu alergeni de mediu, cum ar fi praful, dar și cu alergii alimentare. 3. Alergia alimentară Alergia alimentară poate produce mâncărime, probleme digestive sau ambele. Nu apare neapărat imediat după ce câinele mănâncă un anumit aliment. Uneori, câinele poate consuma aceeași hrană mult timp înainte să apară semne. Semne care pot ridica suspiciunea mâncărime tot anul; otite recurente; lins la labe; roșeață pe piele; diaree sau scaun moale; vărsături ocazionale; lipsă de răspuns la tratamente obișnuite. Diagnosticul de alergie alimentară nu se pune doar prin schimbarea rapidă a hranei. De obicei, medicul veterinar poate recomanda o dietă de eliminare, făcută corect, pe o perioadă stabilită. 4. Infecțiile bacteriene ale pielii Când pielea este iritată, câinele se scarpină, se linge și se mușcă. Acest lucru poate rupe bariera naturală a pielii și poate favoriza infecțiile bacteriene. O infecție bacteriană poate fi cauza principală a mâncărimii sau poate apărea secundar unei alergii, puricilor sau altor probleme. Cititi si: Giardia la pisici: semne care nu trebuie ignorate. Semne posibile pustule; cruste; piele roșie; zone umede; miros neplăcut; cădere de păr; leziuni circulare; secreții; durere la atingere. MSD Veterinary Manual explică faptul că pioderma este, de obicei, o infecție bacteriană a pielii, iar la câini poate fi asociată cu alergii, paraziți externi, probleme endocrine, seboree sau alte boli de piele. 5. Drojdii și infecții fungice Uneori, mâncărimea la câini este asociată cu drojdii, mai ales Malassezia, sau cu infecții fungice precum dermatofitoza. Drojdia apare mai ușor în zone calde, umede, cum ar fi urechile, labele, pliurile pielii, axilele sau zona inghinală. Semne posibile miros neplăcut; piele grasă; roșeață; mâncărime; lins la labe; secreții în urechi; piele îngroșată; culoare închisă a pielii; coji sau cruste. Tratamentul pentru drojdii este diferit de tratamentul pentru bacterii sau purici. De aceea, diagnosticul este important înainte de a aplica produse pe piele. 6. Râia și acarienii Acarienii pot provoca mâncărime intensă. Unele forme de râie sunt foarte pruriginoase, iar câinele se poate scărpina până își face răni. În alte cazuri, semnele pot include căderea părului, cruste și piele iritată. Semne posibile mâncărime foarte puternică; cruste; zone fără păr; roșeață; răni;

Giardia la pisici este o infecție intestinală produsă de un parazit microscopic, care poate afecta digestia și poate duce la diaree, scaune moi, mucus în scaun, gaze, vărsături, scădere în greutate sau lipsă de energie. Spre deosebire de limbrici sau tenie, Giardia nu este un vierme și nu se vede cu ochiul liber în litieră. O pisică poate avea Giardia fără să elimine viermi vizibili, iar uneori poate avea chiar simptome discrete sau deloc. VCA explică faptul că Giardia este un organism microscopic, unicelular, care produce giardioză, iar multe pisici infectate pot să nu aibă diaree, vărsături sau alte semne evidente de boală. Totuși, când apar scaune moi persistente, diaree urât mirositoare, mucus, pierdere în greutate sau episoade digestive care revin, problema trebuie verificată. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, pisica poate fi evaluată prin consult, analiză de fecale și teste recomandate de medicul veterinar, astfel încât tratamentul să fie ales corect. În acest articol explicăm ce este Giardia la pisici, cum se transmite, ce semne trebuie urmărite, cum se pune diagnosticul și ce măsuri de igienă ajută la reducerea reinfectării. Ce este Giardia la pisici? Giardia la pisici este o infecție digestivă produsă de un protozoar, adică un parazit microscopic unicelular. Acesta trăiește în intestin și poate afecta digestia normală. Giardia are două forme importante: forma activă, care trăiește în intestin, și forma de chist, care este eliminată prin fecale și poate supraviețui în mediu. Chisturile sunt forma prin care infecția se transmite mai departe. Pisica se poate infecta când înghite chisturi de Giardia din mediu, din apă contaminată, din litieră, de pe blană sau de pe suprafețe contaminate cu fecale. CDC menționează că animalele se pot infecta prin înghițirea unor cantități mici de fecale contaminate, prin joacă în sol contaminat, prin lins după contact cu suprafețe murdare sau prin consum de apă contaminată. Cum se transmite Giardia la pisici? Giardia se transmite pe cale fecal-orală. Mai simplu spus, parazitul ajunge în mediu prin fecalele unei pisici infectate, iar altă pisică se poate infecta dacă înghite chisturile. Căi frecvente de transmitere Pisica poate lua Giardia prin: contact cu litieră contaminată; linsul blănii după ce a atins o suprafață contaminată; apă contaminată; contact cu fecale infectate; medii aglomerate, cum ar fi adăposturi sau locuințe cu mai multe pisici; obiecte contaminate, precum boluri, pături, jucării sau cuști; contact cu alte animale purtătoare. La pisicile de apartament, riscul poate fi mai mic decât la animalele care ies afară, dar nu este zero. O pisică adoptată recent, o pisică venită din adăpost sau o pisică ce trăiește cu mai multe animale poate avea risc mai mare. Citiți și: Mâncărime la câini. Ce pisici au risc mai mare? Giardia la pisici poate apărea la orice vârstă, dar unele pisici sunt mai vulnerabile. Risc mai mare pot avea: puii de pisică; pisicile adoptate recent; pisicile din adăposturi; pisicile care trăiesc în grupuri mari; pisicile cu imunitate scăzută; pisicile cu FIV, FeLV sau alte boli cronice; pisicile care au diaree recurentă; pisicile care au fost expuse la medii contaminate. VCA menționează că giardioza este mai frecventă la pisoi și la pisicile adulte debilitate, iar riscul crește în grupuri dens populate, precum adăposturi, pet shop-uri sau crescătorii. Semne de Giardia la pisici Giardia la pisici poate provoca semne digestive, dar nu toate pisicile infectate au simptome. Unele sunt purtătoare și pot elimina chisturi fără să pară bolnave. Altele pot avea diaree clară și episoade repetate. Semne care nu trebuie ignorate Fii atent dacă observi: diaree; scaun moale; scaun urât mirositor; mucus în scaun; sânge în scaun; scaun cu aspect gras; vărsături; gaze; lipsă de poftă de mâncare; scădere în greutate; blană ternă; apatie; mers des la litieră; murdărire în zona posterioară. VCA descrie semnele posibile ale giardiozei la pisici ca diaree bruscă, urât mirositoare, scădere în greutate, diaree cronică sau intermitentă, scaun gras, scaun cu mucus, sânge în scaun, vărsături și energie scăzută. Cititi si: Infecție ureche la câine. Cum arată scaunul la o pisică cu Giardia? Scaunul poate varia mult. Uneori este doar mai moale. Alteori este apos, urât mirositor, cu mucus sau cu aspect gras. Unele pisici au episoade: câteva zile scaun moale, apoi pare că își revin, apoi simptomele reapar. Poți observa: scaun moale repetat; diaree apoasă; mucus; miros puternic; scaun mai deschis la culoare; scaun cu sânge; murdărire în jurul anusului; pisica se linge excesiv pentru a se curăța. Important: un scaun normal într-o zi nu exclude Giardia. Eliminarea chisturilor poate fi intermitentă, iar uneori testele trebuie repetate sau completate cu metode mai specifice. Giardia la pisici poate exista fără simptome? Da. O pisică poate avea Giardia fără diaree sau vărsături. Asta este una dintre problemele care fac controlul mai dificil, mai ales în casele cu mai multe pisici. O pisică poate părea sănătoasă, dar poate contribui la contaminarea mediului. CDC menționează că oamenii și animalele pot fi infectate cu Giardia fără semne vizibile de boală. Giardia la pisici se transmite la om? Este posibil ca animalele să poarte Giardia, dar riscul ca oamenii să ia Giardia de la câini sau pisici este considerat redus. CDC spune că este puțin probabil ca oamenii să ia infecția cu Giardia de la câini sau pisici, deoarece tipurile care îmbolnăvesc oamenii sunt, de obicei, diferite de cele întâlnite la aceste animale. Totuși, igiena rămâne importantă. Dacă în casă sunt copii mici, persoane în vârstă sau persoane cu imunitate scăzută, este bine să fii mai atent. Măsuri simple de protecție spală-te pe mâini după curățarea litierei; curăță litiera des; nu lăsa copiii să atingă fecalele; spală bolurile, păturile și jucăriile; curăță zonele unde pisica a avut diaree; evită contactul direct cu fecalele; discută cu medicul veterinar dacă ai mai multe animale în casă. Cum se pune diagnosticul? Diagnosticul pentru Giardia la pisici nu se pune doar după simptome. Diareea poate avea multe cauze: schimbare de hrană, intoleranță alimentară, paraziți intestinali, coccidii, infecții, boli inflamatorii intestinale sau alte probleme digestive. Teste posibile Medicul veterinar poate recomanda: examen coproparazitologic; test antigen Giardia; examinarea fecalelor la microscop; teste de

Giardia la câini este o infecție intestinală produsă de un parazit microscopic, care poate afecta digestia și poate provoca episoade de diaree, scaune moi, gaze, disconfort abdominal, greață sau vărsături. Uneori, câinele poate părea aproape normal, iar alteori simptomele sunt supărătoare, mai ales la pui, câini tineri, câini stresați sau animale cu imunitate mai slabă. Giardia nu este un vierme intestinal, ci un protozoar care trăiește în intestinul subțire și se transmite prin forme rezistente eliminate prin fecale. CAPC descrie Giardia ca o infecție comună la câini, transmisă prin ingerarea chisturilor din apă, hrană, obiecte sau medii contaminate cu fecale. Dacă suspectezi Giardia la câini, nu este recomandat să administrezi tratamente la întâmplare. Diareea poate avea multe cauze, iar diagnosticul corect se pune prin consult veterinar și teste specifice. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat corect, iar medicul veterinar poate recomanda analiza potrivită, tratamentul necesar și măsurile de igienă pentru a reduce riscul de reinfectare. În acest articol explicăm ce este Giardia, cum se transmite, ce semne trebuie urmărite, cum se pune diagnosticul și ce poți face pentru prevenție. Ce este Giardia la câini? Giardia la câini este o infecție digestivă produsă de Giardia duodenalis, un parazit microscopic care afectează intestinul subțire. Acesta are două forme importante: trofozoitul, forma activă din intestin, și chistul, forma rezistentă care ajunge în mediu prin fecale și poate infecta alți câini. Spre deosebire de limbrici sau tenie, Giardia nu se vede cu ochiul liber în scaun. Un câine poate avea Giardia fără să elimine viermi vizibili, iar acest lucru îi poate face pe stăpâni să creadă că diareea vine doar de la mâncare sau de la „ceva ce a mâncat afară”. Cum afectează intestinul? Giardia se atașează de suprafața intestinului subțire și poate afecta digestia și absorbția nutrienților. CAPC explică faptul că atașarea parazitului de celulele intestinale poate duce la modificări funcționale, maldigestie, malabsorbție și diaree. De aceea, Giardia la câini poate da scaune moi repetate, diaree intermitentă sau episoade digestive care par că trec și apoi revin. Cum se transmite Giardia la câini? Giardia se transmite pe cale fecal-orală. Asta înseamnă că un câine se poate infecta atunci când înghite chisturi de Giardia provenite din fecale contaminate. Nu trebuie să mănânce direct fecale; uneori este suficient să lingă labele după ce a mers printr-o zonă contaminată sau să bea apă dintr-o sursă murdară. Cititi si: Infecție ureche la câine. Căi frecvente de transmitere Câinele poate lua Giardia prin: apă contaminată din bălți, lacuri, iazuri sau pârâuri; contact cu fecale contaminate; joacă în sol contaminat; linsul labelor după plimbare; obiecte contaminate, cum ar fi boluri, cuști, pături sau jucării; contact cu alți câini infectați; medii aglomerate, precum adăposturi, pensiuni canine, canise sau parcuri pentru câini. CDC menționează că animalele se pot infecta prin înghițirea unor cantități mici de fecale contaminate, prin joacă în sol contaminat, prin lins după contact cu suprafețe murdare sau prin consumul de apă contaminată. Cititi si: Giardia la pisici. Ce câini au risc mai mare? Orice câine poate face Giardia, dar anumite situații cresc riscul. Câini mai expuși Riscul poate fi mai mare la: pui; câini tineri; câini adoptați recent; câini din adăposturi; câini care merg în parcuri canine; câini care beau apă din bălți sau lacuri; câini care trăiesc în grupuri; câini cu diaree recurentă; câini cu imunitate scăzută. CDC notează că animalele tinere, precum puii, au risc mai mare să se îmbolnăvească decât animalele adulte. Simptome de Giardia la câini Giardia la câini poate provoca simptome digestive, dar nu toți câinii infectați au semne evidente. Unii pot fi purtători și pot elimina chisturi în mediu fără să pară bolnavi. Semne frecvente Printre semnele posibile se numără: diaree; scaun moale; scaun urât mirositor; mucus în scaun; gaze; disconfort abdominal; greață; vărsături; scădere în greutate; apetit modificat; blană ternă; episoade de diaree care apar și dispar. CDC enumeră diareea, gazele, durerea abdominală, greața și vărsăturile printre semnele care pot apărea în infecția cu Giardia la oameni și animale. Tot CDC subliniază că unele animale pot fi infectate fără semne vizibile. Cum arată scaunul la un câine cu Giardia? Scaunul poate varia. Uneori este moale, alteori apos. Poate avea mucus, miros neplăcut sau poate apărea în episoade: câteva zile diaree, apoi aparent normal, apoi din nou scaun modificat. Citiți și: Mâncărime la câini. Poți observa: scaun moale, dar nu neapărat apos; diaree intermitentă; mucus; miros mai puternic decât de obicei; scaune mai dese; murdărire în jurul anusului; pierdere în greutate dacă problema persistă. Important: faptul că scaunul arată normal într-o zi nu exclude Giardia. Eliminarea chisturilor poate fi intermitentă, iar testarea poate necesita uneori mai multe probe. Giardia la câini poate exista fără simptome? Da. Un câine poate avea Giardia fără diaree sau cu semne foarte discrete. Acest lucru este important mai ales în locuințele cu mai mulți câini, în adăposturi, pensiuni canine sau medii unde animalele stau împreună. CAPC menționează că unii câini pot avea infecții subclinice, fără semne de boală, iar abordarea tratamentului poate varia în funcție de pacient, stil de viață și risc. Giardia la câini se transmite la om? Riscul există teoretic, dar în cazul câinilor și pisicilor este considerat mai redus decât cred mulți stăpâni. CDC spune că, deși animalele pot transmite Giardia oamenilor, este puțin probabil ca oamenii să ia Giardia de la câini sau pisici, deoarece tipurile care îmbolnăvesc oamenii sunt de obicei diferite de cele întâlnite la câini și pisici. Totuși, igiena rămâne importantă. Dacă în casă sunt copii mici, persoane în vârstă sau persoane cu imunitate scăzută, este bine să fii mai atent. Măsuri simple de protecție spală-te pe mâini după ce strângi fecalele; curăță rapid accidentele din casă; spală bolurile, păturile și jucăriile; nu lăsa câinele să lingă fața copiilor; evită contactul copiilor cu fecalele; curăță zonele unde câinele a avut diaree; discută cu medicul veterinar dacă ai mai multe animale în casă. CDC recomandă spălarea mâinilor după contactul cu animalele, fecalele, hrana sau obiectele lor și curățarea/dezinfectarea regulată a obiectelor animalului atunci când există infecție

Deparazitarea internă la pisici este una dintre cele mai importante măsuri de prevenție pentru sănătatea animalului, dar și una dintre cele mai des făcute greșit. Mulți stăpâni o văd ca pe „o pastilă dată din când în când”, însă lucrurile sunt mai nuanțate. Pisicile pot avea paraziți intestinali fără semne evidente, iar în alte cazuri pot apărea vărsături, diaree, scădere în greutate, blană ternă, abdomen umflat sau viermi vizibili în fecale. Paraziții gastrointestinali sunt o problemă frecventă la pisici, iar unele infestații pot afecta și oamenii, mai ales prin contact cu medii contaminate sau igienă deficitară. Deparazitarea internă la pisici trebuie făcută corect, în funcție de vârstă, greutate, stil de viață, acces la exterior, contact cu alte animale, prezența puricilor și riscul real de reinfestare. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, pisica poate fi evaluată corect, iar medicul veterinar poate recomanda schema potrivită de deparazitare, analize coproparazitologice sau tratament specific, în funcție de fiecare caz. În acest articol explicăm când se face deparazitarea internă, ce paraziți poate viza, ce semne trebuie urmărite și ce greșeli ar trebui evitate. Ce înseamnă deparazitarea internă la pisici? Deparazitarea internă la pisici înseamnă administrarea unui produs antiparazitar care acționează asupra paraziților interni. De cele mai multe ori, stăpânii se gândesc la viermii intestinali, dar există mai multe categorii de paraziți care pot afecta pisicile. Printre paraziții interni întâlniți la pisici se pot număra: limbricii; tenia; viermii cu cârlig; Giardia; coccidiile; alți paraziți gastrointestinali. Nu toate produsele acționează asupra tuturor paraziților. De exemplu, un tratament potrivit pentru limbrici poate să nu fie suficient pentru Giardia sau coccidii. De aceea, deparazitarea internă la pisici nu ar trebui făcută la întâmplare. De ce este importantă deparazitarea internă? Paraziții intestinali pot afecta digestia, absorbția nutrienților și starea generală a pisicii. La pui, impactul poate fi mai puternic, deoarece organismul este în creștere și se poate deshidrata sau slăbi mai repede. Cornell Feline Health Center menționează că paraziții gastrointestinali la pisici pot da semne nespecifice, precum blană ternă, tuse, vărsături, diaree, scaun cu mucus sau sânge, lipsa poftei de mâncare, mucoase palide sau abdomen umflat. Cititi si: Giardia la câini. Deparazitarea internă contează pentru că poate ajuta la: protejarea sănătății digestive; prevenirea slăbirii și a anemiei; reducerea riscului de contaminare a mediului; protejarea altor animale din casă; reducerea riscului pentru oameni, în cazul unor paraziți zoonotici; menținerea unei prevenții corecte pe termen lung. Pisica de apartament are nevoie de deparazitare internă? Da, poate avea nevoie, chiar dacă riscul este mai mic decât la o pisică ce iese afară. O pisică de apartament poate intra în contact cu paraziți prin purici, alte animale, insecte, încălțăminte murdară, hrană contaminată sau prin istoricul ei anterior, mai ales dacă a fost adoptată recent. Pisicile care ies afară, vânează rozătoare sau au contact cu alte animale au, de obicei, risc mai mare. VCA explică faptul că pisicile pot lua paraziți interni în moduri diferite, inclusiv prin ingestia ouălor din fecale contaminate, prin purici în cazul teniei sau prin rozătoare și alte gazde intermediare. Cititi si: Giardia la pisici. Când se face deparazitarea internă la pisici? Nu există o singură schemă perfectă pentru toate pisicile. Frecvența depinde de vârstă, stil de viață și risc. ESCCAP subliniază că deparazitarea câinilor și pisicilor trebuie stabilită în funcție de riscul individual, inclusiv acces la exterior, vânătoare, dietă cu carne crudă, expunere anterioară și recomandarea medicului veterinar. În general, medicul veterinar poate recomanda o schemă diferită pentru: pui de pisică; pisici adulte de apartament; pisici care ies afară; pisici care vânează; pisici adoptate recent; pisici cu purici; pisici care trăiesc cu alte animale; pisici cu diaree, vărsături sau slăbire; pisici gestante sau care alăptează. Deparazitarea internă la puii de pisică Puii sunt mai vulnerabili la paraziți. Unele infestații pot apărea devreme, inclusiv prin transmitere de la mamă. Cornell explică faptul că puii pot lua larve de Toxocara cati prin laptele mamei, iar limbricii sunt printre cei mai frecvenți paraziți intestinali la pisici, cu rate mai mari la pui. Citiți și: Mâncărime la câini. La pui, paraziții pot provoca: abdomen umflat; diaree; vărsături; blană fără luciu; creștere lentă; apatie; anemie; deshidratare. Schema pentru pui trebuie stabilită de medicul veterinar. Contează vârsta exactă, greutatea, starea generală și produsul folosit. Nu administra deparazitant pentru adulți unui pui fără recomandare, pentru că dozarea greșită poate fi periculoasă. Deparazitarea internă la pisicile adulte La pisicile adulte, schema depinde mult de stilul de viață. O pisică adultă care stă exclusiv în apartament și nu are contact cu alte animale poate avea un risc diferit față de o pisică ce iese afară, vânează sau are purici. Medicul veterinar poate recomanda deparazitare internă periodică sau testare coproparazitologică, în funcție de caz. VCA menționează că examinarea fecală ar trebui să facă parte din programul de îngrijire preventivă de rutină al pisicii, deoarece unii paraziți nu sunt descoperiți până când apar semne clinice. Ce paraziți poate viza deparazitarea internă? Limbricii Limbricii sunt printre cei mai comuni paraziți intestinali la pisici. Pot afecta mai ales puii, dar pot apărea și la adulte. Uneori pot fi observați în fecale sau în vomă, dar nu întotdeauna. Semne posibile: abdomen umflat; vărsături; diaree; blană ternă; scădere în greutate; creștere lentă la pui. Tenia Tenia este adesea legată de purici sau de vânătoare. Pisica se poate infesta dacă înghite un purice infectat sau dacă mănâncă rozătoare infectate. VCA explică faptul că teniile au nevoie de gazde intermediare, precum purici, păsări sau rozătoare, iar pisica nu ia de obicei tenia direct de la altă pisică sau câine. Semne posibile: segmente albe ca boabele de orez lângă anus; segmente în fecale; lins excesiv în zona posterioară; scădere în greutate; disconfort digestiv. Viermii cu cârlig Viermii cu cârlig pot fi mai periculoși, deoarece se pot hrăni cu sânge și pot produce anemie. VCA notează că viermii cu cârlig se atașează de intestin și se hrănesc cu sânge, iar în infestații pot cauza anemie severă. Semne posibile: gingii palide; slăbiciune; diaree; scădere în greutate; apatie. Giardia și coccidiile Giardia și coccidiile nu sunt viermi, ci paraziți microscopici.

Pisica nu bea apă sau pare că evită complet bolul? Pentru mulți stăpâni, asta poate fi un motiv real de îngrijorare. Hidratarea este importantă pentru digestie, temperatură corporală, circulație, funcționarea organelor și eliminarea toxinelor. Totuși, la pisici lucrurile sunt puțin diferite față de câini: unele pisici beau vizibil puțină apă, mai ales dacă mănâncă hrană umedă, care poate conține un procent mare de apă. Cornell Feline Health Center explică faptul că pisicile își iau apa atât prin băut, cât și din hrană, iar cele care mănâncă hrană umedă pot bea mai puțin din bol. Chiar și așa, dacă pisica nu bea apă și apar semne precum apatie, lipsa poftei de mâncare, gingii uscate, ochi adânciți, vărsături, diaree sau urinare modificată, situația trebuie verificată. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, pisica poate fi evaluată corect, iar medicul veterinar poate stabili dacă este vorba despre un obicei normal, stres, durere dentară, deshidratare, boală renală, diabet, probleme digestive sau altă afecțiune. În acest articol explicăm de ce pisica poate refuza apa, ce semne trebuie urmărite și când este cazul să mergi la veterinar. Câtă apă ar trebui să bea o pisică? Nu există o singură cantitate perfectă pentru toate pisicile. Nevoia de apă depinde de greutate, hrană, temperatură, activitate, vârstă și stare de sănătate. O pisică hrănită cu bobițe va avea nevoie, de obicei, să bea mai mult din bol. O pisică hrănită preponderent cu hrană umedă poate părea că nu bea aproape deloc, pentru că primește o parte importantă din apă direct din mâncare. Cornell oferă ca reper aproximativ 4 uncii de apă la 5 livre greutate corporală pe zi, adică pentru o pisică de aproximativ 4,5 kg, în jur de o cană de apă pe zi, dar subliniază că pisicile care mănâncă hrană umedă pot bea mai puțin, deoarece hrana umedă poate conține până la aproximativ 80% apă. Așadar, întrebarea corectă nu este doar „pisica bea din bol?”, ci și: mănâncă hrană umedă sau uscată? urinează normal? este vioaie? are apetit? are gingiile umede? are vărsături sau diaree? s-a schimbat ceva în comportamentul ei? Când poate fi normal ca pisica să bea puțină apă? Uneori, faptul că pisica nu bea apă vizibil nu înseamnă automat că este bolnavă. Poate bea noaptea, când nu o vezi. Poate prefera altă sursă de apă. Sau poate lua apă din hrana umedă. Cititi si: Deparazitarea internă la pisici: ghid complet pentru stăpâni. Poate fi normal dacă: mănâncă multă hrană umedă; urinează normal; are energie; mănâncă bine; nu vomită; nu are diaree; gingiile sunt umede; nu a slăbit; comportamentul este normal. Dacă pisica mănâncă hrană umedă și are o stare bună, lipsa interesului pentru bolul de apă poate fi mai puțin îngrijorătoare. Totuși, apa proaspătă trebuie să fie mereu disponibilă. De ce pisica nu bea apă? Sunt mai multe cauze posibile. Unele țin de preferințe și mediu, altele pot fi medicale. Cititi si: Giardia la pisici. 1. Primește apă din hrană umedă Dacă pisica mănâncă plicuri sau conserve, poate bea mult mai puțin din bol. Hrana umedă are un conținut mare de apă, iar unele pisici își acoperă o parte importantă din necesar prin mâncare. Cornell subliniază că pisicile care consumă hrană umedă pot bea mai puțin, în timp ce pisicile care mănâncă hrană uscată trebuie să compenseze mai mult prin băut. Asta nu înseamnă că bolul de apă nu mai este necesar. Apa trebuie să fie mereu la dispoziție, chiar dacă pisica pare să nu o folosească des. 2. Nu îi place bolul de apă Pisicile pot fi foarte sensibile la detalii. Uneori, problema nu este apa, ci bolul. Poate refuza bolul dacă: este prea mic; atinge mustățile de margini; este din plastic și păstrează mirosuri; este murdar; apa stă prea mult timp; este lângă litieră; este lângă mâncare; este într-o zonă aglomerată; alte animale o deranjează când bea. Cornell recomandă ca apa proaspătă să fie disponibilă în locuri ușor accesibile și atrage atenția că, în casele cu mai multe animale, conflictele pot împiedica o pisică să ajungă liniștită la bolul de apă. 3. Preferă apă curgătoare Unele pisici preferă apa curgătoare, cum este cea dintr-o fântână pentru pisici. Apa în mișcare poate fi mai atractivă pentru ele și poate părea mai proaspătă. Poți încerca: fântână pentru pisici; bol ceramic sau inox; mai multe boluri în casă; apă schimbată de 1-2 ori pe zi; bol mai lat și puțin adânc; bol pus departe de litieră. Cornell menționează că unele pisici pot bea mai mult dacă au acces la o fântână, deși preferințele diferă de la o pisică la alta. 4. Stresul sau schimbările din casă Pisicile pot bea mai puțin când sunt stresate. O mutare, o pisică nouă, zgomote, renovări, musafiri, schimbarea litierei sau conflictele cu alte animale pot afecta comportamentul. Stresul poate duce la: ascuns; apetit scăzut; mai puține vizite la bol; urinare în afara litierei; agitație; lins excesiv; comportament schimbat. Dacă pisica nu bea apă după o schimbare majoră, urmărește și restul comportamentului. Dacă nu mănâncă, nu urinează sau pare apatică, nu amâna consultul. Cititi si: Giardia la câini. 5. Durere dentară sau probleme în gură O pisică poate evita apa dacă are durere în gură, gingii inflamate, dinți afectați, leziuni orale sau disconfort când înghite. Cornell menționează ezitarea de a bea din cauza problemelor dentare ca una dintre cauzele posibile pentru aport scăzut de apă. Semne care pot sugera probleme dentare: respirație urât mirositoare; salivare; mestecat pe o singură parte; refuzul hranei tari; scăderea poftei de mâncare; sensibilitate la atingerea feței; gingii roșii; pisica scapă mâncarea din gură. 6. Pisica este bolnavă sau apatică O pisică ce se simte rău poate mânca și bea mai puțin. Deshidratarea poate apărea atunci când aportul de apă scade sau pierderile de apă cresc. Cornell explică faptul că deshidratarea poate fi favorizată de aport redus de apă, pierderi crescute sau combinația celor două. Cauze posibile: febră; infecții; durere; boli digestive; vărsături; diaree; boli renale; diabet; hipertiroidism; stres sever; probleme orale. Dacă pisica nu bea apă și este apatică, consultul veterinar este recomandat. 7. Vărsături sau

Paraziții intestinali la pisici sunt o problemă frecventă, dar care poate trece neobservată la început. Unele pisici nu arată semne clare, în timp ce altele pot avea vărsături, diaree, scădere în greutate, blană ternă, abdomen umflat sau viermi vizibili în fecale. La pui, problema poate fi mai serioasă, pentru că organismul este mai sensibil, iar deshidratarea sau anemia pot apărea mai rapid. Paraziții pot fi viermi intestinali, precum limbricii, tenia sau viermii cu cârlig, dar și paraziți microscopici, cum ar fi Giardia sau coccidiile. Cornell Feline Health Center menționează că paraziții gastrointestinali pot fi frecvenți la pisici, iar semnele pot include vărsături, diaree, scaun cu mucus sau sânge, blană ternă și lipsa poftei de mâncare. Dacă suspectezi paraziți intestinali la pisici, cel mai bine este să nu administrezi tratamente la întâmplare. Tratamentul depinde de tipul parazitului, vârsta pisicii, greutate, stare generală și rezultatul analizelor. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, pisica poate fi evaluată prin consult, examen coproparazitologic și recomandări de tratament adaptate fiecărui caz. În acest articol explicăm de ce apar paraziții intestinali, ce semne pot da, cum se pune diagnosticul și ce poți face pentru prevenție. Ce sunt paraziții intestinali la pisici? Paraziții intestinali la pisici sunt organisme care trăiesc în tubul digestiv al animalului și se hrănesc pe seama gazdei. Ei pot afecta intestinul subțire, intestinul gros sau alte zone ale tractului digestiv. Unii paraziți sunt vizibili cu ochiul liber, iar alții pot fi identificați doar prin analize de laborator. Cele mai cunoscute categorii sunt: limbricii; tenia; viermii cu cârlig; viermii bici, mai rar la pisici; Giardia; coccidiile. Nu toți paraziții intestinali la pisici arată la fel și nu toți produc aceleași simptome. De exemplu, limbricii pot fi observați uneori ca viermi albicioși în scaun sau vomă, în timp ce Giardia și coccidiile sunt microscopice și pot fi depistate prin teste specifice. De ce apar paraziții intestinali la pisici? Paraziții intestinali la pisici apar atunci când animalul intră în contact cu ouă, larve, chisturi sau gazde intermediare infectate. Chiar și o pisică de apartament poate avea risc, mai ales dacă are contact cu alte animale, purici, încălțăminte murdară adusă din exterior sau hrană contaminată. Cititi si: Deparazitarea internă la pisici: ghid complet pentru stăpâni. Căi frecvente de infestare Pisica se poate infesta prin: ingerarea ouălor de paraziți din mediu; contactul cu fecale contaminate; folosirea unei litiere contaminate; consumul de rozătoare, păsări sau insecte; ingestia de purici, în cazul teniei; transmitere de la mamă la pui, în cazul anumitor paraziți; contactul cu alte pisici infestate; medii aglomerate, adăposturi sau locuințe cu mai multe animale. Cornell explică faptul că pisicile pot lua limbrici prin ingerarea ouălor din mediu sau prin consumul de rozătoare care poartă larve, iar puii pot lua anumite larve prin laptele mamei. Cititi si: Giardia la pisici. Tipuri frecvente de paraziți intestinali la pisici Pentru un tratament corect, este important să se știe ce tip de parazit există. Nu toate deparazitantele acționează la fel. Limbricii la pisici Limbricii sunt printre cei mai frecvenți paraziți intestinali la pisici, mai ales la pui. Pot trăi în intestin și pot elimina ouă prin fecale. Uneori pot fi observați în scaun sau în vomă, dar nu întotdeauna. Semne posibile: abdomen umflat; vărsături; diaree; blană ternă; scădere în greutate; lipsa poftei de mâncare; creștere lentă la pui. Cornell menționează că limbricii sunt cei mai comuni paraziți intestinali ai pisicilor, cu rate mai mari la pui. Cititi si: Pisica nu bea apă: cauze și ce trebuie să faci. Tenia la pisici Tenia este un parazit segmentat. De multe ori, stăpânul observă segmente mici, albe, asemănătoare unor boabe de orez, în jurul anusului, în fecale sau pe locul unde doarme pisica. În multe cazuri, tenia este asociată cu puricii, pentru că pisica se poate infesta dacă înghite un purice infectat în timpul toaletării. Semne posibile: segmente albe în fecale sau lângă anus; lins excesiv în zona posterioară; scădere în greutate; disconfort digestiv; uneori vărsături sau diaree. Merck Veterinary Manual arată că tenia poate afecta câinii și pisicile, iar controlul puricilor este important în prevenirea infestării cu Dipylidium caninum. Viermii cu cârlig Viermii cu cârlig pot fi mai periculoși, mai ales pentru pui, deoarece se pot hrăni cu sânge și pot contribui la anemie. Uneori nu apar semne evidente la început, dar în cazuri mai serioase pot apărea slăbiciune, scădere în greutate și gingii palide. Semne posibile: anemie; gingii palide; slăbiciune; diaree; scădere în greutate; blană ternă. Merck notează că viermii cu cârlig la pisici pot fi contractați prin ingerarea larvelor din mediu sau prin consumul de rozătoare infectate, iar uneori pot produce scădere în greutate și anemie. Giardia la pisici Giardia este un parazit microscopic care poate afecta intestinul subțire. Poate produce diaree, scaun moale, miros neplăcut și scădere în greutate. Unele pisici pot fi purtătoare fără semne evidente. Semne posibile: diaree apoasă; scaun urât mirositor; mucus în scaun; slăbire; lipsă de energie; deshidratare în cazuri mai serioase. Coccidiile la pisici Coccidiile sunt paraziți microscopici care pot afecta mai ales puii sau pisicile care trăiesc în medii aglomerate. Cornell menționează că infecțiile cu Isospora pot să nu producă probleme la pisicile adulte, dar pot provoca boală semnificativă la pui, inclusiv diaree cu mucus, vărsături sau apetit scăzut. Semne de paraziți intestinali la pisici Semnele pot fi foarte diferite de la o pisică la alta. Unele pisici par perfect normale, iar problema este descoperită doar la analiză. Altele au simptome digestive clare. Semne digestive Paraziții intestinali la pisici pot da: diaree; vărsături; scaun cu mucus; scaun cu sânge; balonare; abdomen umflat; scădere în greutate; lipsa poftei de mâncare; apetit crescut, dar cu slăbire; viermi sau segmente vizibile în fecale. Semne generale Pe lângă simptomele digestive, pot apărea: blană ternă; apatie; somnolență; slăbiciune; creștere lentă la pui; gingii palide; deshidratare; aspect general neîngrijit. La pui, semnele trebuie luate mai în serios, pentru că ei se pot deshidrata mai repede și pot fi afectați mai puternic de pierderea nutrienților. Cititi si: Giardia la câini. Pot exista paraziți intestinali fără simptome? Da. O pisică poate avea

Iritația pe pielea câinelui este una dintre cele mai frecvente probleme observate de stăpâni. Poate apărea ca roșeață, mâncărime, coji, cruste, zone fără păr, piele umedă, miros neplăcut sau răni provocate prin scărpinat și lins excesiv. Uneori este o problemă ușoară, apărută după contactul cu un produs iritant sau după o mușcătură de insectă. Alteori, iritația poate ascunde alergii, purici, acarieni, infecții bacteriene, drojdii, ciuperci sau boli dermatologice care necesită tratament veterinar. Mâncărimea este un semn, nu un diagnostic, iar printre cele mai comune cauze se află paraziții, infecțiile și alergiile. Dacă observi iritație pe pielea câinelui, este important să nu aplici tratamente la întâmplare. O cremă nepotrivită, un șampon agresiv sau un tratament incomplet poate agrava problema sau poate masca semnele. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat prin consult dermatologic, examinarea pielii și teste recomandate de medicul veterinar, astfel încât tratamentul să fie ales în funcție de cauza reală. În continuare, explicăm de ce apare iritația pielii la câine, ce semne trebuie urmărite și când este cazul să mergi la veterinar. Ce înseamnă iritație pe pielea câinelui? Iritația pielii la câine înseamnă o reacție inflamatorie a pielii. Aceasta poate fi localizată într-o singură zonă sau poate afecta mai multe părți ale corpului. De multe ori, stăpânul observă că animalul se scarpină, se linge insistent, se mușcă de labe sau își freacă botul, burta ori urechile de covor. O iritație poate fi temporară, dar poate deveni și o problemă persistentă dacă există o cauză de fond, cum ar fi alergia, infestarea cu purici sau o infecție secundară. Câinii care se scarpină mult își pot răni pielea, iar rănile deschise pot favoriza dezvoltarea bacteriilor sau a drojdiilor. Cum poate arăta iritația pielii la câine? Semnele pot include: piele roșie; mâncărime; coji sau scuame; cruste; zone fără păr; răni de la scărpinat; piele umedă sau lipicioasă; miros neplăcut; pete închise la culoare; lins excesiv; mușcatul labelor; blană rară sau ruptă; zone dureroase la atingere. VCA Hospitals explică faptul că pruritul, adică mâncărimea, este frecvent în multe boli de piele și poate fi însoțit de zone roșii, inflamate, infecții cutanate, căderea părului, cruste sau piele rănită prin automutilare. Cauze frecvente pentru iritație piele câine O iritație pe pielea câinelui poate avea multe cauze. De aceea, nu este bine să presupui imediat că este alergie sau ciupercă. Aspectul pielii poate fi asemănător în mai multe boli. Alergiile Alergiile sunt printre cele mai frecvente cauze de mâncărime și iritație. Câinii pot reacționa la alergeni din mediu, la mușcături de purici sau la anumite ingrediente alimentare. Merck Veterinary Manual menționează că alergiile la câini pot produce inflamație, roșeață, umflare și mâncărime, iar alergenii pot proveni din aer, hrană sau contact cu pielea. Cititi si: Pisica nu bea apă: cauze și ce trebuie să faci. Alergiile pot fi: alergie la purici; dermatită atopică; alergie alimentară; alergie de contact; reacție la produse de îngrijire. Un câine alergic se poate scărpina la urechi, bot, abdomen, axile, labe sau zona cozii. Uneori apar otite recurente, lins excesiv la labe sau piele îngroșată în zonele iritate. Puricii și alți paraziți Puricii pot provoca iritație puternică, mai ales la câinii alergici la saliva de purice. Uneori, o singură mușcătură poate declanșa mâncărime intensă. Acarienii, inclusiv cei implicați în râie, pot provoca și ei iritații, cruste, pierderea părului și disconfort major. Cititi si: Paraziții intestinali la pisici. Semne posibile: scărpinat intens; mușcat în zona cozii; puncte negre în blană; piele roșie; cruste; căderea părului; neliniște. Chiar dacă nu vezi purici, nu înseamnă că nu există. Unii câini se scarpină intens și se ling atât de mult încât puricii pot fi greu de găsit. Infecțiile bacteriene O iritație simplă se poate complica prin infecție bacteriană. Pioderma, adică dermatita bacteriană, poate apărea mai ales când pielea este deja afectată de alergii, paraziți, traumă prin scărpinat sau alte boli. MSD Veterinary Manual explică faptul că pioderma la câini este frecvent asociată cu afecțiuni de fond precum dermatita alergică, parazitismul extern, probleme endocrine, seboree sau alte boli ale pielii. Semne posibile de infecție bacteriană: pustule; coji; cruste; zone roșii; miros neplăcut; secreții; piele dureroasă; căderea părului; leziuni circulare sau extinse. Drojdii și infecții fungice Uneori, iritația pielii la câine poate fi legată de drojdii, cum ar fi Malassezia, sau de dermatofitoză, cunoscută popular ca „ciupercă”. Aceste probleme pot produce roșeață, mâncărime, miros neplăcut, piele grasă, scuame sau zone fără păr. Infecțiile fungice și cele cu drojdii nu se tratează la fel ca infecțiile bacteriene. De aceea, diagnosticul corect este important înainte de alegerea tratamentului. Cititi si: Deparazitarea internă la pisici: ghid complet pentru stăpâni. Produse iritante sau alergie de contact Uneori, iritația apare după contactul cu: șampoane nepotrivite; parfumuri pentru animale; detergenți; soluții de curățenie; iarbă sau plante; zgărzi antiparazitare; materiale textile; produse aplicate pe piele fără recomandare veterinară. În aceste cazuri, iritația poate apărea local, în zona care a intrat în contact cu substanța. Totuși, dacă animalul se scarpină intens sau pielea se rănește, poate apărea și infecție secundară. Zone unde apare mai des iritația pe pielea câinelui Iritația poate apărea oriunde, dar anumite zone sunt mai frecvent afectate. Labe Câinele poate linge sau mușca labele din cauza alergiilor, iritațiilor de contact, drojdiilor, corpilor străini sau durerii locale. Urechi Iritația din jurul urechilor poate fi legată de alergii, otită, drojdii, bacterii sau acarieni. Abdomen și axile Aceste zone sunt sensibile și pot reacționa la alergeni din mediu, iarbă, detergenți sau contact cu suprafețe iritante. Zona cozii și spatele Scărpinatul intens în zona cozii poate sugera purici sau alergie la purici, dar nu este singura cauză posibilă. Pliuri ale pielii La câinii cu pliuri, umezeala și frecarea pot favoriza iritațiile și infecțiile locale. Când iritația pielii poate fi semn de alergie? Alergia este posibilă atunci când iritația revine, apare sezonier sau este însoțită de mâncărime intensă. Câinii cu alergii pot avea simptome pe tot parcursul anului sau doar în anumite perioade. Semne care pot sugera alergie Poți suspecta o alergie dacă observi: scărpinat repetat; lins excesiv la labe; otite recurente; roșeață pe