Când câinele tușește și se îneacă, primul gând este că are ceva blocat în gât. Uneori chiar poate fi vorba despre un corp străin, mai ales dacă episodul apare brusc, în timp ce câinele mănâncă, roade un os, se joacă cu o jucărie sau încearcă să înghită ceva. Totuși, în multe cazuri, ceea ce pare „înecare” este de fapt tuse, gagging, iritație a gâtului, inflamație respiratorie sau o problemă a traheei. Tusea poate apărea în boli infecțioase, colaps traheal, probleme cardiace, bronșită, alergii sau alte afecțiuni respiratorii. De aceea, este important să observi cum sună tusea, cât de des apare, dacă animalul respiră normal și dacă există alte semne asociate. Când cauți „câinele tușește și se îneacă”, cel mai important este să faci diferența între o tuse care poate fi evaluată prin consult veterinar și o urgență reală, în care câinele nu poate respira. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi consultat, iar medicul veterinar poate verifica dacă problema vine din gât, trahee, plămâni, inimă sau dintr-un corp străin. În acest articol explicăm ce cauze pot exista, ce semne nu trebuie ignorate și când este nevoie de consult rapid. Câinele tușește sau chiar se îneacă? Primul pas este să înțelegi diferența dintre tuse, gagging și înec real. Când câinele tușește, de obicei poate respira, poate scoate sunete și încearcă să elimine mucus, aer sau un iritant. Când se îneacă cu adevărat, problema este mai gravă: un obiect blochează parțial sau complet căile respiratorii. În cazul înecului real, câinele poate avea dificultate severă la inspirat, poate da din labe spre gură, poate deveni panicat, poate avea gingii albăstrui sau palide și, în cazuri grave, se poate prăbuși. Când un câine doar tușește sau are un episod de gagging, poate părea dramatic, dar aerul încă intră și iese. Diferența este esențială, pentru că înecul real este urgență. PetMD explică faptul că tusea și înecul pot fi confundate, dar la înec adevărat câinele are dificultate să tragă aer în plămâni, nu doar să scoată aer prin tuse. Cititi si: Iritație pe piele la câine. Semne de urgență: când mergi imediat la veterinar Dacă animalul nu poate respira normal, nu aștepți să vezi dacă trece. Aceasta este o urgență. Mergi urgent la veterinar dacă observi: câinele nu poate respira; încearcă să inspire, dar nu reușește; nu poate lătra sau scoate sunete; are gingii albastre, mov, gri sau foarte palide; se prăbușește; pare panicat și duce labele la gură; salivează excesiv și pare că are ceva blocat; tusea devine slabă și animalul pare epuizat; apare dificultate respiratorie severă; episodul a început brusc după ce a mâncat sau a ros ceva. În astfel de situații, este posibil să fie vorba despre o obstrucție a căilor respiratorii. AKC descrie înecul la câini ca blocarea căilor respiratorii, iar semnele pot include dificultate de respirație, panică și imposibilitatea de a respira normal. Cauze posibile când câinele tușește și se îneacă Există mai multe explicații posibile. Unele sunt ușoare și trec cu tratament simplu, altele pot fi serioase. 1. Corp străin în gât sau căile respiratorii Dacă episodul apare brusc, mai ales în timpul mesei sau joacei, poate exista un corp străin. Câinii pot încerca să înghită bucăți de jucării, oase, bețe, pietre, bucăți mari de hrană sau alte obiecte. Semne posibile: tuse bruscă; gagging; salivare; panică; labe duse spre gură; respirație grea; refuzul hranei; încercări repetate de a vomita sau elimina ceva. Dacă suspectezi un obiect blocat, nu încerca să tragi de ceva din gât fără să vezi clar ce faci, pentru că poți împinge obiectul mai adânc sau poți răni animalul. Obiectele înghițite pot produce și obstrucții digestive serioase; Cornell explică faptul că un corp străin digestiv poate bloca trecerea alimentelor și poate deveni urgență medicală. Cititi si: Paraziții intestinali la pisici. 2. Tuse de canisă Tusea de canisă, numită și traheobronșită infecțioasă canină, este o cauză frecventă pentru tuse uscată, zgomotoasă, care poate suna ca și cum animalul se îneacă. De multe ori, câinele tușește puternic, apoi pare că vrea să vomite, dar nu elimină mare lucru. Poate apărea mai ales după contact cu alți câini, în locuri precum: pensiuni canine; saloane de grooming; parcuri; clinici veterinare; adăposturi; dresaj sau zone aglomerate cu animale. PetMD descrie tusea de canisă ca o boală respiratorie comună la câini, contagioasă, care se transmite ușor între câini, iar un semn frecvent este tusea puternică, de tip „honking”. 3. Colaps traheal Colapsul traheal apare mai ales la câinii de talie mică sau toy. Tusea poate suna ca un „gâgâit” sau ca un claxon, iar episoadele pot fi declanșate de emoție, efort, căldură, tras în lesă sau presiune pe gât. Semne posibile: tuse uscată, zgomotoasă; tuse la emoție; tuse după alergat; tuse când trage în zgardă; episoade în care pare că se îneacă; respirație grea în cazuri avansate. Merck Veterinary Manual menționează că colapsul traheal este mai frecvent la rase toy și miniaturale și poate produce tuse uscată, cronică, de tip „honking”, plus dificultăți respiratorii în unele cazuri. Probleme cardiace Uneori, tusea la câini poate avea legătură cu inima, mai ales la câinii mai în vârstă sau la cei cu suflu cardiac cunoscut. Nu orice tuse înseamnă boală cardiacă, dar este o cauză care merită verificată, mai ales dacă tusea apare noaptea, după efort sau este însoțită de oboseală. Semne care pot sugera o problemă cardiacă tuse noaptea; tuse după efort; oboseală rapidă; respirație accelerată; intoleranță la plimbări; abdomen mărit; leșin; slăbiciune; gingii palide sau albăstrui. Dacă un câine tușește și se îneacă frecvent, iar episoadele sunt însoțite de respirație grea sau oboseală, consultul veterinar este important. Tusea nu trebuie tratată doar cu sirop sau remedii acasă, pentru că poate fi semnul unei probleme mai profunde. Cititi si: Deparazitarea internă la pisici: ghid complet pentru stăpâni. Bronșită, pneumonie sau alte boli respiratorii Tusea poate veni și din plămâni sau bronhii. Uneori este vorba despre bronșită, infecții respiratorii, inflamație cronică sau pneumonie. În astfel de cazuri, câinele poate avea tuse umedă, respirație grea, febră, apatie sau lipsă de poftă de mâncare.

Hepatita la câini înseamnă inflamația ficatului și poate avea mai multe forme. Uneori, stăpânii se referă la hepatita infecțioasă canină, o boală virală produsă de adenovirusul canin tip 1. Alteori, termenul este folosit pentru inflamații cronice ale ficatului, care pot avea cauze diferite, precum acumularea de cupru, inflamații persistente, toxine, medicamente sau alte probleme hepatice. De aceea, hepatita la câini nu trebuie tratată ca o singură boală simplă, ci ca un semnal că ficatul este afectat și că animalul are nevoie de evaluare veterinară. Merck Veterinary Manual descrie hepatita infecțioasă canină ca o boală produsă de adenovirusul canin 1, care poate provoca febră, afectare hepatică, tulburări de coagulare și, în unele cazuri, complicații renale sau oculare. Semnele pot varia mult: un câine poate avea apatie, lipsă de poftă de mâncare, vărsături, diaree, durere abdominală, febră, sete crescută, icter sau scădere în greutate. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi consultat, iar medicul veterinar poate recomanda analize de sânge, ecografie, teste specifice sau tratament de susținere, în funcție de gravitatea cazului. În acest articol explicăm ce este hepatita la câini, ce cauze poate avea, ce semne nu trebuie ignorate și ce opțiuni de tratament există. Ce este hepatita la câini? Hepatita la câini este o inflamație a ficatului. Ficatul are roluri esențiale în organism: ajută la digestie, procesează nutrienții, contribuie la detoxifiere, produce proteine importante și participă la coagularea sângelui. Când ficatul este inflamat sau afectat, pot apărea semne digestive, generale, neurologice sau modificări vizibile precum icterul. Important este să diferențiem între: hepatita infecțioasă canină – boală virală contagioasă, produsă de adenovirusul canin tip 1; hepatita cronică – inflamație persistentă a ficatului, cu evoluție mai lentă; hepatita toxică sau medicamentoasă – afectare produsă de substanțe toxice sau anumite medicamente; inflamații hepatice secundare – ficatul reacționează la alte boli din organism. MSD Veterinary Manual descrie hepatita cronică la câini ca un sindrom de inflamație cronică a ficatului, iar acumularea patologică de cupru este menționată ca un factor important în unele cazuri. Hepatita infecțioasă la câini Hepatita infecțioasă canină este produsă de adenovirusul canin tip 1. Este o boală virală care poate afecta ficatul, vasele de sânge, rinichii, splina și alte organe. Transmiterea se face cel mai des prin contact cu urină, salivă sau fecale de la câini infectați. Câinii recuperați pot elimina virusul prin urină pentru o perioadă lungă după boală. Această formă de hepatită la câini poate avea evoluție ușoară, moderată sau severă. Unii câini se recuperează, dar cazurile grave pot fi fatale, mai ales la animalele nevaccinate sau vulnerabile. Tratamentul este de susținere, iar prevenția se face prin vaccinare. Vaccinul cu adenovirus canin tip 2 protejează împotriva bolii produse de adenovirusul canin tip 1 și este considerat vaccin de bază. Cititi si: Câinele tușește și se îneacă. Hepatita cronică la câini Hepatita cronică este diferită de forma infecțioasă acută. În acest caz, inflamația ficatului persistă în timp și poate duce treptat la fibroză, adică cicatrizarea țesutului hepatic. Uneori cauza poate fi identificată, alteori nu. Cititi si: Iritație pe piele la câine. Cauzele posibile includ: acumularea de cupru în ficat; predispoziție de rasă; inflamații cronice; unele medicamente sau toxine; infecții; reacții imune; alte boli hepatice sau biliare. VCA Hospitals explică faptul că tratamentul hepatitei cronice implică de obicei o abordare complexă: identificarea cauzei, nutriție potrivită, reducerea inflamației care duce la fibroză și susținerea funcției hepatice. Cauze posibile pentru hepatita la câini Hepatita la câini poate avea cauze diferite. Tocmai de aceea, diagnosticul nu se pune doar pe simptome. Două animale pot avea semne asemănătoare, dar cauze complet diferite. Cauze infecțioase În cazul hepatitei infecțioase, cauza este adenovirusul canin tip 1. Virusul se transmite prin contact cu secreții sau excreții de la câini infectați, mai ales urină, fecale sau salivă. Merck arată că virusul afectează endoteliul vaselor de sânge, ficatul, rinichii, splina și plămânii, iar în unele cazuri pot apărea afectări oculare sau renale după recuperare. Cauze toxice sau medicamentoase Unele substanțe pot afecta ficatul. Printre acestea pot fi anumite medicamente administrate incorect, plante toxice, substanțe chimice, pesticide sau alte toxine. Nu administra câinelui medicamente pentru oameni fără recomandare veterinară, pentru că ficatul poate fi afectat serios. Cauze metabolice și cronice În hepatita cronică, una dintre problemele importante poate fi acumularea de cupru în ficat. MSD Veterinary Manual menționează acumularea patologică de cupru ca factor important în hepatita cronică la câini. Cititi si: Pisica nu bea apă: cauze și ce trebuie să faci. Alte boli care pot afecta ficatul Ficatul poate fi afectat și secundar, în contextul altor probleme: infecții sistemice; boli biliare; pancreatită; boli endocrine; tumori; tulburări de coagulare; intoxicații. Semne de hepatită la câini Semnele pot fi ușoare la început și se pot agrava treptat. În forma infecțioasă, debutul poate fi mai brusc. În hepatita cronică, semnele pot evolua lent și pot fi observate abia când ficatul este deja afectat semnificativ. Semne generale Hepatita la câini poate provoca: apatie; lipsă de energie; febră; lipsa poftei de mâncare; scădere în greutate; sete crescută; stare generală proastă; slăbiciune. MSD Animal Health menționează semne precum apatie, anorexie, sete, conjunctivită, secreții nazale sau oculare, durere abdominală și vărsături în hepatita infecțioasă canină. Semne digestive Pentru că ficatul este implicat în digestie și metabolism, pot apărea: vărsături; diaree; greață; durere abdominală; abdomen sensibil; scaun modificat; lipsă de poftă de mâncare. În formele infecțioase, literatura veterinară menționează febră, letargie, inapetență, vărsături, diaree hemoragică, durere abdominală și deshidratare. Icter Icterul înseamnă colorarea galbenă a mucoaselor, gingiilor, albului ochilor sau pielii. Poate apărea în boli hepatice, dar nu este prezent în toate cazurile. La hepatita infecțioasă acută, icterul poate lipsi în multe cazuri, chiar dacă ficatul este afectat. Cititi si: Paraziții intestinali la pisici. Semne de sângerare Ficatul are rol important în coagularea sângelui. Când este afectat, pot apărea: vânătăi; puncte roșii pe mucoase; sângerări nazale; sânge în scaun; sângerări greu de oprit. Hepatita infecțioasă canină poate produce vasculită și tulburări de coagulare, iar cazurile severe pot avea semne hemoragice. Semne neurologice În boli hepatice severe, pot apărea semne neurologice prin acumularea de toxine pe

Otita la Bichon este o problemă destul de frecventă, mai ales pentru că această rasă poate avea mult păr în zona urechilor, iar umezeala, ceara și inflamația pot favoriza apariția infecțiilor. Un Bichon cu otită poate scutura des din cap, se poate scărpina la urechi, poate avea secreții, miros neplăcut, roșeață sau durere atunci când îl atingi în zona capului. Deși pare o problemă simplă, tratamentul pentru otita la Bichon nu ar trebui ales la întâmplare, pentru că otita poate avea cauze diferite: bacterii, drojdii, alergii, acarieni, corp străin sau umiditate rămasă în ureche. Semnele comune ale otitei externe la câini includ scuturatul capului, mâncărime, durere, miros neplăcut, roșeață, secreții și umflare. Când cauți „tratament otita Bichon”, cel mai important lucru este să înțelegi că nu toate otitele se tratează la fel. Uneori sunt necesare picături auriculare, alteori curățare profesională, tratament antifungic, antibiotic, antiinflamator sau investigații suplimentare. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat corect prin consult, examinarea urechii și teste recomandate de medicul veterinar, astfel încât tratamentul să fie ales în funcție de cauza reală. În acest articol explicăm ce semne trebuie urmărite, ce opțiuni de tratament există și ce nu ar trebui să faci acasă fără recomandare veterinară. De ce face Bichonul otită? Bichonul poate fi predispus la probleme auriculare din mai multe motive. Nu înseamnă că orice Bichon va face otită, dar rasa are câteva particularități care pot favoriza inflamația urechii. Un factor important este părul din urechi. Bichonii pot avea cantități mai mari de păr în canalul auditiv, iar acest lucru poate favoriza acumularea de umezeală și ceară, mai ales dacă urechile nu sunt verificate periodic. PetMD menționează că Bichon Frise pot avea exces de păr în urechi, lucru care îi poate predispune la infecții auriculare. Factori care pot favoriza otita la Bichon Otita poate apărea sau reveni mai ușor când există: păr în exces în zona canalului auditiv; urechi care rămân umede după baie; curățare incorectă sau prea agresivă; alergii alimentare sau de mediu; producție crescută de cerumen; infecții cu bacterii; suprapopulare cu drojdii; acarieni auriculari; corp străin în ureche; canal auditiv sensibil sau inflamat. MSD Veterinary Manual arată că otita externă poate fi cauzată de paraziți, corpuri străine, alergii, bacterii, drojdii sau infecții ale urechii medii, iar forma urechii sau a canalului auditiv poate crește riscul în unele cazuri. Semne că Bichonul poate avea otită Un Bichon cu otită poate arăta destul de clar că îl deranjează urechea. Uneori semnele sunt evidente, alteori sunt discrete și apar treptat. Semne frecvente Fii atent dacă observi: câinele scutură des din cap; se scarpină insistent la urechi; își freacă urechea de covor, pat sau canapea; urechea miroase urât; apar secreții maro, galbene sau negre; pavilionul urechii este roșu; urechea pare umflată; câinele nu te lasă să îi atingi urechea; ține capul ușor înclinat; devine iritat sau retras; apar cruste sau piele îngroșată. VCA Hospitals menționează că infecțiile urechii sunt dureroase și inconfortabile pentru câini, iar aceștia scutură capul și se scarpină pentru a încerca să elimine lichidul sau resturile din canalul auditiv. Cititi si: Câinele tușește și se îneacă. Tratament otita Bichon: de ce nu există o singură soluție Tratamentul pentru otita la Bichon depinde de cauză. Asta este partea cea mai importantă. Nu există o picătură universală care să rezolve toate otitele. Dacă otita este produsă de bacterii, tratamentul poate fi diferit față de o otită cu drojdii. Dacă problema este alergică, simpla administrare de picături poate ajuta temporar, dar otita poate reveni. Dacă există un corp străin sau un timpan afectat, tratamentul ales la întâmplare poate fi periculos. Cititi si: Iritație pe piele la câine. Tratamentul poate include În funcție de caz, medicul veterinar poate recomanda: curățarea urechii în cabinet; soluții auriculare speciale; picături cu antibiotic; picături cu antifungic; antiinflamator local; tratament pentru durere; tratament pentru alergii; tratament antiparazitar, dacă sunt acarieni; tratament oral în cazuri mai severe; cultură bacteriană în otite cronice sau recurente; control după tratament. Merck Veterinary Manual precizează că diagnosticul otitei externe se bazează pe istoric, examinare otoscopică și citologie, iar tratamentul depinde de diagnosticul specific. Cauza declanșatoare trebuie tratată pentru a preveni recidivele. Cum se pune diagnosticul înainte de tratament? Înainte de a stabili tratamentul pentru otita la Bichon, medicul veterinar trebuie să vadă ce se întâmplă în ureche. Doar culoarea secreției sau mirosul nu sunt suficiente pentru un diagnostic corect. Ce poate verifica medicul veterinar În cabinet, medicul poate face: examinarea pavilionului urechii; examinare otoscopică; verificarea canalului auditiv; evaluarea timpanului, dacă este posibil; citologie auriculară; identificarea bacteriilor sau drojdiilor; verificarea acarienilor; cultură bacteriană, dacă otita este cronică sau nu răspunde la tratament. Citologia este importantă pentru că arată dacă în ureche predomină bacteriile, drojdiile sau inflamația. În funcție de rezultat, tratamentul poate fi ales mai precis . De ce nu e bine să pui picături la întâmplare? Mulți stăpâni încearcă să folosească picături rămase de la un tratament mai vechi sau produse recomandate de altcineva. Problema este că otita poate avea altă cauză de data aceasta. Cititi si: Paraziții intestinali la pisici. Un tratament greșit poate: să nu rezolve infecția; să irite canalul auditiv; să mascheze simptomele; să întârzie diagnosticul corect; să agraveze durerea; să fie riscant dacă timpanul este afectat. Dacă urechea este foarte dureroasă, câinele nu trebuie forțat acasă. Un Bichon mic, speriat și dureros poate reacționa brusc, iar curățarea agresivă poate face mai mult rău. Curățarea urechii: când ajută și când poate face rău Curățarea urechii poate face parte din tratamentul otitei, dar trebuie făcută corect. Uneori, medicul veterinar recomandă o soluție specială pentru curățare. Alteori, dacă urechea este foarte inflamată sau dureroasă, curățarea se face mai sigur în cabinet. Greșeli de evitat Nu este recomandat să: cureți adânc cu bețișoare; folosești alcool; folosești apă oxigenată; torni apă în ureche; cureți agresiv până se irită pielea; aplici produse pentru oameni; oprești tratamentul imediat ce mirosul dispare. Bețișoarele pot împinge secrețiile mai adânc și pot irita canalul auditiv. Curățarea trebuie să ajute urechea, nu să o traumatizeze. Tratament pentru otita bacteriană la Bichon

Otita la pisici este o inflamație a urechii care poate provoca disconfort, durere, mâncărime, secreții și modificări de comportament. Uneori, stăpânul observă că pisica se scarpină des la urechi, scutură capul, ține capul înclinat sau are secreții închise la culoare în canalul auditiv. În alte cazuri, semnele sunt mai discrete: pisica devine iritată, evită atingerea capului sau pare mai retrasă. Otita la pisici nu trebuie ignorată, pentru că poate afecta doar urechea externă la început, dar în unele situații se poate complica spre urechea medie sau internă. Otita externă este cea mai frecventă boală a canalului auditiv la pisici, iar semnele pot include scuturat din cap, miros neplăcut, roșeață, umflare, scărpinat, secreții și piele descuamată. Otita la pisici poate avea cauze diferite: acarieni auriculari, bacterii, fungi, alergii, corpuri străine, polipi, exces de ceară sau alte probleme dermatologice. De aceea, nu este bine să fie tratată după ureche, cu picături alese întâmplător. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, pisica poate fi evaluată prin consult, examinarea urechii și teste recomandate de medicul veterinar, astfel încât tratamentul să fie ales în funcție de cauza reală. În acest articol explicăm ce este otita, cum se manifestă, când devine periculoasă și ce soluții există. Ce este otita la pisici? Otita la pisici înseamnă inflamația urechii. Cel mai des, problema apare la nivelul canalului auditiv extern, adică partea urechii care duce spre timpan. Această formă se numește otită externă. În funcție de zona afectată, otita poate fi: otită externă – afectează canalul auditiv extern; otită medie – afectează urechea medie; otită internă – afectează urechea internă. Otita externă este mai ușor de observat de către stăpân, pentru că apar semne vizibile: scărpinat, secreții, miros neplăcut, roșeață sau durere. Otita medie și otita internă pot fi mai serioase și pot da semne precum cap înclinat, probleme de echilibru sau modificări ale mersului. Infecțiile urechii interne la pisici pot necesita tratament complex, iar unele cazuri care nu răspund la tratament sau recidivează pot necesita intervenții suplimentare, inclusiv chirurgicale. De ce apare otita la pisici? Otita la pisici nu apare dintr-un singur motiv. Uneori este provocată de acarieni auriculari, mai ales la pisoi sau la pisicile care au contact cu alte animale. Alteori, inflamația apare din cauza unei infecții bacteriene, a unei suprapopulări cu drojdii, a unui corp străin sau a unei probleme dermatologice. Cauze frecvente Printre cauzele posibile se numără: acarienii auriculari; bacteriile; drojdiile sau fungii; alergiile; excesul de cerumen; corpii străini; traumatismele produse prin scărpinat; curățarea agresivă a urechilor; polipii; tumorile; problemele dermatologice; otite netratate corect sau recurente. Acarienii auriculari sunt o cauză importantă de boală a urechii la pisici. Cornell Feline Health Center explică faptul că acarienii trăiesc în canalul auditiv, unde pisica nu îi poate elimina ușor prin grooming. Cititi si : Tratament pentru otita la Bichon. Semne de otită la pisici Otita la pisici poate avea semne ușoare sau evidente. Unele pisici sunt foarte sensibile și reacționează imediat când le atingi urechea. Altele ascund disconfortul, iar problema este observată mai târziu. Semne care trebuie urmărite Poți suspecta otita la pisici dacă observi: pisica se scarpină des la urechi; scutură capul; ține capul înclinat; are urechea roșie; are secreții în ureche; apare miros neplăcut; urechea pare dureroasă; pisica nu te lasă să o atingi la cap; apar cruste în jurul urechii; pisica se freacă de mobilier; există ceară închisă la culoare; pisica devine retrasă sau iritată. MSD Veterinary Manual menționează că semnele otitei externe la animale pot include scuturatul capului, mâncărime, durere, miros neplăcut, roșeață, leziuni, ulcerații și umflare. Diagnosticul se bazează pe istoric, examinare otoscopică și citologie. Cititi si: Câinele tușește și se îneacă. Cum arată secrețiile în otita la pisici? Aspectul secrețiilor poate varia. Uneori sunt maro închis, alteori galbene, negre, ceroase sau urât mirositoare. În cazul acarienilor auriculari, secreția poate semăna cu zațul de cafea, dar acest aspect nu este suficient pentru diagnostic. Secreții posibile În otita la pisici pot apărea: ceară maro închis; secreții negre; secreții galbene; lichid cu miros neplăcut; cruste; piele descuamată; secreții lipicioase; material uscat în canalul auditiv. Nu este recomandat să alegi tratamentul doar după culoarea secreției. O secreție închisă poate apărea în mai multe probleme, iar tratamentul diferă dacă vorbim despre acarieni, bacterii, drojdii sau o inflamație secundară. Acarienii auriculari la pisici Acarienii sunt printre cele mai cunoscute cauze de otită la pisici. Sunt paraziți mici, greu de observat cu ochiul liber, care trăiesc în canalul auditiv și produc iritație intensă. Semne posibile în cazul acarienilor Pisica poate avea: scărpinat intens; scuturat din cap; secreții închise la culoare; cruste; iritație; răni produse prin scărpinat; disconfort la atingerea urechii. Acarienii sunt contagioși între animale. Dacă ai mai multe pisici sau câini în casă, medicul veterinar poate recomanda evaluarea tuturor animalelor, nu doar a celei care are semne vizibile. Otita la pisici doare? Da, otita la pisici poate fi dureroasă. Unele pisici devin agitate, se feresc când le atingi urechea sau pot reacționa defensiv. Durerea este mai probabilă dacă inflamația este puternică, canalul auditiv este umflat sau infecția este profundă. O pisică dureroasă poate: să se ascundă; să mănânce mai puțin; să nu mai accepte mângâieri; să miaune când este atinsă; să devină iritabilă; să stea cu capul într-o poziție neobișnuită. Dacă pisica nu te lasă să îi atingi urechea, nu forța curățarea acasă. Poți agrava durerea sau poți răni canalul auditiv. Otită externă, medie sau internă Diferența contează, pentru că tratamentul și gravitatea pot fi diferite. Otita externă Este inflamația canalului auditiv extern. Este forma observată cel mai frecvent de stăpâni. Poate da mâncărime, roșeață, secreții și durere. Otita medie Apare când problema ajunge la urechea medie. Poate fi o complicație a otitei externe sau poate avea legătură cu alte probleme locale, precum polipii. Otita internă Este mai serioasă și poate afecta echilibrul. Pisica poate avea cap înclinat, mers nesigur, greață, mișcări anormale ale ochilor sau dezorientare. Cazurile de otită internă trebuie evaluate cât mai repede de medicul veterinar. Cu ce se poate confunda otita la pisici? Otita la pisici poate semăna cu alte probleme. Scărpinatul

Otita la câini este una dintre cele mai frecvente probleme ale urechii și poate provoca disconfort serios, chiar dacă la început pare doar o iritație minoră. Un câine cu otită poate scutura des din cap, se poate scărpina la urechi, poate avea urechea roșie, miros neplăcut, secreții, durere sau sensibilitate atunci când este atins. În multe cazuri, otita afectează canalul auditiv extern, dar dacă nu este tratată corect, problema poate deveni cronică sau se poate complica. Merck Veterinary Manual descrie otita externă ca inflamația canalului auditiv extern, cu semne precum scuturatul capului, mâncărime, durere, miros neplăcut, roșeață și edem. Otita la câini nu ar trebui tratată după ureche, pentru că poate avea cauze diferite: alergii, bacterii, drojdii, paraziți, corpi străini, umiditate excesivă sau probleme anatomice. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat corect prin consult, examinarea urechii și, atunci când este nevoie, teste pentru identificarea cauzei. În acest articol explicăm ce este otita, cum o recunoști, de ce apare, ce riscuri are și când este momentul să mergi la veterinar. Ce este otita la câini? Otita la câini înseamnă inflamația urechii. Cel mai des, proprietarii se confruntă cu otita externă, adică inflamația canalului auditiv extern. Aceasta este partea urechii care pornește de la pavilionul urechii și merge spre timpan. Există și forme mai profunde: otită externă – afectează canalul auditiv extern; otită medie – afectează urechea medie; otită internă – afectează urechea internă și poate produce semne neurologice sau de echilibru. În majoritatea cazurilor, stăpânul observă mai întâi semne de otită externă: câinele scutură capul, se scarpină, urechea miroase urât sau apar secreții. MSD Veterinary Manual menționează că semnele pot include scuturat din cap, miros neplăcut, roșeață, umflare, scărpinat, secreții și piele solzoasă. De ce apare otita la câini? Otita la câini poate avea mai multe cauze. Uneori este declanșată de o alergie, iar bacteriile sau drojdiile apar secundar, pe fondul inflamației. Alteori, problema poate porni de la apă rămasă în ureche, paraziți, corpi străini sau curățări agresive. Cauze frecvente Printre cauzele și factorii de risc se numără: alergiile alimentare sau de mediu; infecțiile bacteriene; suprapopularea cu drojdii, precum Malassezia; acarienii auriculari; corpii străini, cum ar fi fragmente de iarbă; umezeala excesivă după baie sau înot; canal auditiv îngust; urechi căzute, slab ventilate; producție excesivă de cerumen; curățare incorectă sau prea agresivă; boli dermatologice cronice. Merck subliniază că tratamentul otitei depinde de diagnosticul specific, iar cauza declanșatoare trebuie identificată și abordată pentru a preveni recidivele. Cititi si : Tratament pentru otita la Bichon. Semne de otită la câini Semnele pot fi ușoare la început, dar se pot agrava dacă problema nu este tratată. Uneori este afectată o singură ureche, alteori ambele. Semne care pot indica otita Fii atent dacă observi: câinele scutură des din cap; se scarpină insistent la urechi; își freacă urechea de covor, canapea sau podea; urechea este roșie; urechea este caldă sau umflată; apare miros neplăcut; există secreții maro, galbene sau negre; câinele pare deranjat când îi atingi urechea; ține capul înclinat; plânge sau se retrage când încerci să verifici urechea; pielea din ureche pare îngroșată sau cu cruste. VCA Hospitals notează că infecțiile urechii provoacă durere și disconfort, iar câinii își scutură capul și se scarpină pentru a încerca să elimine lichidul sau resturile din canalul auditiv. Cititi si: Otita la pisici. Cum arată secrețiile în otita la câini? Aspectul secrețiilor poate oferi indicii, dar nu este suficient pentru diagnostic. Nu este recomandat să alegi tratamentul doar după culoarea secreției. Secreții posibile În otita la câini pot apărea: secreții maro; secreții galbene; secreții negre; cerumen în exces; lichid cu miros neplăcut; material lipicios; cruste sau piele îngroșată. VCA Hospitals menționează că secrețiile negre sau gălbui pot apărea frecvent, iar în cazurile cronice urechile pot deveni crustoase, îngroșate, iar canalele auditive se pot îngusta. Otita la câini doare? Da, otita poate fi dureroasă. Mulți câini nu lasă stăpânul să atingă urechea afectată. Unii devin agitați, iritabili sau evită contactul. Cititi si: Câinele tușește și se îneacă. Durerea poate fi mai intensă dacă: urechea este foarte inflamată; canalul auditiv este umflat; există secreții abundente; problema este veche; infecția s-a extins spre urechea medie; timpanul este afectat. Dacă un câine reacționează agresiv sau plânge când îi atingi urechea, nu forța curățarea acasă. Este mai sigur să fie examinat de medicul veterinar. Otită externă, medie sau internă: care este diferența? Majoritatea cazurilor observate de stăpâni sunt otite externe. Totuși, dacă problema este ignorată sau recidivează, poate exista risc de extindere sau complicații. Otita externă Este inflamația canalului auditiv extern. Semnele includ scărpinat, roșeață, secreții, miros urât, durere și scuturat din cap. Otita medie Afectează urechea medie. Poate apărea ca o complicație a otitei externe sau în cazuri recurente. Merck Veterinary Manual menționează că otita medie poate fi suspectată în otitele externe recurente și poate produce scuturat din cap, durere, secreții și frecarea urechii de podea. Otita internă Afectează urechea internă și poate produce semne mai serioase, precum cap înclinat, tulburări de echilibru sau mișcări anormale ale ochilor. Merck menționează că otita internă poate fi asociată cu semne vestibulare, inclusiv cap înclinat și nistagmus. Ce câini sunt mai predispuși la otită? Orice câine poate face otită, dar riscul poate fi mai mare la anumite categorii. Câini cu risc mai mare Otita la câini poate apărea mai des la: câini cu urechi lungi și căzute; câini care înoată des; câini cu alergii; câini cu piele sensibilă; câini cu mult păr în canalul auditiv; câini cu istoric de otite recurente; câini cu producție crescută de cerumen; câini care sunt spălați des fără uscarea corectă a urechilor. Urechile căzute pot menține mai multă umiditate și reduc ventilația canalului auditiv. Totuși, forma urechii nu este singura cauză. De multe ori, alergiile sau inflamațiile cronice sunt factorul principal. Cu ce se poate confunda otita la câini? Uneori, stăpânul observă scărpinat și crede imediat că este otită. Alteori, problema poate fi o alergie, un corp străin sau o dermatită. Probleme care pot semăna cu otita Semnele pot fi confundate cu: alergii; iritații locale;

Micoza la câini este o problemă dermatologică ce poate apărea atunci când pielea, blana sau uneori ghearele sunt afectate de fungi. În limbaj simplu, mulți stăpâni spun „ciupercă”, însă termenul medical folosit frecvent este dermatofitoză, cunoscută și ca ringworm în engleză. Important de știut: nu este vorba despre un vierme, ci despre o infecție fungică. Micoza la câini poate produce zone fără păr, piele roșie, coji, cruste, fire rupte, mâncărime sau leziuni care se extind treptat. Uneori pare o iritație banală, dar poate fi contagioasă și se poate transmite la alte animale sau, în anumite situații, la oameni. Micoza la câini nu ar trebui tratată după ureche, pentru că poate semăna foarte mult cu alergii, dermatite, râie, infecții bacteriene sau mușcături de purici. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate fi evaluat corect, iar medicul veterinar poate recomanda testele potrivite, tratamentul local sau oral și măsurile de igienă necesare pentru a limita transmiterea. În acest articol explicăm ce este micoza, cum se manifestă, de ce apare, când devine contagioasă și ce trebuie să faci dacă observi semne suspecte pe pielea câinelui. Ce este micoza la câini? Micoza la câini este o infecție produsă de fungi. Acești fungi pot afecta stratul superficial al pielii, firele de păr și, mai rar, ghearele. Cea mai cunoscută formă este dermatofitoza, o infecție fungică superficială care poate produce leziuni circulare, zone fără păr, scuame și cruste. În multe cazuri, stăpânii observă o pată rotundă fără blană și se gândesc imediat la micoză. Totuși, nu orice zonă fără păr înseamnă automat micoză. Câinii pot pierde păr și din cauza alergiilor, paraziților externi, infecțiilor bacteriene, dezechilibrelor hormonale sau scărpinatului intens. De aceea, diagnosticul corect este important. Micoza la câini se tratează diferit față de alte boli de piele, iar un tratament greșit poate întârzia vindecarea. Cum arată micoza la câini? Micoza la câini poate arăta diferit de la un caz la altul. Uneori apare ca o leziune rotundă, clar delimitată, fără păr. Alteori poate fi doar o zonă cu blană rară, coji sau piele ușor roșie. Cititi si: Otita la câini. Semne frecvente Semnele care pot apărea includ: zone fără păr; piele roșie; coji sau scuame; cruste; fire de păr rupte; mâncărime; piele iritată; blană cu aspect neîngrijit; leziuni rotunde sau neregulate; zone care se extind treptat; modificări la nivelul ghearelor, în cazuri mai rare. Merck Veterinary Manual menționează că dermatofitoza la câini și pisici poate da cădere de păr, scuame, cruste, roșeață, papule, hiperpigmentare și mâncărime variabilă. Asta înseamnă că unii câini se pot scărpina mult, iar alții pot avea leziuni vizibile fără mâncărime intensă. Zone unde apare mai des micoza la câini Micoza la câini poate apărea pe mai multe zone ale corpului, dar sunt câteva locuri unde leziunile sunt observate mai des. Zone frecvent afectate Leziunile pot apărea pe: bot; față; urechi; labe; coadă; abdomen; spate; zone unde câinele se linge sau se scarpină. MSD Veterinary Manual notează că ringwormul la câini poate produce pete fără păr, scuame și fire rupte, iar zone frecvent afectate sunt fața, vârfurile urechilor, coada și picioarele. Cititi si: Otita la pisici. La câinii cu blană deasă, micoza poate fi greu de observat la început. Uneori stăpânul vede problema doar când leziunea se mărește sau când blana începe să cadă în smocuri. De ce apare micoza la câini? Micoza la câini apare atunci când animalul intră în contact cu fungi sau spori fungici. Aceștia pot proveni de la un animal infectat, din mediu sau de pe obiecte contaminate. Cauze și factori de risc Riscul poate fi mai mare în următoarele situații: contact cu animale infectate; contact cu pisici sau câini cu leziuni pe piele; folosirea unor perii, pături sau culcușuri contaminate; viața în adăposturi, canise sau spații aglomerate; imunitate scăzută; vârstă mică sau înaintată; piele deja iritată; umiditate crescută; igienă deficitară a mediului; tratamente sau boli care slăbesc sistemul imunitar. Un câine sănătos poate face micoză, dar riscul este mai mare atunci când pielea este sensibilă sau când animalul trăiește într-un mediu unde contaminarea se produce ușor. Este micoza la câini contagioasă? Da, în anumite cazuri, micoza la câini poate fi contagioasă. Dermatofitoza se poate transmite prin contact direct cu animalul infectat sau indirect, prin obiecte contaminate, cum ar fi pături, perii, textile, culcușuri sau suprafețe. CDC precizează că ringwormul este produs de fungi și se poate transmite de la animale la oameni, dar și prin obiecte sau suprafețe contaminate. Asta nu înseamnă că trebuie să intri în panică, dar înseamnă că trebuie să iei câteva măsuri simple până ajungi la veterinar. Ce poți face acasă până la consult Până la consultul veterinar: spală-te pe mâini după ce atingi câinele; nu lăsa câinele să doarmă în pat; spală păturile și textilele folosite de câine; evită contactul apropiat cu copiii mici; nu folosi aceeași perie pentru mai multe animale; curăță culcușul și zonele unde stă câinele; evită contactul câinelui cu alte animale până la diagnostic. Nu aplica tratamente pentru oameni pe pielea câinelui fără recomandare veterinară. Unele produse pot irita pielea, iar câinele le poate linge. Cititi si : Tratament pentru otita la Bichon. Se poate transmite micoza de la câine la om? Da, unele micoze, mai ales dermatofitoza, pot fi zoonotice. Asta înseamnă că se pot transmite de la animal la om. Riscul este mai mare prin contact direct cu pielea sau blana animalului infectat, dar și prin obiecte contaminate. CDC menționează că ringwormul se poate răspândi ușor între oameni și de la animale de companie la oameni, iar prevenția include evitarea contactului cu animale infectate și menținerea pielii curate și uscate. Cine trebuie să fie mai atent? Atenție mai mare este necesară dacă în casă sunt: copii mici; persoane în vârstă; persoane cu imunitate scăzută; persoane cu boli de piele; femei însărcinate; mai multe animale în aceeași locuință. Dacă apar pete roșii, rotunde sau mâncărimi pe pielea oamenilor din casă, este recomandat să discutați și cu medicul uman. Cu ce se poate confunda micoza la câini? Micoza la câini poate semăna cu multe alte probleme dermatologice.

Parazitii intestinali la caine sunt o problema frecventa, dar nu trebuie tratata ca ceva banal. Multi caini pot avea paraziti fara sa arate imediat ca sunt bolnavi, iar semnele pot aparea treptat: scaun moale, diaree, varsaturi, burta umflata, slabire, blana fara luciu sau lipsa de energie. In unele cazuri, stapanul poate observa viermi in scaun sau in voma, dar de multe ori parazitii nu se vad cu ochiul liber. Tocmai de aceea, suspiciunea de paraziti intestinali la caine ar trebui discutata cu medicul veterinar, mai ales daca simptomele persista sau daca vorbim despre un pui, un caine in varsta ori un animal cu imunitate scazuta. Parazitii intestinali la caine pot afecta digestia, absorbtia nutrientilor si starea generala, iar unele tipuri de paraziti pot avea importanta si pentru sanatatea oamenilor din familie. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, cainele poate fi evaluat corect, iar medicul veterinar poate recomanda examen coproparazitologic, tratament antiparazitar si masuri de preventie adaptate varstei, greutatii si stilului de viata. In acest articol explicam ce sunt parazitii intestinali, de ce apar, ce simptome pot da, cum se pune diagnosticul si cand este indicat sa mergi la veterinar. Ce sunt parazitii intestinali la caine? Parazitii intestinali la caine sunt organisme care traiesc in tubul digestiv al animalului si se hranesc pe seama gazdei. Ei pot afecta stomacul, intestinul subtire sau intestinul gros, in functie de tipul parazitului. Unii sunt viermi intestinali vizibili in anumite situatii, iar altii sunt microscopici si pot fi depistati doar prin analize. Printre cei mai intalniti paraziti intestinali la caini se numara limbricii, viermii cu carlig, viermii bici, tenia, coccidiile si Giardia. AVMA mentioneaza aceste categorii ca fiind printre cele mai comune parazitoze intestinale la caini si pisici. Parazitii intestinali la caine pot produce simptome usoare sau severe, in functie de: varsta cainelui; nivelul de infestare; tipul parazitului; starea sistemului imunitar; prezenta altor boli; mediul in care traieste cainele; istoricul de deparazitare. Un caine adult, sanatos, poate avea uneori simptome discrete. In schimb, un pui infestat poate ajunge rapid la diaree, deshidratare, anemie sau crestere intarziata. Tipuri frecvente de paraziti intestinali la caine Nu toti parazitii intestinali sunt la fel. Este important sa intelegem diferenta dintre ei, pentru ca simptomele, riscurile si tratamentul pot fi diferite. Limbricii Limbricii sunt printre cei mai cunoscuti paraziti intestinali la caine, mai ales la pui. Pot arata ca niste viermi albiciosi sau galbui, asemanatori unor fire mai groase. Uneori pot fi vazuti in scaun sau in voma. Cititi si: Ciuperca la câini. La pui, limbricii pot produce: burta umflata; diaree; varsaturi; crestere lenta; blana mata; slabire; stare generala proasta. Merck Veterinary Manual mentioneaza ca limbricii sunt comuni la caini, in special la pui, iar specia Toxocara canis are importanta si pentru ca larvele pot migra la oameni. Viermii cu carlig Viermii cu carlig sunt paraziti care se pot atasa de mucoasa intestinala si se pot hrani cu sange. Din acest motiv, pot fi periculosi, mai ales la pui. O infestare serioasa poate duce la anemie, slabiciune si stare generala proasta. VCA Hospitals noteaza ca un numar mare de viermi cu carlig poate produce inflamatie intestinala si o scadere periculoasa a globulelor rosii, adica anemie. Semne posibile: diaree; scaun inchis la culoare; slabire; gingii palide; apatie; lipsa de energie; crestere slaba la pui. Viermii bici Viermii bici traiesc mai ales in intestinul gros si pot produce diaree cronica sau recurenta. Uneori, scaunul poate contine mucus sau sange. Acesti paraziti pot fi mai greu de depistat, deoarece eliminarea oualor poate fi intermitenta. Cititi si: Micoza la câini. Semne posibile: diaree care revine; scaun cu mucus; scaun cu sange; slabire; disconfort abdominal; deshidratare in cazuri mai serioase. Tenia Tenia este un parazit intestinal segmentat. De multe ori, stapanul observa segmente mici, albicioase, asemanatoare unor boabe de orez, in zona anusului, pe blana, in culcus sau in fecale. In multe cazuri, tenia este legata de purici, pentru ca un caine se poate infesta daca inghite purici infectati in timp ce se linge. Semne posibile: segmente albe in fecale sau langa anus; mancarime in zona posterioara; caine care se taraste cu fundul pe jos; disconfort digestiv; uneori slabire. Giardia si coccidiile Giardia si coccidiile nu sunt viermi, dar sunt paraziti intestinali care pot afecta cainii. Acestia pot produce diaree, mai ales la pui sau la cainii care traiesc in colectivitati. Diagnosticul se stabileste prin teste recomandate de medicul veterinar. Semne posibile: diaree apoasa; scaun urat mirositor; mucus in scaun; slabire; deshidratare; stare generala modificata. De ce apar parazitii intestinali la caine? Parazitii intestinali la caine apar atunci cand animalul intra in contact cu oua, larve, chisturi sau gazde intermediare contaminate. Contactul se poate produce in parc, in curte, pe trotuar, in zone cu multi caini sau prin obiecte contaminate. Cititi si: Otita la câini. Cai frecvente de infestare Cainele poate lua paraziti intestinali prin: ingerarea oualor de paraziti din sol; contact cu fecale contaminate; linsul labelor dupa plimbare; consumul de apa contaminata; ingestia de purici, in cazul teniei; consumul de rozatoare sau animale mici; contactul cu alti caini infestati; transmitere de la mama la pui, in anumite cazuri; medii aglomerate, cum ar fi adaposturi sau canise. Uneori, proprietarul spune: „Dar cainele meu nu mananca de pe jos.” Chiar si asa, riscul nu dispare complet. Cainele poate calca in zone contaminate, apoi se poate linge pe labe. Sau poate intra in contact cu oua de paraziti din iarba, noroi ori praf. Ce caini au risc mai mare? Orice caine poate avea paraziti intestinali, dar anumite categorii sunt mai expuse. Puii de caine Puii sunt mai vulnerabili pentru ca sistemul lor imunitar este inca in dezvoltare. In plus, unele parazitoze pot fi transmise de la mama. La pui, parazitii intestinali la caine pot produce simptome mai serioase decat la adulti. Semne importante la pui: burta umflata; diaree; varsaturi; crestere lenta; blana fara luciu; lipsa poftei de mancare; slabire; stare de somnolenta sau apatie. Cainii care ies des in parcuri Cainii care se plimba in zone unde merg multe animale au risc mai mare de contact

Viermii intestinali la caine sunt o problema frecventa, dar care nu ar trebui tratata superficial. Multi stapani se gandesc la paraziti doar atunci cand vad viermi in scaun, insa infestatia poate exista si fara semne evidente la inceput. Un caine poate parea activ, poate manca normal si totusi poate avea paraziti intestinali care ii afecteaza treptat digestia, absorbtia nutrientilor si starea generala. La pui, riscurile sunt si mai mari, deoarece organismul lor este in dezvoltare, iar o infestatie netratata poate duce la slabire, crestere intarziata, diaree, burta umflata sau anemie. Este important sa intelegi ca viermii intestinali la caine nu inseamna doar „o problema de deparazitare”, ci o situatie care trebuie evaluata corect, mai ales daca apar simptome digestive sau modificari de comportament. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, medicul veterinar poate recomanda consult, examen coproparazitologic si schema potrivita de deparazitare, in functie de varsta, greutatea, stilul de viata si istoricul cainelui. In acest articol explicam pe intelesul tuturor ce sunt viermii intestinali, cum se transmit, ce semne pot da, cand devin periculosi si ce solutii exista. Ce sunt viermii intestinali la caine? Viermii intestinali la caine sunt paraziti care traiesc in tubul digestiv al animalului, in special in intestin. Ei se hranesc, se inmultesc si pot elimina oua sau segmente prin fecale, contaminand mediul in care traieste cainele. Unii viermi sunt vizibili cu ochiul liber, in timp ce altii pot fi depistati doar prin analiza fecalelor.  Cititi si: Paraziții intestinali la câine. Cele mai cunoscute categorii de viermi intestinali la caine sunt: limbricii; teniile; viermii cu carlig; viermii bici; alti paraziti intestinali care pot da simptome asemanatoare. Nu toti parazitii intestinali arata la fel si nu toti produc aceleasi semne. De exemplu, limbricii pot semana cu niste fire albicioase, in timp ce tenia poate elimina segmente mici, asemanatoare unor boabe de orez, in zona anusului sau in fecale. Viermii cu carlig pot fi mai greu de observat, dar pot produce probleme serioase, inclusiv anemie, mai ales la pui. De ce apar viermii intestinali la caine? Viermii intestinali la caine apar atunci cand animalul intra in contact cu oua, larve sau gazde intermediare contaminate. Cainele se poate infesta in timpul plimbarilor, in curte, in parc, prin contact cu fecale contaminate sau prin ingestia unor lucruri de pe jos. Cele mai frecvente cai de transmitere Cainele poate lua viermi intestinali prin: ingerarea oualor de paraziti din sol, iarba sau fecale contaminate; lingerea labelor dupa plimbare in zone murdare; contactul cu alti caini infestati; consumul de rozatoare sau animale mici; ingerarea puricilor, in cazul teniei; transmitere de la mama la pui, in anumite cazuri; medii aglomerate, precum adaposturi, canise sau curti comune. Sursele veterinare mentioneaza ca parazitii intestinali sunt comuni la caini, iar printre cei mai frecventi se numara limbricii, viermii cu carlig, viermii bici, tenia, coccidia si Giardia. Ce caini sunt mai expusi riscului? Orice caine poate avea viermi intestinali, dar anumite categorii sunt mai vulnerabile. Puii de caine Puii au risc mai mare deoarece se pot infesta de la mama si pentru ca sistemul lor imunitar este inca in formare. Viermii intestinali la caine pot fi mai periculosi in aceasta etapa, deoarece pot afecta cresterea, digestia si nivelul de energie. La pui, parazitii intestinali pot duce la: burta umflata; diaree; varsaturi; blana fara luciu; crestere lenta; slabire; lipsa poftei de mancare; stare generala proasta. VCA Hospitals mentioneaza ca viermii intestinali pot fi o problema serioasa la pui, iar viermii cu carlig pot cauza anemie, in timp ce limbricii pot afecta cresterea si dezvoltarea. Cainii care ies des afara Cainii care merg frecvent in parcuri, zone cu multi caini sau locuri unde fecalele nu sunt stranse la timp pot avea un risc mai mare de expunere. Cainii care traiesc in curte Un caine care sta in curte nu este automat protejat. Daca mediul este contaminat sau daca animalul intra in contact cu rozatoare, pasari, fecale ori sol infectat, riscul ramane prezent. Cainii nedeparazitati regulat Lipsa unei scheme corecte de deparazitare creste riscul de infestare si reinfestare. Deparazitarea nu ar trebui facuta intamplator, ci dupa recomandarea medicului veterinar. Cititi si: Ciuperca la câini. Semne ca un caine poate avea viermi intestinali Viermii intestinali la caine pot da semne evidente sau pot ramane aproape neobservati. Uneori, singurul indiciu este o schimbare mica in scaun sau in pofta de mancare. Alteori, simptomele sunt clare si deranjante. Semne digestive Cele mai comune semne digestive sunt: diaree; scaun moale; mucus in scaun; varsaturi; viermi vizibili in fecale; viermi vizibili in voma; balonare; gaze; abdomen marit; pofta de mancare crescuta sau scazuta. Daca observi viermi in scaun, nu este recomandat sa astepti „sa treaca de la sine”. Chiar daca animalul pare bine, infestatia trebuie tratata corect. Semne generale Pe langa modificarile digestive, viermii intestinali la caine pot fi asociati cu: slabire; blana mata; lipsa de energie; oboseala; apatie; crestere intarziata la pui; anemie; gingii palide; iritatie in zona anusului; caine care se taraste cu fundul pe jos. Nu toate aceste semne apar in fiecare caz. Un caine poate avea doar unul sau doua simptome, iar altul poate avea o forma mai severa. Cititi si: Otita la câini. Cum arata viermii intestinali in scaunul cainelui? Aspectul poate varia in functie de tipul parazitului. Limbricii Limbricii pot arata ca niste fire lungi, albicioase sau galbui. Uneori pot fi observati in fecale sau in voma. Sunt frecvent intalniti la pui. Tenia Tenia poate elimina segmente mici, albe, care seamana cu boabele de orez. Acestea pot aparea in fecale, pe blana din jurul anusului sau pe locul unde doarme cainele. In multe cazuri, infestatia cu tenie este legata de purici, deoarece cainele poate inghiti purici infestati in timp ce se linge. Cititi si: Micoza la câini. Viermii cu carlig Acestia sunt mai greu de vazut cu ochiul liber. Pot provoca probleme importante deoarece se pot hrani cu sangele animalului, iar la pui pot duce la anemie. Viermii bici Acesti paraziti pot provoca diaree, uneori cu mucus sau sange. De multe ori, diagnosticul se pune prin analiza fecalelor, nu prin observarea

Limbricii la câini sunt paraziți intestinali întâlniți frecvent, mai ales la pui, dar pot apărea și la câinii adulți. De multe ori, problema este observată abia când animalul începe să aibă scaune modificate, burtă umflată, blană ternă, poftă de mâncare schimbată sau când apar viermi vizibili în fecale ori în vomă.  În același timp, este bine să știi că limbricii la câini se pot preveni și trata corect atunci când există un plan recomandat de medicul veterinar. Deparazitarea nu ar trebui făcută la întâmplare, doar pentru că „așa se face”, ci în funcție de vârsta câinelui, greutate, stil de viață, risc de reinfestare și eventuale simptome. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinii pot fi evaluați clinic, iar medicul poate recomanda schema potrivită de deparazitare, testare sau monitorizare, în funcție de fiecare caz.  Ce sunt limbricii la câini? Limbricii la câini sunt paraziți intestinali rotunzi, cu aspect asemănător unor fire alb-gălbui, care pot trăi în intestinul subțire al animalului. În limbaj medical, aceștia fac parte din categoria ascarizilor, iar una dintre speciile importante la câine este Toxocara canis. Acești paraziți se hrănesc și se dezvoltă în organismul gazdei, iar ouăle lor pot ajunge în mediul exterior prin fecale. La câinii adulți, infestația poate fi uneori discretă, fără semne evidente la început. La pui, însă, limbricii la câini pot produce simptome mai vizibile, pentru că organismul este mai sensibil, sistemul imunitar este încă în dezvoltare, iar încărcătura parazitară poate fi mai mare. Un aspect important este că limbricii nu sunt întotdeauna vizibili cu ochiul liber. Faptul că nu vezi viermi în scaun nu înseamnă automat că animalul nu are paraziți. De aceea, examenul coproparazitologic poate fi util atunci când există suspiciuni sau când medicul veterinar îl recomandă. Cititi si: Viermi intestinali la câine. Cum arată limbricii la câini? Limbricii pot arăta ca niște viermi lungi, subțiri, de culoare albicioasă sau gălbuie. Uneori pot fi observați: în fecale; în voma câinelui; în zona anusului; rar, pe blana din jurul cozii, dacă animalul s-a murdărit. Totuși, în multe cazuri, proprietarul nu vede parazitul adult, ci doar observă semne indirecte: diaree, abdomen umflat, blană fără luciu sau scădere în greutate. De ce apar limbricii la câini? Limbricii la câini apar atunci când animalul intră în contact cu ouăle paraziților sau, în cazul puilor, când infestarea se transmite de la mamă. Ouăle eliminate prin fecale pot ajunge în sol, iarbă, curți, parcuri sau alte zone contaminate. Câinele se poate infecta atunci când linge solul, mănâncă lucruri de pe jos sau intră în contact cu suprafețe contaminate. Puii sunt o categorie aparte, deoarece pot fi infestați înainte de naștere sau prin laptele matern, în funcție de tipul parazitului și de statusul mamei. Sursele veterinare menționează că puii au risc crescut și că deparazitarea lor începe, în multe scheme, de la vârste foarte mici, sub recomandarea medicului veterinar. Cele mai frecvente cauze Printre cauzele și factorii de risc se numără: lipsa unei scheme regulate de deparazitare; contactul cu fecale contaminate; plimbările în zone unde merg mulți câini; ingestia de pământ, iarbă sau resturi de pe jos; contactul cu rozătoare sau alte animale; femele gestante netratate corespunzător; igiena slabă a spațiului în care stă câinele; viața în colectivități, adăposturi sau curți comune. Nu orice câine care iese afară va face automat paraziți, dar riscul există. De aceea, limbricii la câini trebuie priviți ca o problemă de prevenție, nu doar ca o problemă care se tratează după ce apar simptomele. Cititi si: Paraziții intestinali la câine. Simptome: cum îți dai seama că un câine poate avea limbrici? Semnele pot varia mult. Unii câini par perfect normali, iar infestarea este descoperită doar la un control de rutină. Alții pot avea simptome digestive și generale destul de clare. Semne digestive Cele mai frecvente semne digestive includ: diaree; scaun moale sau cu mucus; vărsături; viermi vizibili în vomă sau fecale; balonare; gaze; abdomen mărit, mai ales la pui; poftă de mâncare modificată. La pui, burta umflată este un semn des menționat de proprietari. Totuși, abdomenul mărit poate avea și alte cauze, deci nu este corect să presupui automat că este vorba doar despre limbrici. Semne generale Pe lângă simptomele digestive, limbricii la câini pot fi asociați și cu: blană mată, fără luciu; scădere în greutate; creștere lentă la pui; apatie; oboseală; lipsă de energie; aspect general neîngrijit; tuse, în anumite etape ale ciclului parazitar. În infestațiile mai serioase, mai ales la pui, pot apărea probleme mai grave. Literatura veterinară menționează că puii pot prezenta diaree, vărsături, abdomen mărit, blană ternă și dezvoltare slabă, iar cazurile severe pot avea complicații importante. Cititi si: Micoza la câini. Limbricii la puii de câine Puii sunt cei mai vulnerabili. Organismul lor este mic, iar o încărcătură parazitară mare poate avea efecte vizibile mai repede decât la un adult. De aceea, deparazitarea puilor este una dintre primele recomandări discutate în cabinetul veterinar. La pui, limbricii la câini pot duce la: burtă umflată; creștere întârziată; diaree; vărsături; lipsă de poftă de mâncare; blană zbârlită; slăbire; stare generală proastă. Un pui cu paraziți nu are nevoie doar de „o pastilă”, ci de o evaluare corectă. Medicul veterinar trebuie să stabilească produsul potrivit, doza corectă și intervalul de repetare. Dozarea greșită poate fi ineficientă sau riscantă, mai ales la animalele foarte tinere sau fragile. Limbricii la câinii adulți La câinii adulți, semnele pot fi mai discrete. Un câine adult poate avea limbrici fără să pară grav bolnav. Totuși, el poate elimina ouă în mediu și poate contribui la contaminarea spațiului în care trăiește. Câinii adulți cu risc mai mare sunt cei care: ies des în parcuri aglomerate; trăiesc în curte; vânează sau mănâncă rozătoare; mănâncă lucruri de pe jos; au contact cu mulți alți câini; nu sunt deparazitați periodic; au sistem imunitar slăbit. Chiar dacă animalul pare bine, controalele de rutină și recomandările personalizate de deparazitare rămân importante. Sunt limbricii la câini periculoși pentru oameni? Da, există un risc zoonotic, adică anumite specii de paraziți pot avea importanță și pentru sănătatea oamenilor. Problema apare mai ales prin contactul accidental

Deparazitare externă câini înseamnă protecția câinelui împotriva paraziților care trăiesc pe piele sau în blană, cum sunt puricii, căpușele, păduchii și anumite tipuri de acarieni. Nu este doar o grijă de confort, ci o parte importantă din sănătatea animalului. Puricii pot provoca mâncărime, dermatită alergică, iritații severe și pot transmite unii paraziți, iar căpușele pot transmite boli serioase. De aceea, protecția nu ar trebui făcută doar când „vedem ceva pe câine”, ci preventiv, după un plan potrivit pentru vârsta, greutatea, stilul de viață și starea lui de sănătate. ESCCAP include puricii, căpușele, păduchii și acarienii printre principalele ectoparazite urmărite în ghidurile pentru câini și pisici. Dacă nu știi ce produs să alegi sau cât de des trebuie făcută deparazitarea, cel mai sigur este să ceri recomandarea medicului veterinar. La RujanVet, cabinet veterinar sector 4, câinele poate primi o schemă corectă de deparazitare externă, adaptată în funcție de greutate, vârstă, riscuri, sezon, contactul cu alți câini și eventualele probleme medicale. O pipetă, o zgardă sau o tabletă nu sunt automat potrivite pentru orice câine. Alegerea corectă contează mai mult decât produsul cumpărat la întâmplare. Ce este deparazitarea externă la câini? Deparazitarea externă este folosirea unor produse care omoară, resping sau controlează paraziții externi. Acești paraziți pot trăi în blană, pe piele sau se pot atașa temporar pentru a se hrăni. Ce paraziți vizează? De obicei, când vorbim despre deparazitare externă câini, ne referim la protecția împotriva: puricilor; căpușelor; păduchilor; acarienilor; uneori țânțarilor sau flebotomilor, în funcție de produs. Nu toate produsele acoperă aceiași paraziți. Unele sunt mai bune pentru purici, altele pentru căpușe, unele au efect repelent, iar altele omoară parazitul după contact sau după ce se hrănește. De aceea, eticheta și recomandarea veterinară sunt importante. Cititi si: Mâncare hipoalergenică pentru câini. Deparazitare externă sau internă: care este diferența? Mulți stăpâni le confundă. Sunt ambele importante, dar nu fac același lucru. Deparazitarea externă protejează împotriva paraziților de pe piele și blană: purici, căpușe, păduchi, acarieni. Deparazitarea internă vizează paraziții din interiorul organismului, cum sunt viermii intestinali sau anumite protozoare. Un câine poate avea nevoie de ambele, dar schema se stabilește diferit. Faptul că ai dat o tabletă pentru viermi intestinali nu înseamnă că animalul este protejat împotriva căpușelor. La fel, o pipetă pentru purici și căpușe nu înlocuiește automat deparazitarea internă. Cititi si: Ciuperca la câini. De ce este importantă deparazitarea externă câini? Paraziții externi nu sunt doar „scârboși” sau enervanți. Pot produce probleme reale. Puricii pot provoca: mâncărime intensă; dermatită alergică la purici; răni de la scărpinat; infecții secundare ale pielii; anemie în infestări masive, mai ales la pui; transmiterea unor paraziți intestinali, cum ar fi tenia. CAPC menționează că puricii sunt foarte răspândiți, se hrănesc cu sânge și pot provoca reacții alergice severe, dermatită și leziuni produse de scărpinat. Căpușele pot transmite boli Căpușele sunt importante pentru că se atașează de piele și se hrănesc cu sânge. În timpul hrănirii, unele pot transmite agenți infecțioși. VCA menționează că, în funcție de specie, căpușele pot transmite boli precum Lyme, ehrlichioză, anaplasmoză sau babesioză. De aceea, o căpușă nu trebuie tratată ca „doar o insectă prinsă de piele”. Mai ales dacă după o mușcătură apar febră, apatie, lipsa poftei de mâncare, urină închisă la culoare, șchiopătat sau slăbiciune, câinele trebuie verificat. Cât de des se face deparazitarea externă la câini? Depinde de produs. Unele pipete se aplică lunar, unele tablete au acțiune lunară sau mai lungă, iar unele zgărzi pot avea durată de câteva luni. Nu există un singur interval valabil pentru toate produsele. Cititi si: Paraziții intestinali la câine. Ce influențează frecvența? Frecvența poate depinde de: produsul folosit; greutatea câinelui; vârsta; contactul cu alți câini; ieșirile în parcuri, păduri, iarbă înaltă; sezon; istoricul de purici sau căpușe; existența altor animale în casă; probleme de piele sau alergii. CAPC susține folosirea preventivă, pe tot parcursul anului, a produselor pentru controlul puricilor și căpușelor, deoarece prevenția este mai eficientă decât tratamentul reactiv după infestare. Cititi si: Diaree la pisici. Este nevoie de deparazitare externă câini tot anul? Da, în multe cazuri este recomandată protecția pe tot parcursul anului. Chiar dacă riscul crește în perioadele calde, puricii pot supraviețui în locuințe, iar căpușele pot fi active și în perioade mai reci, în funcție de temperatură și mediu. VCA explică faptul că puricii și căpușele pot fi prezente tot anul în unele zone, pot supraviețui în diferite climate și pot trăi în casă sau pe animal; de aceea, prevenția pe tot parcursul anului este recomandată când este posibil. Pentru stăpâni, ideea importantă este simplă: dacă ai văzut purici sau căpușe, deja ai întârziat. Scopul deparazitării externe este să prevină, nu doar să repare. Ce variante există pentru deparazitare externă câini? Există mai multe tipuri de produse. Nu toate se potrivesc fiecărui câine. 1. Pipete spot-on Pipetele se aplică pe piele, de obicei între omoplați sau în mai multe puncte, în funcție de produs și greutatea câinelui. Substanța se distribuie la nivelul pielii sau acționează în funcție de formula produsului. Pot fi utile pentru: câini care nu acceptă tablete; stăpâni care preferă aplicare externă; protecție lunară sau pe durata indicată de produs; controlul puricilor și/sau căpușelor, în funcție de formulă. 2. Tablete masticabile Tabletele se administrează oral. Unele produse acționează împotriva puricilor și căpușelor pentru o anumită perioadă, stabilită pe etichetă. Cititi si: Cea mai bună mâncare umedă pentru câini. Pot fi utile pentru: câini care se bălăcesc sau sunt spălați des; câini cu blană deasă; familii care nu vor produs aplicat pe blană; stăpâni care preferă administrarea orală. 3. Zgărzi antiparazitare Zgărzile pot oferi protecție pe termen mai lung, dar trebuie purtate corect. Dacă sunt prea largi, murdare, vechi sau folosite incorect, eficiența poate scădea. Pot fi utile pentru: protecție de durată; câini care nu tolerează bine administrările frecvente; stăpâni care vor o soluție mai comodă. 4. Spray-uri, șampoane și produse de contact Acestea pot avea rol în anumite situații, dar nu trebuie confundate cu o schemă completă de prevenție. Unele omoară paraziții existenți, dar protecția pe termen lung poate fi limitată. VCA